Piaţa auto din România a înregistrat un salt de 17,6% în luna octombrie 2020 comparativ cu aceeași lună din 2019, fiind înmatriculate 12.523 de autoturisme, comparativ cu 10.649 autoturisme în luna octombrie a anului trecut.
În rândul statelor membre, doar Irlanda a mai înregistrat un plus (de 5,4%) al vânzărilor de autoturisme în luna octombrie, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
La polul opus, cea mai mare scădere a numărului de înmatriculări în octombrie, la nivelul UE, a fost consemnată în Letonia și Slovacia (29,3 și, respectiv 29,1%), Estonia și Bulgaria (25,4%) și Croația și Slovenia (24%).
În Uniunea Europeană, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu -7.8% fata de octombrie 2019, până la 953.616 unitati.
În primele zece luni ale anului s-au înregistrat scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi în toate țările din UE. Cele mai mari scăderi s-au consemnat pe principalele piețe auto, respectiv Germania (-23,4%), Franța (-26,9), Italia (-30,9%), Marea Britanie (-31%) și Spania (-36,8%).
Volumul total al autoturismelor înmatriculate în UE a fost de 8.011.491 unități, cu 26,8% față de perioada similară din 2019.
Creștere de cotă de piață pentru Dacia, în octombrie
În ceea ce priveşte marii producători auto, în octombrie 2020 comparativ cu octombrie 2019, vânzările Volkswagen Group şi PSA au scăzut cu 7,5% respectiv 5,3%, în timp ce vânzările Renault au crescut cu 0,5%.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în UE, Marea Britanie şi ţările EFTA au crescut cu doar 0,1%, în octombrie, până la 38.749 de unităţi, însă cota de piaţă a Dacia a urcat la 3,4% în luna octombrie 2020, de la 3,2% în aceeaşi lună a anului trecut.
În primele zece luni, grupul VW conduce topul înmatriculărilor , cu 2,45 milioane de unitati (scădere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut), urmat de grupul PSA, cu 1,4 milioane de unitati (scădere cu –34.2%) și de Grupul Renault cu 997.354 unități, în scădere cu –27.8% (din care DACIA: 329.868 unități, o scădere de -32.4% față de perioada ianuarie-octombrie 2019). Tot în primele zece luni au fost înmatriculate 540.327 de autoturisme Ford noi, în scădere cu -33.2% față de perioada similară din 2019.