Românii pot lucra fără permis de muncă în oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene, întrucât începând de azi, 1 ianuarie 2014, cele nouă ţări care mai limitau accesul liber al românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii locale sunt obligate să elimine aceste măsuri tranzitorii.
Pe 31 decembrie 2013 s-a încheiat perioada de şapte ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE în care statele membre puteau restricţiona accesulla muncă al cetăţenilor din aceste două state.
Este vorba de Marea Britanie, Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Spania (aceasta a reintrodus limitări în 2013, cu acordul CE, din cauza şomajului ridicat înregistrat în această ţară).
Laszlo Andor: Puţin probabil că se va înregistra un aflux după ridicarea restricţiilor
„De astăzi, cetăţenii bulgari şi români îşi pot exercita deplin dreptul de a lucra în toate statele UE fără un permis de muncă. De fapt, bulgarii şi românii puteau deja să lucreze liber, fără restricţii, în 19 state şi s-au bucurat de dreptul de a călători şi de a sta în toate statele membre, de când s-au alăturat UE, în 2007. Ca rezultat, peste 3 milioane de persoane din Bulgaria şi România locuiesc în alte state membre şi este puţin probabil că se va înregistra un aflux după ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români şi bulari”, se spune într-un comunicat-declaraţie aparţinând comisarului european pentru Ocupare, Laszlo Andor.
Comisarul vorbeşte în declaraţia sa şi despre teama unor state că vor fi invadate de muncitorii români şi bulgari, într-un context net nefavorabil, comparativ cu cel al valului anterior de aderare: „Eliminarea restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari vine într-un moment în care şomajul este mare şi se fac ajustări de buget dure în mai multe state europene. În vremuri grele, cetăţenii UE mobili sunt mult prea des o ţintă facilă, uneori se spune despre ei că iau slujbele de la localnici sau, din contră, că nu lucrează şi abuzează de beneficiile sociale. De fapt, studiile au arătat constant beneficiile liberei circulaţii a muncitorilor pentru economiile ţărilor-gazdă”, spune comisarul în comunicatul dat publicităţii miercuri.
Comisia recunoaşte că pot apărea probleme la nivel local determinate de un aflux brusc de persoane, precum presiuni asupra educaţiei, locuirii şi serviciilor sociale.
„Soluţia este să se rezolve problemele precise, nu să se impună bariere pentru aceste persoane”, explică Lazslo Andor, care aminteşte că ţările UE au la dispoziţie Fondul Social European (peste 10 miliarde de euro anual) pentru a face faţă acestor eventuale probleme locale.
„De la 1 ianuarie, fiecare stat membru ar trebui să cheltuiască cel puţin 20% din fondurile acesta pentru promovarea incluziunii sociale şi pentru combaterea sărăciei”, continuă Laszlo Andor.
UE, mai spune comisarul, a implementat reguli pentru a facilita libera circulaţie a muncitorilor, dar şi pentru a se asigura că aceştia nu sunt exploataţi, şi că ţările gazdă sunt protejate faţă de eventuala abuzare a sistemelor lor de protecţie socială.
„Sunt ferm convins că restricţionare liberei circulaţii a lucrătorilor nu este o soluţie pentru şomajul ridicat sau criză. Dimpotrivă, facilitarea liberei circulaţii poate juca un rol important în combaterea şomajului şi în reducerea disparităţilor dintre statele membre UE”, explică Laszlo Andor.
Potrivit estimărilor, mai spune comisarul, în Uniune există aproximativ două milioane de joburi vacante.
Eliminarea restricţiilor, precedată de multe controverse
Eliminarea restricţiilor tranzitorii vine după luni de polemici aprinse pe acest subiect, în unele state, în primul rând în Marea Britanie.
Premierul David Cameron a anunţat în octombrie măsuri de combatere a „turismului pentru beneficii sociale”, iar unele publicaţii au declanşat campanii împotriva „invaziei” românilor, pe care-i acuză că le-ar lua joburile şi vor abuza de ajutoarele sociale.
Parlamentul britanic a discutat această problemă în decembrie şi a ajuns la concluzia că toate estimările existente în momentul de faţă, referitoare la numărul de români şi bulgari care ar putea intra în Marea Britanie începând de la 1 ianuarie, nu pot fi luate în considerare.
The Guardian a publicat săptămâna trecută un material ce contrabalansează poziţia majoritară a mass-mediei britanice.
În ediţia de miercuri, The Guardian publică un articol în care se spune că experţii în migraţie nu cred că va exista un val masiv de lucrători, spre deosebire de ce s-a întâmplat cu polonezii, la începutul anilor 2000.
Mai mult, parlamentari din toate partidele au făcut un apel la toţi politicienii pentru a abandona limbajul discriminator la adresa romilor, după interviul acordat marţi de Philippa Roe, membru în consiliul local Westminster. Aceasta a spus că sunt necesare mai multe măsuri de limitare a accesului la ajutoare sociale, ca urmare a eliminării restricţiilor pentru români şi bulgari, iar administraţiile locale vor avea nevoie de ajutor financiar pentru a acoperi creşterea cheltuielilor provocate de sosirea în masă a acestora.
Ea s-a referit şi la romi, care i-ar agresa pe londonezi cu mica lor infracţionalitate, cerşitul şi diverse acte de tulburarea ordinii publice.