vineri

17 mai, 2024

23 octombrie, 2023

Partidul Popular Elvețian (SVP) de extremă-dreapta, eurosceptic, a câștigat alegerile naționale din Elveția, potrivit rezultatelor finale publicate duminică seara.

SVP, care și-a centrat campania pe retorica anti-imigranți într-un scrutin dominat de chestiuni interne, a câștigat 28,6% din voturi în camera inferioară a Parlamentului, Consiliul Național. Rezultatul este mai bun decât cel de acum 4 ani, când a obținut 25,6%. SVP obține 62 de locuri în Consiliu, cu nouă mai mult decât în 2019.

Partidul centrist, Centrul, și-a menținut scorul la 14,6 la sută (29 de locuri), partidul liberal FDP a suferit o mică pierdere, pierzând un loc.


În stânga, Partidul Socialist (SP) a câștigat teren, fiind a doua forță politică a țării, cu 18% din voturi și două locuri în plus în Parlament, în timp ce atât Verzii, cât și Verzii Liberali au suferit pierderi importante, pierzând cinci și, respectiv, șase locuri.

SVP s-a concentrat pe imigrație, dar pentru prima dată a făcut și campanie pe chestiunile legate de costul vieții, principală preocupare a alegătorilor pe fondul creșterii costurilor sănătății.

Elvețienii votează pentru 200 de locuri în camera inferioară a parlamentului, Consiliul Național, și 46 de locuri în camera superioară, Consiliul Statelor. Din 1959, toate partidele majore sunt reprezentate în guvernul format din șapte membri — Consiliul Federal — care este ales de membrii parlamentului.

În ciuda scorului obținut de SVP, rezultatele parțiale pentru Consiliul Statelor plasează Centrul și FDP drept cele mai mari forțe din camera superioară, înaintea unui al doilea tur în mai multe regiuni.


Noul Parlament va alege guvernul Elveției pe 13 decembrie.

***

Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: