5 februarie, 2021

Valoarea folosită la calculul impozitului pe clădirile care sunt în proprietatea persoanelor juridice se actualizează, potrivit prevederilor prevederilor Legii 296/2020, la fiecare cinci ani, nu trei, cum stabilea legislația anterioară. Deci trebuie făcută reevaluarea clădirilor deținute de firme o dată la cinci ani.

Prevederea se aplică începând din acest an (și nu din 2022 cum s-a vehiculat eronat), companiile care nu prezintă raportul de evaluare riscând să plătească un impozit de trei ori mai ridicat. Aceasta pare a fi concluzia finală a autorităților, după ce s-au pus cu greu de acord asupra termenului de intrare în vigoare a prevederilor pe această temă, scrie avocatnet.ro.

”Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință”, se precizează în Legea 296/2020, această modificare fiind aplicabilă din data de 24 decembrie 2020.


Prin urmare, având în vedere că situația impozitelor locale pentru 2020 era deja încheiată la acel moment, noua regulă în ceea ce privește reevaluarea clădirilor se aplică începând cu impozitele locale datorate pentru anul 2021.

Mai exact, chiar dacă în Codul fiscal scrie că modificările date prin lege la acest act normativ ar trebui să se aplice după cel puțin șase luni, interpretarea corectă este că, potrivit normelor de tehnică legislativă, intrarea în vigoare a unor noi prevederi este stabilită prin fiecare lege în parte, nu prin derogări stabilite în avans de alte legi. Această confuzie a generat dezbateri între Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Finanțelor, multe primării fiind în continuare confuze în legătură cu momentul din care trebuie aplicată prevederea.

Reevaluarea clădirilor. Ce se întâmplă dacă o firmă nu face această actualizare

Deoarece Legea 296/2020 nu indica o dată specială de intrare în vigoare pentru noua regulă de reevaluarea clădirilor o dată la cinci ani, se aplică termenul general de intrare în vigoare – trei zile de la apariția legii în Monitor (24 decembrie 2020), notează sursa citată. Informația a fost confirmată printr-un comunicat de presă transmis recent de Ministerul Dezvoltării, care a precizat că această interpretare a fost agreată inclusiv cu Ministerul Finanțelor.

Având în vedere faptul că nu se precizează expres în cuprinsul actului normativ data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 191-219 din Legea 296/2020 (dispoziția referitoare la evaluarea clădirilor o dată la cinci ani este la punctul 197 – n. red.), în urma analizării prevederilor Legii 296/2020 și a discuțiilor avute cu Ministerul Finanțelor, MDLPA consideră că data intrării în vigoare a acestor prevederi este data prevăzută expres atât în Constituția României, cât și la art. 12 alin. (1) din Legea 24/2000, respectiv de trei zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică se aplică din 24 decembrie 2020 – n. red.)”, se arată în comunicat.


Totodată, noua lege mai stabilește că, dacă depunerea raportului de reevaluarea clădirilor are loc după primul termen de plată din anul de referință (data de 31 martie), el va produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor. Dacă o firmă ce deține o clădire nu va actualiza valoarea impozabilă în ultimii cinci ani anteriori anului de referință, cota impozitului sau a taxei pe clădiri va fi de 5%. De asemenea, firma va suporta și diferența de taxă față de cea stabilită în mod normal.

Potrivit Codului fiscal, pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. Pe de altă parte, în cazul clădirilor nerezidențiale, cota este cuprinsă între 0,2% și 1,3%, iar la cele utilizate pentru activități agricole cota e de 0,4%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: