Potrivit datelor publicate de Eurostat, România se plasa în 2016 pe locul cinci între ţările UE în ceea ce priveşte rata de înlocuire a salariului cu pensia ( excluzând alte beneficii sociale) cu un raport de 0,66 – adică pensia reprezintă două treimi din salariu.
Evident, situaţia este ceva mai bună pentru pensionari dacă s-ar pune la socoteală o serie de facilităţi, de care aceştia beneficiază pretutindeni în Europa.
Deasupra noastră în acest clasament s-au plasat Luxemburg (0,88), un caz particular prin faptul că acolo lucrează foarte multe persoane din ţările vecine, iar la mică distanţă Italia (0,69), Franţa (0,68) şi Ungaria (0,67).
La egalitate cu noi figurează Spania.
Pentru referinţă vă prezentăm şi valorile din alte câteva ţări europene:
Precizări metodologice
Indicatorul ratei de înlocuire a pensiilor este definit de Eurostat ca fiind raportul între valoarea mediană ( cea mai frecventă) a pensiilor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 65 şi 74 de ani şi câştigul salarial median al celor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 59 de ani. Indicatorul este bazat pe standardul EU –SILC, referitor la statistica europeană a veniturilor, incluziunii sociale şi condiţiilor de viaţă.
Se poate observa că ţările nordice sunt mult mai rezervate în a acorda pensii relative mari raportat la salariu. Iar asta în ciuda faptului că e vorba despre economii dezvoltate, care şi-ar putea permite rate de înlocuire mai substanţiale. Campioana valorilor mici fiind chiar locomotiva economiei europene, Germania.
Se mai vede cum ne diferenţiem net în această privinţă de vecinii bulgari şi suntem mult mai aproape de Polonia şi Slovacia, din grupul ţărilor foste socialiste.
De altfel, se pare că, odată cu integrarea în UE, a început să conteze tot mai mult cultura socială latină şi am ajuns să facem parte din acelaşi grup cu Italia, Franţa, Spania şi Portugalia.
De altfel, de la o valoare a ratei de înlocuire relativ redusă în primul an de apartenenţă la UE ( în treacăt fie spus şi ultimul an în care bugetul de asigurări sociale în care nu a fost nevoie de transferuri, din ce în ce mai consistente de la bugetul de stat pentru a acoperi diferenţa dintre venituri şi cheluieli) am urcat rapid peste media europeană, care şi ea a avut un trend crescător (vezi tabelul):
Cel mai important salt al acestui indicator s-a făcut în anul 2010, când s-a produs reducerea salariilor cu 25% concomitent cu păstrarea neschimbată a pensiilor, urmare a deciziei Curţii Constituţionale ce a reversat diminuarea valorii punctului de pensie cu 15%, adoptată în Parlament prin asumarea răspunderii guvernamentale.
Creşterea mai lentă a salariilor decât a pensiilor în perioada de ieşire din criza economică a făcut ca valoarea maximă înregistrată de România ca raport între pensie şi salariu să fie atinsă în anul 2013, când ne-am situat pe primul loc în UE, cu excepţia micului Luxemburg, care are o situaţie specială.
Aducerea mai aproape de media europeană din anii 2014-2015 a fost reversată în 2016 iar 2017 va aduce, foarte probabil, o nouă creştere a acestui indicator, la care ne tot străduim să fim primii în UE.
Explicaţia este că pensiile au crescut ceva mai mult decât salariile după indexarea neprogramată de 9% acordată la mijlocul anului, care s-a adăugat la creşterea valorii cu 5% a punctului de pensie de la 1 ianuarie (situată şi ea peste valoarea de 4,31% ce ar fi rezultat potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflaţiei plus jumătate din creşterea salariului mediu brut pe economie).
