25 noiembrie, 2023

Ucraina a acuzat Moscova că a executat în zorii zilei de sâmbătă cel mai mare atac cu drone asupra  de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, soldat cu cinci râniți, în timp ce exploziile provocate de sistemul antiaerian în timpul interceptării şi doborârii dronelor inamice i-au trezit pe locuitorii capitalei ucrainene în zorii zilei, relatează AFP, Reuters şi EFE.

Atacul coincide cu cea de-a 90-a comemorare a Holodomorului, marea foamete provocată de politicile dictatorului sovietic Iosif Stalin în anii 1932-1933 privind colectivizarea şi redistribuirea resurselor, când au murit milioane de țărani ucraineni, scrie agerpres.ro.

Forțele aeriene ucrainene au declarat sâmbătă că au doborât 71 de drone de atac Shahed din cele 75 lansate de Rusia dinspre Primorsko-Ahtarsk şi regiunea Kursk din Federația Rusă. „Cele mai multe dintre ele au fost distruse în regiunea Kievului”, au indicat forțele aeriene pe rețele de social media.


Cinci persoane, între care un copil de 11 ani, au fost rănite în cursul acestui atac, au indicat autoritățile locale din Kiev.

Atacul a vizat diferite cartiere ale Kievului la primele ore ale zilei de sâmbătă, venind în mai multe valuri odată cu răsăritul soarelui.

Alerta aeriană a durat şase ore la Kiev, iar fragmente de drone căzute au provocat incendii şi au avariat clădiri în capitală, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko. „Inamicul continuă să semene teroare”, a spus el.

„Peste 70 de (drone) Shahed au fost doborâte în timpul nopții înainte de comemorarea Holodomorului”, a reacționat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe rețeaua sa de socializare. „Liderii ruși sunt mândri de capacitatea lor de a ucide”, a afirmat Zelenski, calificând atacul drept „teroare deliberată” într-o aluzie la data aleasă de Rusia pentru a lansa acest număr record de drone Shahed.


Conducerea Ucrainei făcuse anterior o paralelă între Holodomor şi actuala invazie a Rusiei.

Ucraina și alte peste 30 de țări recunosc Holodomorul drept genocid împotriva poporului ucrainean comis de Uniunea Sovietică, din care Ucraina făcea parte la acea vreme, într-o încercare de a zdrobi dorinţa de independenţă a ucrainenilor.

Moscova neagă că decesele au fost provocate de o politică deliberată de genocid și afirmă că și rușii şi alte grupuri etnice au suferit, de asemenea, din cauza foametei.

Potrivit Administrației militare a Kievului, fragmente de drone interceptate au avariat mai multe clădiri în diferite cartiere ale Kievului şi au afectat infrastructura sistemului de electricitate.

Ministerul ucrainean al Energiei a indicat că aproape 200 de clădiri din capitală, inclusiv 77 de clădiri rezidențiale, au rămas fără energie electrică în urma atacului.

Pe măsură ce temperaturile scad, Ucraina se așteaptă să fie victima unei alte campanii ruse de atacuri masive asupra sistemului său energetic, cum a fost cea care a lăsat milioane de ucraineni fără electricitate şi încălzire timp de săptămâni întregi în toamna şi iarna anului trecut.

„Se pare că în această noapte am auzit uvertura. Preludiul sezonului de iarnă”, a reacționat, pe Facebook, Serhii Fursa, un cunoscut economist ucrainean.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: