duminică

5 mai, 2024

6 noiembrie, 2022

Conflictul cu Occidentul iscat de războiul din Ucraina al Rusiei a permis, totuși, acesteia să mențină colaborarea cadrul programului multinațional ITER privind fuziunea nucleară și să trimită în Franța un magnet uriaș, de 200 de tone, unul dintre cei 6 necesari programului.

Vasul care transportă uriașul magnet (o „bobină de câmp poloidal”) a plecat din Sankt Petersbur, marți, pentru o călătorie de două săptămâni spre Marsilia, care trebuia să aibă loc în mai, dar a fost întârziată până a fost exceptată de la sancțiunile împotriva Rusiei, impusă vaselor rusești, potrivit Euractiv.

Programul ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor), la care participă 35 de țări, este unul dintre puținele proiecte internaționale din care Rusia nu a ieșit, după declanșarea conflictului din Ucraina, respectiv cu Uniunea Europeană și cu restul democrațiilor lumii.  


Magnetul în formă de inel și care cântărește peste 200 de tone, construit sub supravegherea agenției atomice ruse Rosatom, va alcătui partea superioară a celui mai mare „tokamak” din lume, reactorul de mari dimensiuni de fuziune nucleară construit în sudul Franței și care urmărește producerea energiei prin aceleași procese din soare.

Rusia rămâne în programul global de fuziune nucleară

Tensiunile geopolitice, „practic, nu au afectat realizarea acestui proiect”, spune Viacheslav Perciukov, reprezentantul Rosatom pentru proiecte internaționale. „Fără (bobina rusească), tokamak-ul nu va funcționa”, a spus și Leonid Khimchenko, cercetător principal al centrului ITER.

Este o realizare „unică”, care a luat peste opt ani.

„Acesta este un proiect atât de interesant încât, de fapt, suntem cu toții o singură familie… nu există nicio competiție între noi, nimic”, a spus Leonid Khimchenko.


„Dacă această cooperare ar fi oprită toată lumea ar pierde: atât Rusia, cât și comunitatea internațională”, a spus Andrei Mednikov, un om de știință responsabil cu producția magnetului („bobina de câmp poloidal”).

Proiectul a fost pus în mișcare după un summit din 1985 între președintele american Ronald Reagan și liderul rus Mihail Gorbaciov.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: