România ocupă locul cinci în UE la suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie, dar coboară tocmai pe locul opt atunci când vine vorba despre suprafaţa de pe care se poate obţine vin de calitate, potrivit datelor prezentate de Eurostat.
Spania, Franţa şi Italia cumulează aproximativ trei sferturi din suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie în Uniunea Europeană, urmate la mare distanţă de Portugalia şi România, ceea ce face din producţia de vin o ”afacere latină” la nivelul continentului, cu mici interferenţe germane şi maghiare venite din organizarea superioară a acestui domeniu de activitate.
Cea mai mare regiune producătoare de vinuri se găseşte în Spania, se numeşte Castilla-la Mancha şi ocupa în 2015 nu mai puţin de 434 000 ha, adică aproape 14% din suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie a UE, urmată la mare distanţă de regiunile franceze Languedoc-Roussillon (239000 ha sau 7%) şi Aquitaine (144 000 ha sau 5%).
De observat concentrarea puternică a producţiei în profil regional, cu zone care sunt echivalente sau depăşesc semnificativ întreaga suprafaţă cultivată disparat din alte ţări. Avantajele logistice ( inclusiv transport, condiţionare şi control) şi efectul lor favorabil asupra costurilor de producţie şi constanţei în calitate sunt evidente, vinurile obţinute fiind foarte greu de concurat pe piaţă.
Precizări
Suprafeţele contabilizate includ ariile aflate în producţie, pe cele care nu au ajuns încă la maturitate precum şi pe cele unde se cultivă material săditor. Nu sunt incluse suprafeţele abandonate care nu mai sunt productive şi care nu au mai fost recoltate de cel puţin opt ani.
Denumirea de origine protejată (DOP) sau Protected Designation of Origin (PDO) în limba engleză, desemnează un produs care a fost produs într-o anumită regiune geografică, după o metodă de fabricaţie recunoscută şi înregistrată. Toate vinurile DOP trebuie obţinute exclusiv din struguri proveniţi din acea regiune geografică.
Indicaţia geografică protejată (IGP) sau Protected Geographical Indication (PGI) în limba engleză desemnează un produs cu o calitate, reputaţie sau alte caracteristici specifice care pot fi atribuite unei anumite arii geografice. Produsele IGP trebuie obţinute din struguri proveniţi în proporţie de cel puţin 85% din aria geografică menţionată.
Din păcate, dacă se face trimitere la suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie pentru vin de calitate în Uniunea Europeană, doar primele patru ţări îşi păstrează locul ocupat potrivit suprafeţei cultivate. România coboară tocmai pe locul opt, undeva sub Ungaria şi Grecia şi nu cu mult înaintea Austriei şi Bulgariei (!). Explicaţia constă în procentajul foarte mic al suprafeţelor cultivate pentru producţia de vin de calitate.
Până şi grecii şi bulgarii trec de jumătate la acest indicator, în timp ce noi de-abia am depăşit un sfert ( 27,7%), în condiţiile în care ungurii i-au copiat ca model de organizare pe nemţi şi s-au dus spre ţinta de 100%. De remarcat că Germania nu produce decât exclusiv vin de calitate foarte bună, din soiuri 100% acreditate ca fiind din regiunile de origine (vezi precizările).
Singura rază de lumină în acest peisaj relativ dezolant al viticulturii româneşti vine din ponderea destul de bună al vinurilor cu denumire de origine protejată, care încearcă să intre în concurenţă de nişă cu produsele deja consecrate. Ar mai fi şi potenţialul foarte mare de creştere a producţiei de calitate, provenit tocmai din nivelul actual foarte scăzut al acesteia.
Dar asta ar presupune o concentrare semnificativă a producţiei prin reducerea numărului de expoataţii ( mult prea fărămiţate, aici ocupăm locul 1 în UE, cu 36% din totalul exploatărilor, cu cea mai mica suprafaţă medie, de doar 0,2 hectare sau mai puţin de o şesime din media europeană) şi o organizare mult mai bună a logisticii într-un teritoriu în care exploatările nu au cum să fie concentrate masiv în profil regional, din motive de geografie.
Urmărește-ne pe Google News
