11 octombrie, 2022

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin miercuri, la Astana, în marja unui summit regional în capitala Kazahstanului, a declarat marţi pentru AFP un responsabil turc.

Potrivit Euractiv, purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov, declara reporterilor luni seara că Rusia nu a primit niciun semnal cu privire la perspectiva unor negocieri cu Occidentul, dar nu a exclus ca Vladimir Putin să poată discuta acest lucru cu Recep Tayyip Erdogan.

Cei doi președinți vor merge în Kazahstan, capitala Astana găzduind summit-uri ale Conferinței privind măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA, pe 13 octombrie) și Comunității Statelor Independente (CSI, pe 14 octombrie).

Erdogan își dorește să joace din nou rol de mediator


Președintele Erdogan asigura recent că abordarea „echilibrată” a Ankarei în războiul ruso-ucrainean este apreciată de Occident.

Deși este membră NATO, Turcia nu s-a alăturat sancțiunilor impuse de Occident împotriva Rusiei, dar a păstrat relații bune și cu Ucraina.

(Citește și: ”Erdogan, agent dublu al războiului din Ucraina”)

În iunie 2022, Turcia s-a implicat în negocierea ONU – Rusia-Ucraina privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră și a refuzat să vândă Rusiei drone Bairaktar, similare celor livrate Ucrainei.

Negocieri de pace, semnale amestecate transmise de Moscova

Rusia a transmis în repetate rânduri, mai ales de când a început contraofensiva ucraineană de succes din est, că este deschisă pentru diplomație. În același timp însă, înașți oficiali ai Rusiei vorbesc de ”anihilarea” guvernului de la Kiev și amenință Occidentul cu represalii pentru înarmarea Ucrainei.


Cel mai recent, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, anunța: „Repetăm ​​încă o dată, special pentru partea americană: sarcinile pe care ni le-am stabilit în Ucraina vor fi rezolvate. Rusia este deschisă pentru diplomație și condițiile sunt bine cunoscute. Cu cât Washingtonul încurajează mai mult timp starea de spirit belicosă a Kievului și încurajează mai degrabă decât împiedică acțiunile teroriste ale sabotorilor ucraineni, cu atât mai dificilă va fi căutarea soluțiilor diplomatice.”

Tensiunile dintre Occident și Rusia cu privire la invazia sa de șapte luni a Ucrainei continuă să crească, Moscova lansând luni lovituri cu rachete în toată Ucraina, ca răspuns la explozia din weekend care a avariat grav podul construit de Rusia către Crimeea.

Ce crede Ucraina despre negocieri de pace, ce crede Occidentul

Președintele Volodimir Zelenski a respins recent orice negociere de pace cu Rusia condusă de Vladimir Putin. Zelenski a declarat că își dorește rezolvarea conflictului, dar nu va negocia nimic cu Vladimir Putin, ci ”cu un alt președinte”.

Ucraina a transmis constant semnale că nu mai este dispusă să repete experiența din 2014, atât președintele cât și guvernul de la Kiev afirmând că vor considera conflictul încheiat doar după ce armata Rusiei va părăsi ”tot teritoriul” țării, inclusiv Crimeea și regiunile ocupate din est în 2014.

De la începutul războiului din Ucraina, Franța și Germania au fost singurele state UE care au mai vorbit despre o rezolvare diplomatică a conflictului, dar ultimele acțiuni ale armatei Rusiei – bombardarea unor zone rezidențiale din Kiev, Zaporojie, Lvov, Mykolaiv – au determinat Paris și Berlin să anunțe suplimentarea ajutorului militar acordat Kiev.

NATO are o poziție intransigentă, secretarul general Jens Stoltenberg anunțând că Rusiei nu i se poate permite să câștige acest război.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: