România și deficitul excesiv – ce este, ce riscăm, ce putem face

România a mai încălcat regula de deficit buget bugetar de maxim 3% din PIB în perioada de preaderare 1998 – 2001 și după aderare 2008 – 2012, dar de fiecare dată a fost vorba despre consecințe ale crizei economice, ceea ce nu este cazul în prezent. După cum a anunțat ministrul Finanțelor, vom intra iar în atenția UE după depășirea deficitului public pe 2019.

Pentru România, valoarea limită a deficitului structural recomandată după aderare a fost de – 0,9% din PIB, ajustată în 2013 la -0,7% din PIB și atinsă în 2015. După care minusul din finanțele publice a crescut semnificativ, prin aplicarea simultană a unor măsuri de reducere a fiscalității și de majorări consistente de venituri.

Notă:

Acel deja celebru MTO (Medium Term Objective sau obiectiv pe termen mediu pentru deficitul structural în lb. română) se calculează după o formulă ceva mai complicată și este specific la nivel național, deși se pornește de la regula generală de -0,5% pentru statele membre care au aderat la Zona Euro.

Urmărirea MTO vizează o poziție bugetară echilibrată pe perioada unui ciclu economic (este normal pentru orice economie de piață să aibă perioade de avânt și perioade de recesiune), plasarea spre limita de -3% nefiind una indicativă și pe termen lung ci una de avarie, limitată în timp.

Important ar fi ca bugetul public să nu majoreze cheltuielile în perioadele de avânt, pentru a nu fi nevoit să le ajusteze drastic în perioadele nefavorabile sau să se ajungă la creșterea puternică a datoriei publice.

Pactul de Stabilitate și Creștere Economică (SCE sau SGP în engleză – Stability and Growth Pact), aplicat pentru Zona Euro la care a aderat și țara noastră în 2013, alături de Danemarca, are o componentă preventivă, așa-numitul MTO, dar și o componentă corectivă, EDP sau Excessive deficit Procedure  (Procedură de deficit Excesiv în lb. română) în cazul în care deficitul public iese din limita permisă.

(Citiți și: ”Florin Cîţu: România va intra în procedura de deficit excesiv, cel mai devreme în martie ”)

Țările aflate în EDP vor primi un termen de șase luni (sau chiar trei luni în cazul unei încălcări grave, ceea ce ar putea fi cazul nostru, dat fiind nivelul de -4,6% din PIB al deficitului public) pentru a veni cu măsuri de corecție, care să readucă parametrii macroeconomici în limite rezonabile pentru echilibrarea economiei. Termenul Six Pack (șase măsuri) se referă la MTO iar termenul Two Pack (două măsuri) la EDP.

De reținut, potrivit EDP, se pot aplica sancțiuni rapide, pornind de la o amendă de 0,2% din PIB și mergând spre 0,5% din PIB dacă este detectată o fraudă în raportarea statistică. În plus, atenție, cele 25 de state membre care au semnat deja Pactul de Stabilitate sunt pasibile de o amendă de 0,1% din PIB dacă nu integrează adecvat prevederile pactului în legislația națională.

Procedura nu este automată, ci se merge pe principiul „comply-or-explain”, adică te conformezi sau explici de ce nu ai făcut-o”. Desigur, noi vom încerca să explicăm situația creată în bugetul României și, odată cu efectuarea unor plăți restante am evitat orice potențială problemă legată de raportarea statistică.

(Citiți și: ”Nesăbuitul perfect: Cea mai mare creștere economică din UE a ieșit cu dobânzile din UE”)

Dar asta nu înseamnă că nu va trebui să venim cu un program credibil de ajustare bugetară, cu reîntoarcerea treptată spre echilibru fiscal, program care să fie agreeat la nivelul UE. Foarte important, măsurile punitive pot fi adoptate în prezent la nivelul Consiliului European cu un tip special de majoritate calificată, încă din faza timpurie a plasării în procedura deficit excesiv.

Rămâne să sperăm că, într-un eventual scenariu pesimist,  România nu va fi penalizată pe post de exemplu pentru alte state din regiune, după derapajele majore ale deficitului, pe contrasens în blocul estic. Mai ales că, nota bene, om fi noi la fel de latini dar nu suntem nici Franța (care a evitat la mustață sancțiuni altfel justificate pe hârtie) și nici Italia, care a fost până la urmă obligată recent să-și ajusteze deficitul bugetar în sensul reducerii minusului la doar -2,04% din PIB.

Cel mai simplu ar fi să nu mai avem mare lucru de ajustat, adică să eșalonăm aplicarea indexării pe trei paliere a valorii punctului de pensie până în 2022. La o influență pe deficitul public din 2020 de 2,1% din PIB( date oficiale ale fostei guvernări, din septembrie 2019), o treime acordată la 1 septembrie ar fi un compromis rezonabil (pentru un an electoral) și ar reduce cu 1,4% deficitul bugetar.

(Citiți și: ”Deficitul bugetar din 2019 a fost de 4,6% din PIB, peste estimările Guvernului”)

Măsură care l-ar aduce înapoi sub 3% din PIB, chiar dacă s-ar aplica și creșterea alocațiilor pentru copii (la fel de legal votată în Parlament). Și care ar limita impactul devastator de aproape cinci procente din PIB care se prefigurează pentru 2021, când majorarea de 40% ar fi în vigoare 12 luni față de doar 4 luni în acest an.

Cât despre posibilitatea de a ne mai apuca brusc dragostea de fonduri europene nerambursabile, care ar putea merge până la 4% din PIB, dar prespun cofinanțare și oportunități relativ reduse de fraudă, ar trebui să reținem ceva. Nu ne va da nimeni, cu toată dragostea, bani gratis de autostrăzi, școli sau spitale pentru ca noi să majorăm consistent și undeva cam pe la același ordin de mărime ca influență pe deficitul public, pensiile.

Altminteri, ar rezulta că, de fapt, ei ne dau bani de pensii iar noi facem, pe banii noștri, ceea ce trebuia să facem de la început, adică autostrăzi, școli sau spitale. Alternativa ar fi să creștem înapoi impozitele, reduse necugetat în perioada de avânt economic. Doar că, dincolo de dificultatea politică, nu este deloc cea mai bună idee pe trendul actual de scădere a avansului PIB.