duminică

14 aprilie, 2024

2 iunie, 2020

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind ajutoarele acordate anual famililor (beneficii sau prestaţii familiale), cu 104 euro pe cap de locuitor, de peste 6 ori sub media UE de 675 de euro, potrivit datelor din 2017, publicate luni de Eurostat.

Acest tip de ajutoare familiale sunt cele mai mari în Luxemburg (3.100 de euro pe cap de locuitor). Urmează în clasament Danemarca (1.700 euro), Suedia (1.400 euro), Germania (1.300 euro) şi Finlanda (1.200 euro).

Beneficiile familiale anuale sunt mai mici de 200 de euro pe cap de locuitor în România (104 euro), Bulgaria (130 euro) şi Lituania (180 euro).


Cele 27 de state membre UE au cheltuit în total 301 miliarde euro pentru beneficiile familiale în anul 2017, adică 2,3% din PIB-ul Uniunii Europene, sau 8,6% din totalul cheltuielilor pentru prestaţii sociale.

Din categoria beneficiilor familiale fac parte alocaţiile privind costurile legate de sarcină, naştere, îngrijirea copiilor sau a altor membri ai familiei.

România stă ceva mai bine la ponderea cheltuielilor cu ajutoarele familiale în totalul prestaţiilor sociale, dar nu neapărat pentru că acestea ar fi mari, ci că proporțiile dintr-un total mai mic sun mai mari decât cele din Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia sau Olanda.


România se situează aproape de media din UE, ponderea cheltuielilor pentru prestaţiile familiale în totalul prestaţiilor sociale fiind de 7,69%, faţă de 7,59% în Franţa, 7,57% în Belgia, 6,33% în Italia, 5,39% în Spania, 4,9% în Portugalia şi 4,2% în Olanda.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: