23 mai, 2014

Rusia are o strategie de cumpărare a mai multor rafinării petroliere în Europa, o mişcare care ar putea compromite securitatea energetică a uniunii Europene, arată un raport întocmit de oficialii UE pregătit pentru Consiliul European din 26 iunie, arată Reuters.

Preţurile mari la petrol, cererea scăzută şi marginile de profit foarte mici au determinat declinul sectorului de rafinare european. Companiile au vândut unităţile de rafinare, iar rusia a fost principalul cumpărător.

De pildă, Lukoil deţine rafinării în Italia, Olanda, Bulgaria şi România, în timp ce unitatea Gazprom, Gazprom Neft, deţine şi ea rafinării.


Raportul – pregătit pentru liderii europeni care vor discuta la Consiliul de vară, printre alte subiecte, şi despre securitatea energetică a UE – arată că este necesară o monitorizare foarte atentă a proprietăţii asupra rafinăriilor din Europa, multe dintre ele cumpărate de Rusia. În plus, acesta este un trend tot mai accentuat.

„Industria de rafinare este vulnerabilă la influenţele politice, ca rezultat al combinaţiei dintre dependenţa de petrolul brut rusesc şi influenţa jucătorilor economici din Rusia”, se arată în schiţa de raport consultată de jurnaliştii de la Reuters.

Potrivit Comisiei Europene, 27% din totalul de gaz consumat în UE şi o treime din cantitatea de petrol sunt de provenienţă din Rusia. În schimb, Europa importă produse rafinate şi SUA, care au luat locul Rusiei ca principal furnizor al UE, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru energie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: