vineri

26 aprilie, 2024

7 noiembrie, 2023

103 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, anunţă MAE marţi dimineaţă, precizând că aceştia au fost informaţi referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de marţi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse. Aceştia vor fi aduşi în ţară de la Cairo, prin intermediul unei curse aeriene speciale.

„În continuarea precizărilor transmise în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe informează că în urma acordului transmis de autorităţile israeliene şi cele egiptene, un număr de 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt. Aceştia au fost informaţi de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de astăzi cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse”, a transmis MAE.

În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea rapidă a cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică. 


Ulterior, cetăţenii români şi familiile acestora vor fi preluaţi de către reprezentanţii Ambasadei României în Republica Arabă Egipt şi cele două echipe mobile, care îi vor însoţi până la Cairo, de unde vor ajunge în România prin intermediul unei curse aeriene speciale.

Totodată, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene în vederea finalizării  operaţiunilor de evacuare pentru ceilalţi cetăţeni români şi membrii de familie  ai acestora care au solicitat sprijin şi încă se află în Fâşia Gaza.

Cei mai mulți români care vor fi evacuați astăzi din Gaza au sub 25 de ani. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în total vor fi 103 români și membri ai familiilor scoși pe la punctul de trecere Rafah, spre Egipt. Sunt primii cetățeni ai țării noastre evacuați din calea bombardamentelor din Fâșia Gaza.  

 Cel mai tânăr român care va fi evacuat are doar 2 luni. La polul opus, cel mai în vârstă a împlinit pe 1 ianuarie 79 de ani. Pe listă mai sunt doi bebeluși de 9 luni și unul de 6 luni. Cinci copii au un an, iar 17 dintre cei evacuați au vârste între 2 și 14 ani. Mai mulți sunt adolescenți și tineri, adică 31 dintre aceștia. Au între 15 și 25 de ani. Ca să ne facem o idee mai clară, 57 de români din cei 103 care vor fi scoși din Fâșia Gaza au sub 25 de ani. Prin urmare, rămân 46 de oameni care depășesc acest prag. Pe listă sunt și persoane de 75, 77 de ani. În total aproximativ 600 de cetățeni străini sunt pe această nouă listă. Pe lângă români, sunt și moldoveni, germani, francezi, ucraineni și filipinezi. Până acum, peste 2.000 de cetățeni străini au fost lăsați să treacă în Egipt pe la punctul de trecere Rafah, deschis pentru prima oară pentru evacuări la 1 noiembrie.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: