Forța economiilor europene după PIB în euro – România, pe locul 13. Cum a afectat pandemia statele UE

Economia României figurează pe locul 13 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat pentru anul 2020 privitor la PIB… Mai mult›
07.04.2021
Revoluția fiscală propusă de SUA privind impozitul minim global pe profiturile corporațiilor găsește susținere la FMI

Propunerea SUA pentru introducerea la nivel global a unui impozit minim pe profitul companiilor a găsit susținere la Fondul Monetar Internațional (FMI). Măsura este menită… Mai mult›
07.04.2021
Cum a modificat criza bugetul familial: studiu de caz – T4 din 2020

Veniturile totale unei gospodării în T4 2020 au ajuns la 4.999 lei (+7,7% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS.… Mai mult›
06.04.2021
3 luni de la debutul campaniilor de vaccinare: Țintele ratate de UE pe Trimestrul I

La trei luni de la debutul campaniilor de vaccinare împotriva coronavirus, doar cinci, respectiv 4, state membre au îndeplinit obiectivele de etapă al Comisiei Europene:… Mai mult›
06.04.2021
Regimul Erdogan a arestat 10 amirali în retragere pentru că au criticat proiectul Canalului Istanbul, care ar putea duce la încălcarea tratatului de liberă trecere prin Bosfor și Dardanele
de Iulian Soare , 5.4.2021
Zece amirali turci în retragere au fost arestaţi luni, la o zi după ce 104 foști ofițeri au publicat o scrisoare deschisă în care este criticat planul președintelui Recep Tayyip Erdogan de construire a unui canal la Istanbul. Pe lângă impactul asupra mediului, proiectul ar putea compromite Convenţia de la Montreux, din 1936, care garantează libera trecere a navelor civile prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, atât în timp de pace, cât şi de război.
Scrisoarea este considerată cea mai importantă intervenţie a militarilor în politică de după 2016, când guvernul Erdogan a rezistat unei încercări de lovitură de stat.
Procuratura Generală din Ankara a anunţat că cei zece amirali în retragere au fost plasaţi în arest preventiv.
Patru foşti ofiţeri nu au fost arestaţi din cauza vârstei lor înaintate, însă au primit ordinul să se prezinte la Poliţia din Ankara în următoarele trei zile.
A fost deschis un dosar penal împotriva militarilor în retragere care au semnat această scrisoare deschisă cu privire la o ”reuniune vizând să comită o infracţiune împotriva securităţii statului şi ordinii constituţionale”, a anunţat procuratura, citată de AFP, preluată de Agerpres.
Scrisoarea amiralilor a suscitat un răspuns vehement din partea oficialilor guvernamentali. “Nu numai cei care au semnat, ci şi cei care îi încurajează, vor fi traşi la răspundere în faţa justiţiei”, a declarat pe Twitter Fahrettin Altun, şeful departamentului comunicare al preşedintelui Erdogan.
Şeful statului turc ar urma să abordeze această problemă într-o reuniune luni, la orele 12.00 GMT, a indicat preşedinţia de la Ankara.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Ibrahim Kalin, a declarat că luarea de poziţie a amiralilor “i-a amintit de zilele loviturii de stat”. “Trebuie să ştie că stimata noastră naţiune şi reprezentanţii săi nu vor permite niciodată această stare de spirit”, a scris el pe Twitter.
”Canalul Istanbul” este cel mai ambiţios dintre ”proiectele (sale) nebune”, prin care președintele Erdogan a modernizat infrastructura Turciei, prin aeroporturi, porturi, drumuri şi tuneluri noi în cei 18 ani de când se află la putere.
Guvernul susţine că acest canal ar permite Istanbului să devină atractiv şi nu doar să fluidizeze Bosfortul, una dintre cele mai congestionate strâmtori din lume.
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din partea partidului de opoziţie CHP, este, de asemenea, un adversar înverşunat al proiectului Canal Istanbul din raţiuni financiare şi de mediu, motiv pentru care Ministerul de Interne a deschis o anchetă asupra lui în noiembrie.
5.4.2021, 3:30 pm
“Anii nu pot aduce, ce-aduce ceasul”…pentru dictatori!