18 septembrie, 2018

Referendumul pentru familia tradițională se va desfășura în două zile, 6 și 7 octombrie. Anunțul a fost făcut marți de premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței extraordinare de Guvern.

„Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei în Constituția României, referendumul se va organiza timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018. Referendumul pentru redefinirea familiei nu este unul împotriva minorităților sexuale, așa cum încearcă să speculeze unii. Referendumul pentru redefinirea familiei este efectul unui demers cetățenesc, iar partidele politice trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum, ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară față de tema propusă pentru acest referendum”, a anunțat premierul Dăncilă.

Curtea Constituţională a României a decis luni că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la revizuire. Legea privind referendumul pentru familie a fost adoptată marţea trecută în plenul Senatului.


Ordonanța de urgență va modifica Legea referendumului, care prevede: „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

După adoptarea ordonanței și publicarea acesteia în Monitorul Oficial va fi nevoie, pentru organizarea și desfășurarea referendumului, și de adoptarea mai multor hotărâri de Guvern.

Ideea desfășurării referendumului timp de două zile a apărut în condițiile în care pentru validarea acestuia este nevoie să se prezinte la urne 30% din cetățenii cu drept de vot.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, vinerea trecută, că 18.917.485 de alegători figurau la 31 august în Registrul electoral. În acest caz, pentru validarea referendumului este nevoie de prezența la urne a 5.675.246 cetățeni cu drept de vot.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: