12 august, 2021

România a fost exportatoare netă de electricitate în Semestrul 1 din 2021, în ciuda marii volatilități de pe piața spot de energie electrică a bursei OPCOM de la București, care avea să ajungă, în iulie, la maxime istorice de preț.

În primele 6 luni, exporturile de electricitate au depășit cu 165,7 milioane de KWh importurile, care au fost de peste 3.421 milioane kWh .


Consumul final de peste 27.594 milioane de kWh (27,59 terawați-oră, TWh) a fost cu doar 0,6% mai mic de cel din primul semestru al anului „normal” 2019, adică anterior blocajului din 2020 provocat de pandemia coronavirus, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Economia își revine încet

Economia a consumat peste 20,3 TWh în Semestrul 1 / 2021, cu aproape 1,3 TWh mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, dar încă sub consumul din aceeași perioadă a anului 2019 cu 3,9%.

Înseamnă că, din perspectiva consumului de electricitate – cel puțin, economia nu și-a revenit la nivelul de dinainte de pandemie. Indicația este credibilă, având în vedere că nu s-au realizat mari progrese de eficiență energetică între timp.

Și proporția economiei în consumul total a fost mai mică, 74% în S1 / 2021, față de 76% în S1 / 2019.


În schimb populația a consumat cu peste 11% mai mult decât în primele 6 luni din 2019 (peste 7 TWh, sau 7.009 milioane kWh).

(Citiți și: „Producția de electricitate din România este la fel de mare ca înainte de pandemie. Doar populația consumă mai mult”)

Proporția consumului populației a crescut de la 23% la 25% în consumul total.

Mai mult de jumătate din producția de electricitate a României este „verde”

Producția de energie verde (hidroeelectrică, eoliană și fotovoltaică) a acoperit mai mult de 54% din consumul final intern.

Hidrocentralele au asigurat 34% din producția totală de aproape 30,8 TWh (miliarde kWh), ceea ce explică parțial creșterea exporturilor, datorată prețurilor mai mici.

Dacă se adaugă și cele 19% ale producției nucleare, rezultă că aproape trei sferturi din producția României este liberă de carbon.

România importă aproape 44% din resursele de energie primară

România a importat peste 43,6% din totalul resurselor de energie primară, de 16,65 de tone echivalent petrol (tep), cele mai mari (3,9 milioane tep) fiind importurile de țiței.

Resursele de energie primară au crescut cu 1,39 milioane tep faţă de S1 / 2020 (+9,1%), dar și importurile cu 17,7% până la 7,27 milioane tep.

Producţia internă a însumat 9,38 milioane tep, în creştere cu 299.400 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7,27 milioane tep.

Producția de gaze naturale are cea  mai mare pondere din producția internă, 39,5%.

Urmează producția de electricitate, 27,4%  (statistica în tep, în care INS a inclus și importul), iar producția de țiței și cărbune sunt aproape egale, peste 1,5 milioane tep, cu ponderi de peste 16% în producția internă.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: