Aproximativ cinci milioane de alegători elvețieni merg duminică la urne pentru a alege un nou Parlament (246 de membri), ce va alege în cele din urmă un nou guvern. Acesta, scrie Politico, va avea sarcini dificile: de a păstra neutralitatea Elveției într-o Europă sfâșiată de război, de a restabili încrederea în sectorul bancar, de a remedia o relație deteriorată cu UE și de a reducere costurile cu sănătatea.
Elveția este al patrulea partener comercial ca mărime al UE – și există ceva tensiuni între Berna și Bruxelles după decizia Elveției de a ieși în 2021 din negocierile privind un acord de cooperare.
Relațiile UE – Elveția nu sunt o prioritate pentru electorat
O privire rapidă asupra politicii interne explică de ce s-a întâmplat asta: SVP, de dreapta, cel mai mare partid din țară, este profund eurosceptic, iar partidele de centru-dreapta și socialiste sunt îngrijorate că un acord cu UE care ar amenința salariile muncitorilor elvețieni.
Pentru majoritatea alegătorilor elvețieni însă, relațiile UE-Elveția nu sunt o prioritate: este doar a șaptea cea mai importantă problemă în mintea alegătorilor la aceste alegeri, cu mult în urma costului vieții, schimbărilor climatice și imigrației – ceea ce nu este neobișnuit, potrivit Pascal Sciarini, profesor de politică la Universitatea din Geneva.
Elveția ține la stabilitate
Din 1959, toate partidele majore sunt reprezentate în guvernul cu șapte miniștri – Consiliul Federal – care este ales de membrii parlamentului. Compoziția sa a rămas aceeași timp de aproape 50 de ani, Partidul Socialist, Creștin Democrații de centru (acum Centrul) și liberalii de centru-dreapta având fiecare câte două locuri, în timp ce Partidul Popular Elvețian (UDC) de extremă-dreapta avea unul.
SVP a primit în cele din urmă un al doilea loc în 2003, după ce a devenit cea mai mare forță politică a țării.
Un sistem politic complicat- câștigătorul nu câștigă mare lucru
Această consistență vine și din sistemele politice complexe ale Elveției, în care cele două camere parlamentare au fiecare un sistem electoral specific.
În timp ce Consiliul Național, de 200 de locuri, este ales prin reprezentare proporțională, candidații pentru Consiliul Statelor – echivalentul elvețian al Senatului SUA – trebuie să-și asigure o majoritate pentru a fi aleși, ceea ce favorizează partidele centriste, mai predispuse la alianțe.
Deși este de așteptat ca SVP să iasă drept marele câștigător al alegerilor, cu peste 27% din voturi, se preconizează că va câștiga doar șase locuri în Consiliul Statelor, care ar fi dominat de liberali și de Centru.
Alegerile din acest an vor fi ultimele pentru politicianul vedetă al Elveției, Alain Berset, de la Partidul Socialist. Berset este cel mai popular și cel mai longeviv ministru al țării, cu mai mult de un deceniu în funcție și două perioade ca președinte – o ciudățenie posibilă de sistemul președinției rotative anuale a Elveției.
Guvernul elvețian funcționează ca un organism colegial, ceea ce înseamnă că toți miniștrii sunt pe picior de egalitate, iar deciziile sunt luate prin consens. Fiecare preia pe rând președinția, care este un titlu în mare măsură ceremonial: președintele elvețian reprezintă țara în vizitele de stat în străinătate, dar nu conduc efectiv statul.
***
