vineri

26 aprilie, 2024

23 martie, 2024

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a respins vineri o rezoluție prin care se cerea încetarea imediată a focului în Gaza și un acord privind eliberarea ostaticilor, după ce Rusia și China s-au folosit de veto împotriva propunerii SUA.

Rezoluția, în privința căreia Algeria a votat de asemenea împotrivă, iar Guyana s-a abținut, cerea o încetare imediată și susținută a focului, cu o durată de aproximativ șase săptămâni, care să protejeze civilii și să permită furnizarea de asistență umanitară, scrie Reuters.

Unsprezece din cei 15 membri ai Consiliului au votat în favoarea rezoluției, dar vetourile Rusiei și Chinei au împiedicat adoptarea acesteia.


Consiliul se va reuni din nou luni pentru a vota o rezoluție alternativă elaborată de membrii aleși ai Consiliului de Securitate, a declarat un diplomat. Votul era prevăzut pentru sâmbătă, dar a fost amânat întrucât discuțiile erau îcă înn curs de desfășurare, a adăugat diplomatul.

Această rezoluție, a cărei copie a fost văzută de Reuters, propune o încetare imediată a focului pe perioada Ramadanului, eliberarea tuturor ostaticilor și un flux extins de asistență umanitară către Gaza.

Proiectul nu include prevederi care să sprijine eforturile diplomatice în curs de desfășurare pentru a asigura o încetare a focului – un element al rezoluției americane. Washingtonul a colaborat cu Qatar și Egipt pentru a încerca să medieze un acord.

SUA și-au înăsprit poziția față de Israel

Vineri a fost pentru prima dată când Washingtonul a susținut un text supus la vot ce conținea cuvântul „încetarea focului” în timpul războiului din Gaza, ceea ce reflectă o înăsprire a poziției administrației Biden față de Israel.


Anterior, în timpul războiului care durează de cinci luni, SUA a fost împotriva cuvântului „încetare a focului” și s-a folosit de veto în cazul tuturor propunerilor de rezoluție ce includeau apeluri pentru o încetare imediată a focului.

„Marea majoritate a acestui Consiliu a votat în favoarea acestei rezoluții, dar, din păcate, Rusia și China au decis să își exercite dreptul de veto”, a declarat ambasadorul american la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, în fața Consiliului de Securitate.

Ea a acuzat Rusia și China că au pus veto la rezoluție din motive „cinice” și „meschine”. Ea acuză că cele două țări s-au opus pur și simplu pentru că a fost redactată de SUA și a criticat ambele state pentru că nu au condamnat atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.

„Cu toată retorica înflăcărată, știm cu toții că Rusia și China nu fac nimic din punct de vedere diplomatic pentru a promova o pace durabilă sau pentru a contribui în mod semnificativ la efortul de răspuns umanitar”, a declarat ea în fața Consiliului, după vot.

Statele Unite au dorit ca orice sprijin al Consiliului de Securitate pentru o încetare a focului să fie legat de eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza. Luptătorii palestinieni ai Hamas au ucis 1.200 de persoane și au luat în captivitate 253 de persoane în atacul din 7 octombrie, conform Israelului.

Aproape 32.000 de palestinieni au fost uciși în ofensiva ulterioară a Israelului în Fâșia Gaza, potrivit autorităților sanitare din enclava condusă de Hamas, relatează Reuters.

Cum explică diplomații ruși și chinezi folosirea veto-ului

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat că rezoluția condusă de SUA a fost „extrem de politizată” și conținea o undă verde efectivă pentru ca Israelul să organizeze o operațiune militară în Rafah, un oraș situat în extremitatea sudică a Fâșiei Gaza, unde mai mult de jumătate din cei 2,3 milioane de locuitori ai enclavei s-au adăpostit în corturi improvizate.

„Acest lucru ar avea ca rezultat faptul că toată Gaza și întreaga sa populație ar trebui să se confrunte cu distrugerea, devastarea sau expulzarea”, a declarat Nebenzia, în cadrul reuniunii, citat de Reuters.

El a declarat că o serie de membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate au elaborat o rezoluție alternativă și a spus că nu există niciun motiv pentru ca aceasta să nu fie susținută de toate statele.

Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a criticat textul propus de SUA pentru că nu exprimă în mod clar opoziția față de o operațiune militară planificată de Israel în Rafah, despre care a spus că ar putea duce la consecințe grave. Beijingul susține, de asemenea, rezoluția alternativ, a mai spus diplomaul chinez.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că țara sa va colabora cu Iordania și Emiratele Arabe Unite pentru a convinge Rusia și China să susțină încă o rezoluție alternativă la Națiunile Unite pentru o încetare a focului în Gaza.

(Citiți și: ”Antony Blinken: Rezoluţie SUA la ONU pentru o „încetare imediată” a focului în Gaza”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: