Regulamenul european Net-Zero Industru Act, deja votat de Parlamentul European, atribuie României obligația de a asigura depozitarea subterană a 9 milioane de tone de CO2 pe an, țintă care trebuie îndeplinită până în 2030.
Este a doua cea mai mare cotă din UE (dintr-un total de 50 milioane tone CO2 pe an), după cea atribuită Țărilor de Jos.
Potrivit e-nergia.ro, în cadrul unei prezentări referitoare la captarea bioxidului de carbon, Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG) a atras atenția că obligația cade în sarcina Petrom și Romgaz, cei doi producători de petrol și gaze ai României.
Explicația atribuirii acestei cote de stocare a CO2
Motivul pentru care companiile românești producătoare de hidrocarburi (nu țara în sine) au o cotă atât de mare ține de interpretarea istoriei: România are o tradiție de 150 de ani de extracție de hirocarburi și, ca atare, potrivit interpretării Bruxelles, companiile românești care au folosit de mult aceste hidrocarburi care au emis CO2, trebuie să asigure o capacitatea proporțională de captare și stocare a carbonului.
România a încercat, la nivel de europarlamentari și de lobby al industriei, să se opună acestei abordări, dar nu a avut succes.
Costuri – partea goală și partea plină a paharului
Un expert al FPPG a făcut un calcul grosier al costurilor: doar asigurarea unei capacități de stocare de 9 mil. tone an, timp de 20 de ani, ar costa cele două companii românești circa 4,5 miliarde de euro.
Iar întregul lanț valoric – stocarea, transportul și depoziarea – ar costa circa 15 miliarde de euro.
Stocarea carbonului aduce ulterior avantaje financiare companiilor care au cheltuit pentru crearea depozitelor.
Aici vor stoca CO2, contra cost, industriile care nu se pot decarboniza pe deplin. Stocarea le scutește și de plata certificatelor de carbon (acum sunt 60 de euro pe tona emisă, dar cu perspectivă de creștere substanțială în viitorul apropiat).
Aproape toate modelele de scenarii climatice impun implementarea CCS, spun cei de la FPPG în studiu.
Cum se realizează stocarea CO2
Captarea și stocarea carbonului (sechestrarea dioxidului de carbonul) reprezintă un set de tehnologii care vizează captarea, transportul și stocarea permanentă în condiții de siguranță a CO2, care altfel ar fi eliberat în atmosferă. Sechestrarea geologică este o metodă dovedită de stocare subterană a CO2 în care acesta este injectat în subteran în formațiuni adânci de roci pentru a fi stocat pe termen lung, iar printre cele mai bune locuri sunt zăcămintele depletate de țiței și gaze, de pe uscat sau offshore, dar și în structuri acvifere saline, după cum arată FPPG.
Tehnologia este însă destul de costisitoare și, chiar dacă are riscuri mai mici decât în alte situații (CO2 nu arde) presupune totuși identificarea unor zone care să permită depozitarea sa vreme de 20 de ani cel puțin. Iar înainte de stocarea propriu zisă este nevoie de captarea carbonului și transportarea sa la locul de stocare, deci vorbim despre un întreg lanț și o înreagă industrie care trebuie creată.
(Citiți și: ”O obligație de stocare a dioxidului de carbon nu este o amenințare pentru companiile de petrol și gaze din România, ci o șansă pe care riscăm să o pierdem”)
***
