Numărul de cercetători din Uniunea Europeană a crescut considerabil în perioada 2005 – 2015, de la 1,38 milioane până la 1,82 milioane ( +32,2%).
Personalul din acest sector-cheie pentru dezvoltarea pe baze moderne a economiei s-a dublat în Portugalia, Irlanda şi Grecia dar a scăzut în Finlanda ( să ne mai mirăm de căderea Nokia !) şi România ( care nici măcar nu avea de unde să cadă).
Foarte puţin în spatele nostru la ponderea cercetătorilor în forţa de muncă a mai rămas doar Cipru. Noi şi insularii cu turismul şi semiparadisul lor fiscal ce mai suntem sub pragul derizoriu de 0,5%, în timp ce media UE e pe la 1,2% iar Danemarca şi Luxembourg se situează la peste 2% ( nici Finlanda, amintită mai sus, nu a rămas departe).
Ponderea personalului din cercetare-dezvoltare în totalul forţei de muncă (2015), Sursa: Eurostat
Datele au fost prelucrate în echivalent de persoane cu ocupare totală (FTE – full-time equivalent, în lb. engleză), modalitate prin care numărul total de ore de muncă prestate este împărţit la numărul mediu de ore lucrate de o persoană care lucrează cu normă întreagă. De exemplu, un lucrător ce prestează 20 de ore de muncă din cele 40 de ore media săptămânală va fi contabilizat cu o valoare de 0,5.
De reţinut, Ungaria, Polonia şi vecinii bulgari se plasează aproape de media UE, în timp ce Cehia s-a apropiat de nivelul Marii Britanii. Ţară depăşită deja de Slovenia, care a egalat, practic, Franţa, demonstrând că se poate merge pe acest sector mai repede decât economia în general şi tocmai pentru ca economia să recupereze mai rapid decalajele faţă de Occident.
Marea problemă: Îi formăm, dar nu știm să-i păstrăm
Deşi ne plasăm pe locul 27 din 28 când e vorba despre ocuparea în sectorul de cercetare-dezvoltare, poziţia ocupată la nivelul formării acestor specialişti este 16 din 28, la mica distanţă de ţări precum Cehia, Germania şi Polonia. Şi, spre deosebire de Cipru ( care efectiv nu are de unde să vină cu cifre mai bune pe partea de ocupare, la mai puţin de 9 absolvenţi la mie din populaţia de 20-29 de ani), noi ne situăm aproape de nivelul mediu European, cu 16 absolvenţi la mie faţă de 19 absolvenţi la mie ( vezi graficul). Cu observaţia că, din păcate, tendinţa este de scădere.
Ponderea absolvenţilor în ştiinţă şi tehnologie, 2013 -2014, Sursa: Eurostat
Cu alte cuvinte, forţă de muncă cu educaţia necesară am avea, dar nu avem la ce proiecte să o angajăm şi nici cum să păstrăm în ţară, prin oferirea unor condiţii cât de cât comparabile cu cele din Occident. Astfel, asistăm la o hemoragie de specialişti care ar fi trebuit să constituie ”vârful de lance” al economiei, pe care îi regăsim la firme de prestigiu sau universităţi din alte ţări.
Oarecum paradoxal, vina nu aparţine atât statului roman, care figurează în statistica Eurostat cu cea mai mare pondere a angajaţilor din sectorul de cercetare-dezvoltare din UE, respectiv 38%, cât mediului privat. Care mobilizează peste trei cincimi din aceşti specialişti de înaltă calificare în sari precum Suedia, Austria şi Franţa.
Aşadar, în afară de eterna solicitare a unor facilităţi oferite de stat, ar trebui să fim mult mai atenţi la capacitatea antreprenorială locală în a face viabilă o afacere bazată pe cercetare-dezvoltare. Discrepanţa între medaliile luate sistematic de inventatorii români, oarecum inexplicabil prin dimensiunea ţării şi dotarea cu echipament de laborator, şi cvasiinexistenţa unor produse comercializate în baza acestor invenţii uimeşte şi ne singularizează în Europa.
Factori precum finanaţarea cu garanţii guvernamentale şi modificarea mentalităţilor ( rata de eşec este mult mai mare în sector dar şi profiturile aduse de cele câteva succese pot compensa cu vârf şi îndesat pierderile majorităţii) ar trebui aduşi în atenţia publică şi incluşi în decizia politică de a sări anumite etape şi de a trece spre o societate de secol XXI.
Simpla oferire a unor condiţii rezonabile de viaţă (care să permită concentrarea pe activitatea ştiinţifică, în locul eternelor tracasări cu probleme minore dar stringente) în România ar fi de natură să ne ofere un avantaj strategic în competiţia europeană şi internaţională ce se anunţă tot mai acerbă.
Pentru referinţă, menţionăm că, deja, China singură avea 1,52 milioane de cercetători ( date din 2014) iar SUA număra 1,27 milioane de cercetători (date din 2012).Ceea ce explică eforturile amintite la început de UE şi faţă de care noi ne situăm nu doar la coada plutonului dar şi în contracurent.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
1.Unde sa pastrezi astfel de cercetatori, daca absolventii sint angajati doar ca someri la AJOFM iar virfurile intelectuale au loc de munca doar in Vest?
2.Analiza firmei COFACE a dezvaluit recent, ca „antreprenoriatul roman este incapabil de a trece la o faza superioara” ceruta azi.Pregatirea unei persoane/antreprenor costa 30 – 50 de mii de Euro de catre firme private specializate! Cercetarea si consultanta in acest domeniu exista, dar nu exista intreprinderile care sa o poata suporta.Asa ca cercetatorii pleaca fiindca aici nu au obiectul muncii, adica pentru cine sa cerceteze si aplice rezultatele, nu exista proiecte de lucru, cita vreme Romania nu are un „proiect de tara”, ci doar 53 de strategii teoretice, incapabile de a-i asigura reindustrializarea.
3.Pina la urma analizele trebuie raportate la numarul de salariati romani din industrie si servicii industriale, deoarece serviciile pentru populatie sint putin pretentioase, datorita saraciei endemice nationale.Apoi, firmele straine isi fac singure orice cercetare necesara.