sâmbătă

16 martie, 2024

29 octombrie, 2020

Economia americană a revenit pe creștere în trimestrul al treilea, când Produsul Intern Brut a înregistrat un avans record de 33,1% în ritm anual, potrivit unei estimări preliminare publicate joi de Departamentul Comerțului.

Este vorba de cel mai puternic ritm de creștere înregistrat de prima economie a lumii de la debutul publicării datelor statistice, în 1947. Evoluția vine după o prăbușire istorică de 31,4% în trimestrul al doilea din 2020.

Această creștere spectaculoasă în perioada iulie-septembrie, anunțată cu cinci zile înainte de alegerile prezidențiale, a fost susținută în principal de ajutoarele generoase acordate de guvernul federal gospodăriilor și companiilor în contextul pandemiei de Covid-19, ajutoare care între timp au fost eliminate.

De asemenea, economia americană rămâne în continuare sub nivelul la care era înaintea pandemiei, în trimestrul patru al anului trecut, iar analiștii subliniază că recuperarea va fi una lentă în condițiile în care numărul cazurilor de infecție cu coronavirus a început din nou să crească.

Un raport separat publicat joi de Departamentul american al Muncii arată că 751.000 de persoane au depus cereri pentru ajutoare de șomaj în săptămâna care s-a încheiat la 24 octombrie, comparativ cu 791.000 în săptămâna anterioară. Chiar dacă aceste cereri au scăzut semnificativ față de recordul de 6,867 milioane înregistrat în luna martie, numărul lor rămâne deasupra vârfului de 665.000 înregistrat în timpul recesiunii din 2007-2009.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Trump si mechipa lui sunt maestri ai propagandei: au dirijat ajutoarele astfel incat sa apara efectul inainte de alegeri; apoi le-au anulat ! Sa se descurce urmatorul presedinte, oricum lui Trump nu-i pasa de realitate ci sa-si impuna imaginea de superman, chiar daca de-alungul vietii n-are nicio realizare valabila importanta, a speculat mereu conjucturile, investitiile lui au rezistat prin ajutoare de la administratii locale sau stingerea datoriilor de catre banci care n-au riscat falimentul asa-zisului miliardar, pierdeau mai mult.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: