24 februarie, 2021

Foto: ITER, CCFE, JET

Consiliul Uniunii Europene a aprobat continuarea finanțării europene, cu 5,61 miliarde de euro în cadrul fianciar multianual 2021 – 2027, a proiectului ITER privind realizarea celui mai mare reactor de fuziune nucleară din lume.

Asamblarea reactorului de fuziune nucleară a început în iulie în Franța. Scopul este să se obțină energie experimental, prin reacții ca acelea din Soare, până în 2025.

La proiectul ITER (Thermonuclear Experimental Reactor, sau „Calea” în latină) participă, în afară de UE prin Euratom (Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, care reunește țările UE, Marea Britanie și Elveția) și SUA, Rusia, China, India, Japonia și Coreea de Sud.

(Citiți și: „Cel mai mare reactor de fuziune nucleară – a început asamblarea în Franța”)


Spre deosebire de reactoarele de fisiune nucleară, în funcțiune în prezent în toată lumea, cele de fuziune nucleară combină izotopii de hidrogen transformați în plasmă la temperaturi solare, dar nu produce deșeuri radioactive.

„O cantitate de combustibil de fuziune de mărimea unui fruct de ananas este echivalentul energetic a 10.000 de tone de cărbune”, spune ITER.

Euratom care este coordonatorul proiectului, care este primul de acest gen și își propune să testeze fezabilitatea obținerii de energie prin fuziune nucleară, potrivit unui comunicat al Consiliului UE.

Decizia Consiliului UE vine după ce, în iulie anul trecut, Consiliul European (care reunește șefii de stat și de guvern ai țărilor membre) au fost de asemeni de acord cu continuarea finanțării. Parlamentul European nu are statut de co-leguitor pentru acest proiect. Consiliul UE reunește reprezentanții guvernelor statelor membre.


În proiect sunt implicate direct sau indirect 35 de țări din lume, iar construcția reactorului a început în 2013 și consumase deja peste 14 miliarde de dolari până în 2015.

Estimarea Comisiei Europene privind cheltuielile totale sunt de 20 de miliarde, în timp ce SUA se așteaptă la 65 de miliarde de dolari, potrivit Remix. (1 euro = 1,2148 usd).

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: