Liderii G20 au căzut de acord asupra câtorva obiective la finalul celor două zile de reuniune care a avut loc în Brisbane, Australia: impulsionarea creşterii economice la nivel global, gestionarea schimbărilor climatice şi lupta împotriva evaziunii fiscale.
Însă summit-ul a fost marcat şi de o răcire considerabilă a relaţiilor dintre occident şi Rusia, izolată în urma noilor evenimente din estul Ucrainei, în condiţiile în care un nou convoi „umanitar” rus a intrat în ţara vecină.
Tensiunile au fost atât de mari, încât Vladimir Putin a părăsit Australia înainte de terminarea lucrărilor.
Deciziile economice de la G20
Statele G20, cele mai mare economii ale lumii, au ajuns la un acord pentru a-şi creşte produsul intern brut colectiv cu 2,1% până în 2018 şi au atras atenţia asupra necesităţii revenirii economiei globale pentru crearea de locuri de muncă, relatează Bloomberg.
În sume concrete, au stabilit ca PIB-ul mondial să crească cu mai mult de 2000 de miliarde în următorii cinci ani.
Punctul de start al creşterii economiei este identificat în investiţiile în infrastructură, sprijinirea comerţului şi crearea unui hub de infrastructură globală care să faciliteze întâlnirea potenţialilor investitori cu proiectele.
În plus, liderii mondiali şi-au mai propus reducerea diferenţei de participare la forţa de muncă dintre bărbaţi şi femei cu 25% până în 2025, ceea ce ar însemna încadrarea în muncă a 100 de milioane de femei şi reducerea sărăciei.
Statele membre G20 sau angajat să realizeze o listă de 800 de proiecte, iar analiştii economici susţin că doar punerea lor în practică integral ar putea duce la creşterea economică dorită.
Liderii celor mai importante economii mondiale au identificat creşterea pieţelor financiare, tensiunile geopolitice şi cererea slabă drept riscuri ce pot frâna revenirea economiei.
„Revenirea economică la nivel global este slabă, neuniformă şi nu asigură locurile de muncă necesare. Ne angajăm că lucrăm ca parteneri pentru a sprijini creşterea, pentru a întări rezistenţa economică şi instituţiile globale”, se arată în comunicatul emis la finalul întâlnirii din Australia.
G20 a convenit asupra necesităţii sprijinirii comerţului prin scăderea costurilor, optimizarea procedurilor vamale şi reducerea reglemetărilor.
Tensiuni Rusia – Occident
Tot triumfalismul deciziilor economice a fost umbrit de tensiunile cauzate de criza din Ucraina şi acţiunile Rusiei în regiune.
Acestea reprezintă „o ameninţare mondială”, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.
„Dacă va continua să încalce dreptul internaţional, acordurile la care s-a angajat acum câteva săptămâni, izolarea Rusiei pe scena internaţională va continua”, a avertizat Barack Obama la summitul G20.
„Comunitatea internaţională trebuie să aibă o atitudine foarte fermă în privinţa apărării principiilor fundamentale. Iar unul dintre aceste principii este că nu pot fi invadate alte ţări, nu pot fi susţinute acţiuni separatiste”, a mai spus preşedintele Statelor Unite.
Într-un comunicat comun, Statele Unite, Japonia şi Australia au anunţat că se opun „acţiunilor destabilizatoare” ale Rusiei în Ucraina, pledând pentru rezolvarea pe cale paşnică a diverselor dispute regionale, inclusiv ale celor din Asia-Pacific.
„Cred că preşedintele Putin realizează că este la o răscruce. Dacă va continua să destabilizeze Ucraina, atunci vor fi noi sancţiuni şi noi măsuri împotriva Rusiei. (…) Există un cost al sancţiunilor, dar costurile vor fi mult mai mari dacă va permite crearea şi menţinerea unui conflict îngheţat pe continentul european”, a spus, la rândul său, şi premierul britanic David Cameron.
Vladimir Putin a părăsit reuniunea G20 înainte de finalul ei. Surse ruse au spus încă de sâmbătă că Vladimir Putin a decis să plece mai devreme decât era programat de la summitul G20 desfăşurat în oraşul australian Brisbane.
„Programul vizitei preşedintelui Putin a fost modificat. A fost scurtat”, a declarat o sursă din cadrul delegaţiei ruse, citată de AFP. Conform acesteia, preşedintele Rusiei participă la dezbaterile summitului, dar nu va fi prezent la dineul oficial şi va pleca mai devreme decât era prevăzut. „Acest dineu este mai degrabă o ocazie de divertisment”, adaugă sursa citată.
Într-adevăr, liderul de la Kremlin a părăsit Australia înainte de publicarea comunicatului final al summitului G20. preşedintele rus a invocat drumul lung către casă şi nevoia sa de odihnă, aşa că nu a mai luat parte la prânzul oficial de duminică.
Înainte a afirmat totuşi că situaţia din Ucraina poate fi rezolvată. Fără a da însă detalii.
„În opinia mea, situaţia din Ucraina are şanse mai de soluţionare, oricât de straniu ar putea părea asta”, a spus, oarecum criptic, liderul rus.
Un nou convoi „umanitar” rus
Între timp, în estul Ucrainei a intrat duminică un nou convoi rus, format din 74 de camioane,au anunţat autorităţile de la Kiev.
„Există semnale conform cărora rebelii şi trupele ruse pregătesc o ofensivă de amploare”, a adăugat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, precizând că şase militari ucraineni au fost răniţi în ultimele 24 de ore, în confruntări cu separatiştii.
În urmă cu o săptămână, administraţia de la Kiev a anunţat că Rusia a trimis tancuri şi militari în estul Ucrainei, informaţia fiind confirmată de NATO.