vineri

29 martie, 2024

8 noiembrie, 2016

natoMiniștrii de Externe din nouă state ale Europei Centrale și de Est se întâlnesc marți, la București- o reuniune la care participă și secretarul-adjunct al NATO, Rose Gottemoeller.

Președintele Klaus Iohannis îi va primi la Palatul Cotroceni pe miniștrii Afacerilor Externe ai celor nouă state aliate ale Flancului Estic: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

De asemenea, președintele se va întâlni și cu Rose Gottemoeller, care participă la reuniunea celor nouă miniștri de Externe.


Pe agenda discuțiilor se vor afla stadiul implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia din iulie, precum și alte aspecte de interes legate de situația de securitate din regiune.

Formatul București a fost consacrat prin reuniunea la nivel de șefi de stat și de guvern desfășurată la Palatul Cotroceni pe 4 noiembrie 2015, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis și a omologului său polonez, Andrzej Duda.

Organizarea reuniunii ministeriale de marți are loc ca urmare a deciziei adoptate în acest sens în cadrul Formatului București la nivel de șefi de stat și de guvern de anul trecut, relatează Agerpres.

„Obiectivul Formatului București este consultarea inter-aliată pentru promovarea abordărilor comune ale statelor aliate participante, în beneficiul comunității euroatlantice, ținând cont de interesul special al țărilor Europei Centrale și de Est pentru asigurarea securității, stabilității și prosperității de la Marea Baltică la Marea Neagră, și de a dezvolta cooperarea regională în sprijinul obiectivelor NATO, în contextul evoluțiilor de securitate din Vecinătatea Estică și Sudică”, precizează un comunicat al Administrației Prezidențiale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: