vineri

19 aprilie, 2024

16 octombrie, 2022

„Poziția Taiwanului este fermă: nu vom face nici un compromis privind democrația și libertate”, spune un comunicat al biroului președinției Republicii Chinei (numele oficial al insulei Taiwan, considerată provincie de Republica Populară China), ca răspuns la amenințarea lansată de președintele Chinei,XI Jinping, în discursul de deschidere a congresului partidului comunist.

Xi Jinping a declarat că pledează pentru „reunificarea pașnică”, dar și că „nu vom promite niciodată că renunțăm la folosirea forței și ne rezervăm opțiunea de a lua toate măsurile necesare”, potrivit Reuters.

„Întâlnirea pe câmpul de bătaie nu este deloc o opțiune pentru cele două părți a Strâmtorii Taiwan”, mai spune replica taiwaneză.


Tensiunile legate de Taiwanul sprijinit de Statele Unite și care este și cel mai mare furnizor de componente microelectronice, cipuri folosite în toate industriile moderne ale lumii, au revenit în prim plan, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia.

SUA au avertizat China să nu repete „experimentul” rus în Taiwan. China a răspuns cu gesturi (inclusiv militare, vezi ilustrația) menite să-și reafirme politica în privința insulei.

Oferta sistemului „o țară – două sisteme” a produs revolte în Hong Kong

China a oferit Taiwanului sistemul „o țară – două sisteme”, un model de autonomie aplicat în Hong Kong deupă ieșirea acestuia de sub protecția Marii Britanii.

Modelul păstrează organizarea capitalistă dar tinde să o subordoneze politicii partidului comunist, așa cum se întâmplă cu reformele economice și din China.


Xi Jinping a invocat preluarea controlului asupra situaţiei din Hong Kong, zguduit de proteste anti-guvernamentale în 2019.

Taiwan spune că numai poporul său poate decide asupra viitorului său și că pretențiile Beijingului sunt nule, deoarece Republica Populară Chineză nu a guvernat niciodată nicio parte a insulei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: