sâmbătă

27 aprilie, 2024

18 ianuarie, 2020

Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 24% în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna noiembrie 2018, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, potrivit datelor Eurostat, citate de Agerpres.

La mare depărtare de  creșterea din România se află cele din Ungaria (6,8%) şi Germania (4,8%), iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Slovacia (minus 9,6%), Slovenia (minus 8,4%) şi Spania (minus 3%).

Comparativ, atât în zona euro cât şi la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 1,4% în ritm anual.


În schimb, de la o lună la alta, noiembrie 2019 comparativ cu luna octombrie 2019, România este ţara UE unde lucrărilor de construcţii au înregistrat cel mai mic ritm de creştere, 0,1%. Comparativ, în Uniunea Europeană lucrările de construcţii au crescut cu 1,1% de la o lună la alta, în timp ce în zona euro a fost înregistrat un avans de 0,7%.

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică, în România, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, în noiembrie 2019 comparativ cu octombrie 2019, ca serie brută, cu 4,3%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 0,1%. De asemenea, în noiembrie 2019 comparativ cu noiembrie 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 24,1%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 29,2%, potrivit INS.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: