Rata dobânzii pe termen lung pentru România a scăzut cu aproape un punct procentual în doar două luni, potrivit datelor publicate de Eurostat. După ce urcase în luna aprilie 2020 până la 4,83%, la finele lunii iunie s-a ajuns sub pragul de patru procente (3,89%). Dincolo de efectele evidente asupra plăților bugetare viitoare, acest indicator este critic pentru scopuri de convergenţă și adoptarea euro.
Reducerea costurilor de împrumut este extrem de importantă din perspectiva percepției piețelor internaționale, mai ales că suntem, în continuare la limita de recomandare de investiții și cu perspectivă negativă iar acest indicator este cel mai evident în afara valorilor din alte state membre UE.
Diferențele dintre noi și țările din regiune rămân, totuși, considerabile. Ceea ce se va traduce într-un efort bugetar relativ ridicat pentru rambursarea banilor pentru mulți ani de acum înainte. Ungaria a rămas la circa 1,7 puncte procentuale (pp) mai jos, Polonia la 2,6 pp mai puțin iar cotația pentru Cehia arată cu peste 3 pp mai bine.
De remarcat, cele două din urmă și-au îmbunătățit sistematic poziția de la începutul anului, în timp ce Ungaria a avut o evoluție sinuoasă. Bulgaria și Croația, recent admise în anticamera adoptării euro (ERM II, unde trebuie să stea cel puțin doi ani pentru a confirma capacitatea de a menține cotațiile de 1,95583 leva și, respectiv, 7,53450 kuna pentru un euro) stau și ele mai slab la mijlocul acestui an decât la începutul lui.
În treacăt fie spus, dobânda pe termen lung în cazul Greciei, cu binecunoscutele probleme privind datoria externă și cu politica de austeritate impusă ulterior, a ajuns să fie la o treime din cea a României (doar 1,32% în iunie 2020, practic la nivelul Poloniei și sub cel de 1,46% consemnat de Italia).
De aceea, poate că ar trebui să luăm aminte și să nu repetăm isprăvile altora, în sensul că pensiile singurului stat balcanic din Zona Euro (unde a intrat „cu dispensă”) ajunseseră să fie aproape de cele din Germania. Rata de înlocuire le plasa pe primul loc în UE, statul fiind cel care era obligat să suporte nivelul prea ridicat pe bază de împrumuturi.
Apropo de semnalul dat de Germania, aceasta a luat măsuri pentru a se conforma la criteriile cerute altora și și-a redus datoria publică de la 75% din PIB sub limita de 60% pe parcursul ultimilor patru ani. Ceea ce a trimis aceeași dobândă pe termen lung, care a coborât cu succes la 3,89% pentru România, la -0,43% (în martie 2020 fusese chiar de -0,54%), de la -0,30% la finele anului trecut.
Până acum, deși am tot acumulat deficite bugetare și comerciale în ultimii ani spre și peste limita de suportabilitate, pe bază de dobânzi relativ mari în raport cu uzanțele din economiile UE, creșterea economică robustă ne-a permis să rămânem sub pragul de 40% din PIB cu datoria publică.
Acum, la scăderea economică ce se prefigurează în 2020, cu revenire la același nivel de-abia prin 2022 (dacă totul va merge bine) se adaugă nevoia de bani în condițiile pandemiei de coronavirus. Prognoza CE pe datele și legislația deja adoptată arată că ceea ne programasem, pe bază de creștere economică devenită acum iluzorie, ne conduce spre o datorie externă de 55% din PIB în 2021 și la 90% din PIB până la finalul deceniului actual. Iar sporul de datorie s-ar face la dobânzi încă mari.
De aceea, chiar dacă și tocmai pentru că am primit un vot de încredere din exterior, am avea nevoie de o schimbare curajoasă, respectiv „ajustarea plapumei pe măsura posibilităților” ( fie și prin translarea în timp a obligațiilor asumate, până când economia va performa cum s-a crezut la asumare) , pentru nu ne îndatora pentru mulți ani în condiții dezavantajoase. Ceea ar greva asupra cofinanțării proiectelor de dezvoltare de infrastructură cu bani europeni și ne-ar trimite într-un cerc vicios cu final previzibil.
