România a înregistrat în primul trimestru din 2019 cea mai mare creştere a costului muncii dintre toate statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Cu o majorare situată la nivelul de 16,3%, în creştere faţă de acelaşi trimestru al anului precedent (+12,6%) şi concentrată pe sectorul non-business, ţara noastră a devansat Bulgaria (+12,9%).
Pentru referinţă, menţionăm că, alături de bulgari ( la care, de altfel, situaţia este conjuncturală, ei au avut doar +6,7% în urmă cu un an şi doar +5,1% în T4 2018) suntem singurii care am înregistrat un ritm de creştere cu două cifre. Departe în urma în urma noastră fiind plasate Slovacia (+8,7%), Letonia (+8,5%), Slovenia (+8,0%) şi Cehia (+7,7%).
Cât despre raportarea la mediile consemnate la nivel european, diferenţa este una stupefiantă. Majorarea costului muncii din România a fost de aproape şapte ori mai mare faţă de Zona Euro ( care a consemnat doar +2,4%), la care ne-am propus să aderăm în 2024, şi de peste şase ori mai mare în raport cu media UE 28 (+2,6%).
De reţinut şi de luat aminte, nivelul de alarmă specificat în cerinţele tabloului de bord macroeconomic al Uniunii Europene, care semnalizează dezechilibre importante la nivelul economiilor naţionale, este de 12%. România este singura ţară membră care l-a depăşit sistematic pe parcursul ultimilor trei ani, motiv pentru care a pierdut deja încadrarea în acest criteriu de stabilitate.
Din păcate, rezultatul anunţat vine la puţin timp după ce se părea că intrasem pe un trend de „liniştire” a acestui indicator spre valorile permise începând cu al doilea trimestru al anului trecut. Mai mult, el vine pe fondul unei diferenţe maxime la nivel europaen de evoluţie a salarizării între sectorul de business şi cel non-business.
Se poate observa că şi alte state au mers pe varianta de majorare suplimentară în sectorul non-business, dar în niciun caz cu diferenţe de aproape zece procente ca la noi, Bulgaria are mai puţin de o treime ca diferenţă de ritm între sectoare faţă de noi, Cehia şi Polonia se mulţumesc cu valori de şase ori mai mici, în timp ce Ungaria a venit cu o abordare interesantă şi exact pe dos faţă de noi: creşterea semnificativă a costului muncii în sectorul de business cu o cvasistagnare în cel care nu este „direct productiv”.
Cert este că majorarea costurilor cu forţa de muncă de la noi s-a dus în preţul produselor şi sefviciilor, unde s-a adăugat altor factori, precum creşterea costurilor cu resursele energetice. De unde a rezultat o majorare a preţurilor producţiei industriale care a ajuns, potrivit celor mai recente date disponibile, la +6,73% pe piaţa internă, faţă de +3,70% pe piaţa externă.
Evident, efectele acestor evoluţii se vor transmite pe lanţul de desfacere în întreaga economie pe parcursul următoarelor luni. Majorând preţurile la intern, unde prognoza de inflaţie a trebuit să fie ajustată semnificativ în sus pentru finalul acestui an ( de a 3% la 4,2%) şi scăzând competitivitatea la extern ( unde deficitul comercial a ajuns la o majorare de circa 35% faţă de cele 12% prevăzute iniţial).
Aşadar, avem o creştere salarială record la nivelul UE, pe care am păstrat-o şi la începutul acestui an cu mult peste limita teoretică recomandată. Dirijată prioritar spre sectoare care nu au legătură directă cu productivitatea muncii ( care a crescut pe acelaşi prim trimestru din 2019 cu dpar 1,1%) şi cu nivelul creşterii PIB. Ori înţelegem noi să corectăm acest dezechilibru, ori îl va corecta piaţa, cu consecinţele de rigoare.
*
Indicatorii de pe tabloul de bord european și încadrarea în limitele impuse
A.Dezechilibrele externe şi de competitivitate:
- Creşterea costurilor unitare nominale cu forţa de muncă (exprimate ca raport între remunerarea medie a unui salariat şi PIB-ul real raportat la numărul persoanelor ocupate) sub 9% pentru ţările din Zona Euro, respectiv 12% pentru restul statelor membre ale UE, în ultimii 3 ani.
