29 mai, 2019

România a reuşit doar să-şi păstreze poziţia în ultima treime a clasamentului celor mai competitive economii din lume.  în 2019, potrivit celei de-a 30-a ediţii a raportului World Competitiveness Yearbook (WCY) al Institutului pentru Management şi Dezvoltare (IMD) din Lausanne (Elveţia).

Performanţa României (locul 49 din 63 de ţări) este că se situează încă în faţa Turciei (locul 51) – afectată grav de o politică similară cu cea aplicată în ţara noastră, sau a Greciei (58) –  încă mai suferă de criza care a pus în pericol moneda unică europeană.

(Citiți și: ””Cum își petrece România ora ei astrală””)

România este devansată de Bulgaria (48), Ungaria (47) şi se află mult în urma Poloniei (38), şi a Cehiei (33), primele două în stagnare, iar celelalte în cădere cu patru poziții.


Este relevantă competitivitatea superioară a Rusiei (45), dată mai degrabă de potenţialul uriaş al unei mari economii decât de sănătatea mediului de afaceri.

Campionii

SUA a cedat primul loc ţării-metropolă Singapore şi a ajuns pe locul trei, pentru că efectele inițiale ale politicii de relaxare fiscală a Administraţiei Donald Trump s-au estompat decisiv. Hong Kong s-a menţinut pe locul doi.

Cea mai mare economie a lumii a fost „lovită de prețurile mai mari la combustibili, de exporturile hi-tech mai slabe și de fluctuația dolarului”, potrivit IMD.


Ţările europene ocupă cinci locuri în Top 10, începând cu Elveţia (4) și continuând cu Olanda (6), Irlanda (7), Danemarca (8) şi Suedia (9). Emiratele Arabe Unite (EAU) urcă pe locul 5, iar pe locul zece este Qatar, în urma majorării preţurilor la combustibili.

Competitivitatea țărilor europene „se luptă să se mențină în contextul declinului sau al stagnării economiilor sale”.

Face excepție Irlanda care a urcat cinci poziții, grație a îmbunătățirii condițiilor de afaceri și a întăririri economiei, mai spune raportul citat.

Cel mai semnificativ declin din regiune l-a înregistrat Portugalia, care a pierdut şase poziţii, situându-se doar pe locul 39, după avansul înregistrat în anii precedenţi.

Ultimele poziţii sunt ocupate de Venezuela, Mongolia, Argentina, Croaţia şi Brazilia.

„Într-un an marcat de mari incertitudini pe pieţele globale, din cauza schimbării rapide a condiţiilor politice și a relaţiilor comerciale, calitatea instituţiilor pare să fie elementul unificator pentru sporirea prosperităţii. Un cadru instituţional solid furnizează stabilitate mediului de afaceri pentru a investi şi inova, asigurând cetăţenilor o calitate a vieţii mai ridicată”, a declarat Arturo Bris, profesor şi director în cadrul IMD.

World Competitiveness Yearbook (WCY) analizează competitivitatea economiilor pe baza a aproape 350 de criterii. În studiul din 2019 sunt cuprinse 63 de ţări. Indicatorii sunt grupaţi în patru categorii, respectiv performanţe economice, eficienţa guvernului, eficienţa afacerilor şi infrastructura.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: