joi

11 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

4 mai, 2021

România este țara membră UE cu cea mai mică pondere a ziariștilor în totalul populației ocupate, potrivit datelor publicate de Eurostat, la (foarte) mare distanță de media statelor UE.
Cu o valoare de doar 0,148% ( 12,6 mii persoane din cele 8.521,1 mlioane de persoane ocupate), ne situăm în urma Bulgariei (0,150%), Slovaciei (0,209%) și Portugaliei (0,226%), la mare distanță de media UE (0,400%).

În anul 2020, au fost 393 mii jurnaliști înregistrați la nivelul celor 21 de state membre UE care au avut date disponibile, ceea ce reprezintă 0,2% din totalul angajaților europeni. Proporția dintre femei și bărbați a fost aproape egală (48%, față de 52%). Pe grupe de vârstă, distribuția a fost și ea echilibrată, cu 34% sub 35 de ani, 35% între 35 și 49 de ani și 32% cu vârsta de la 50 de ani în sus.


Dacă se face extinderea la activitățile asociate cu jurnalismul, circa 789 mii de persoane erau angajate în cele 27 de state membre în sectorul publicațiilor, de la cărți și cotidiane, pînă la reviste și periodice. Ceea ce ridică ponderea în totalul forței de muncă la 0,4% pe ansamblul Uniunii.

Pentru referință, menționăm că cele mai ridicate rate ale ocupării în publicare se regăsesc în țările nordice, respectiv Suedia, Finlanda, danemarca și Germania.
Ceea ce spune multe în privința legăturii dintre democrația prin informare și nivelul de dezvoltare socio-economic la care aspirăm.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / O măsură împotriva libertății presei, chiar de Ziua libertății presei”)

Scădere practic independentă de efectul pandemiei

În ceea ce ne privește ca evoluție în timp, datele publicate de Eurostat arată că declinul din sectorul de activitate care include jurnaliștii a început după ieșirea din criza precedentă și nu are legătură directă cu reducerea recentă de activitate, soldată cu declinul economic de anul trecut.


O timidă tentativă de revenire spre nivelul uzual din Europa a avut loc în 2018 (nota bene, sub nivelul consemnat în 2011) dar a fost urmată de o cădere bruscă.

Mai mult, oarecum suprinzător, diminuarea numărului celor implicați a fost minimă sub efectul pandemiei, de la 12,9 mii persoane în 2019 la 12,6 mii persoane în 2020.

***

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Probabil suntem și țara cu cei mai puțini cercetători. Nu mă refer la cercetarea umanistă, ci în special la cercetarea din științele exacte – matematică, fizică, chimie – și din universitățile tehnice: adică acea cercetare care ar putea fi convertită în PIB.

    1. Este bine sa fie asa, deocamdata, fiindca – poate ca nu stiti – cercetatori in stiinte exacte in Romania, care sa fie preocupati in primul rand de a obtine rezultate aplicabile in „economia bazata pe cunoastere” nu prea exista. Propunerile de teme de cercetare sunt in asa fel coafate incat sa dea impresia preocuparii pentru aplicabilitate in economie, dar au in vedere in primul rand obtinerea de salarii cat mai bune pentru directorii de proiecte si colectivele lor. La aceasta situatie a contribuit esential si – dar nu numai – criteriul impus de minister al ‘vizibilitatii” publicatiilor, care criteriu an dus si la ridicole tentative, reusite in primul moment, de a vopsi cioara importantei unor publicatii romanesti.
      Este nevoie in primul rand de impunerea unor criterii de finantare si evaluare a rezultatelor cercetarii in stiintele aplicative si exacte care sa IMPUNA o atitudine cu adevarat responsabila in privinta aplicabilitatii in economia romaneasca. Desi cercetatorii romani se opun acestui tip de abordare, e clar ca in statele cu economie competitiva acest stil de finantare a dus la progresul inregistrat de acestea. Si nu e deloc adevarat ca aceste criterii vor omora cercetarea fundamentala, ba, dimpotriva – pot sustine asta cu exemple peremptorii – acest stil va da de lucru (si bataie de cap !) „teoreticienilor” ce vor avea in fata sarcina explicarii unor mecanisme si fenomene noi, rezultate din aplicabilitate.
      Mai intai se impune asezarea cercetarii aplicabile in economie pe baze sanatoase in ceea ce priveste evaluarea posibilitatilor acesteia si a rezultatelor, incepand cu legiferarea clara a cerintei ca aceasta cercetare sa aiba, obligatoriu, in vedere in primul rand aportul la competitivitatea economiei romanesti si, in consecinta, elaborarea unor conditii si criterii care sa elimine posibilitatea prezentarii unor valori false sub aceste aspecte. Statele cu economie dezvoltata au de multa vreme in functiune satisfacatoare mecanisme care asigura orientarea cercetarii spre cresterea competitivitatii economiei, SUA fiind cel mai bun exemplu in acest sens. In Europa functioneaza de asemenea eficient sisteme „personalizate” ce raspund acestei cerinte.
      Un ultim cuvant: este imperios necesara legarea criteriilor de evaluare a adevaratei contributii stiintifice obtinute in universitati cu necesitatea contributiei efective la progresul real si la competitivitatea economiei noastre nationale. In acest context, am sa redau spusele unui regretat detinator al Premiului Nobel, fizicianul si profesorul elvetian Rohrer, co-inventator al microscopiei electronice cu efect tunel, pe care l-am auzit spunand – si i-am dat dreptate – ca nu cresterea numarului de cercatatori (spunea asta imbratisand cu privirea cladirile de laboratoare de la Sophia-Antipolis) este calea si garantia unei cercetari de varf. Nu cred ca in Romania poate fi altfel, mai ales ca, de muuuulti ani avem experienta rezultatului promovarii cercetarii ca numar de angajati si nu ca valoare profesionala, chiar si dupa ce unii „corifei” au revenit acasa din strainatate, unde s-au comportant onorabil ca profesionisti, dar de unde au adus doar teme de cercetare favorabile activitatii lor de-acolo si nu au aratat nici-un fel de preocupare fata de dezvoltarea in Romania a „economiei bazate pe cunostere”, ci au „intors-o” in asa fel incat sa primeasca finantare de la buget pe baza fostelor performante ale lor care nu au nici-o legatura cu dezvoltarea Romaniei. Continuand pe acesta cale, nu vom obtine – platite cu bani publici – decat rezultate slabe sau cel putin mediocre in atingerea scopului principal, cel al cresterii competitivitatii economiei romanesti (prin cresterea reala a valorii adaugate in activitatea economica).

  2. Cat despre jurnalisti, mai ingluma, mai in serios, trebuei spus ca NU CRESTEREA NUMARULUI lor ar trebui sa fie preocuparea principala, ci esentiala imbunatatire a cunosterii de catre acestia a limbii romane, la a carei schilodire – cu osebire remarcandu-se in acest sens jurnalistii / reporterii tineri de la toate televiziunile – jurnalismul actual are o „inestimabila” contributie, depasita doar de contributia scolii actuale. Oare cum se face selectia acestor jurnalisti ? Judecand dupa prestatia lor, cred ca relatiile tip p.c.r. (pile, cunostinte, relatii) joaca rolul principal. Rezultatul este si va fi in continuare saracirea limbii romane vorbita de public in general, ceea ce ar intrista pana la alcrimi pe bravii nostri inaintasi intru propasirea limbii romane (fratii Vacaresti, apoi Mihai Eminescu si multi altii), sarcina in fata careia Academia Romana pare a dormi in front, seazand in fotolii caldute si visan la gloria trecuta, pe cale de disparitie… din pacate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Probabil suntem și țara cu cei mai puțini cercetători. Nu mă refer la cercetarea umanistă, ci în special la cercetarea din științele exacte – matematică, fizică, chimie – și din universitățile tehnice: adică acea cercetare care ar putea fi convertită în PIB.

    1. Este bine sa fie asa, deocamdata, fiindca – poate ca nu stiti – cercetatori in stiinte exacte in Romania, care sa fie preocupati in primul rand de a obtine rezultate aplicabile in „economia bazata pe cunoastere” nu prea exista. Propunerile de teme de cercetare sunt in asa fel coafate incat sa dea impresia preocuparii pentru aplicabilitate in economie, dar au in vedere in primul rand obtinerea de salarii cat mai bune pentru directorii de proiecte si colectivele lor. La aceasta situatie a contribuit esential si – dar nu numai – criteriul impus de minister al ‘vizibilitatii” publicatiilor, care criteriu an dus si la ridicole tentative, reusite in primul moment, de a vopsi cioara importantei unor publicatii romanesti.
      Este nevoie in primul rand de impunerea unor criterii de finantare si evaluare a rezultatelor cercetarii in stiintele aplicative si exacte care sa IMPUNA o atitudine cu adevarat responsabila in privinta aplicabilitatii in economia romaneasca. Desi cercetatorii romani se opun acestui tip de abordare, e clar ca in statele cu economie competitiva acest stil de finantare a dus la progresul inregistrat de acestea. Si nu e deloc adevarat ca aceste criterii vor omora cercetarea fundamentala, ba, dimpotriva – pot sustine asta cu exemple peremptorii – acest stil va da de lucru (si bataie de cap !) „teoreticienilor” ce vor avea in fata sarcina explicarii unor mecanisme si fenomene noi, rezultate din aplicabilitate.
      Mai intai se impune asezarea cercetarii aplicabile in economie pe baze sanatoase in ceea ce priveste evaluarea posibilitatilor acesteia si a rezultatelor, incepand cu legiferarea clara a cerintei ca aceasta cercetare sa aiba, obligatoriu, in vedere in primul rand aportul la competitivitatea economiei romanesti si, in consecinta, elaborarea unor conditii si criterii care sa elimine posibilitatea prezentarii unor valori false sub aceste aspecte. Statele cu economie dezvoltata au de multa vreme in functiune satisfacatoare mecanisme care asigura orientarea cercetarii spre cresterea competitivitatii economiei, SUA fiind cel mai bun exemplu in acest sens. In Europa functioneaza de asemenea eficient sisteme „personalizate” ce raspund acestei cerinte.
      Un ultim cuvant: este imperios necesara legarea criteriilor de evaluare a adevaratei contributii stiintifice obtinute in universitati cu necesitatea contributiei efective la progresul real si la competitivitatea economiei noastre nationale. In acest context, am sa redau spusele unui regretat detinator al Premiului Nobel, fizicianul si profesorul elvetian Rohrer, co-inventator al microscopiei electronice cu efect tunel, pe care l-am auzit spunand – si i-am dat dreptate – ca nu cresterea numarului de cercatatori (spunea asta imbratisand cu privirea cladirile de laboratoare de la Sophia-Antipolis) este calea si garantia unei cercetari de varf. Nu cred ca in Romania poate fi altfel, mai ales ca, de muuuulti ani avem experienta rezultatului promovarii cercetarii ca numar de angajati si nu ca valoare profesionala, chiar si dupa ce unii „corifei” au revenit acasa din strainatate, unde s-au comportant onorabil ca profesionisti, dar de unde au adus doar teme de cercetare favorabile activitatii lor de-acolo si nu au aratat nici-un fel de preocupare fata de dezvoltarea in Romania a „economiei bazate pe cunostere”, ci au „intors-o” in asa fel incat sa primeasca finantare de la buget pe baza fostelor performante ale lor care nu au nici-o legatura cu dezvoltarea Romaniei. Continuand pe acesta cale, nu vom obtine – platite cu bani publici – decat rezultate slabe sau cel putin mediocre in atingerea scopului principal, cel al cresterii competitivitatii economiei romanesti (prin cresterea reala a valorii adaugate in activitatea economica).

  2. Cat despre jurnalisti, mai ingluma, mai in serios, trebuei spus ca NU CRESTEREA NUMARULUI lor ar trebui sa fie preocuparea principala, ci esentiala imbunatatire a cunosterii de catre acestia a limbii romane, la a carei schilodire – cu osebire remarcandu-se in acest sens jurnalistii / reporterii tineri de la toate televiziunile – jurnalismul actual are o „inestimabila” contributie, depasita doar de contributia scolii actuale. Oare cum se face selectia acestor jurnalisti ? Judecand dupa prestatia lor, cred ca relatiile tip p.c.r. (pile, cunostinte, relatii) joaca rolul principal. Rezultatul este si va fi in continuare saracirea limbii romane vorbita de public in general, ceea ce ar intrista pana la alcrimi pe bravii nostri inaintasi intru propasirea limbii romane (fratii Vacaresti, apoi Mihai Eminescu si multi altii), sarcina in fata careia Academia Romana pare a dormi in front, seazand in fotolii caldute si visan la gloria trecuta, pe cale de disparitie… din pacate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: