10 februarie, 2016

rasvan raduActivele UniCredit Bank, una dintre cele mai mari cinci bănci din România, au însumat 6,8 miliarde de euro (30,6 miliarde de lei) în 2015, în creștere cu 6,7% față de 2014, ca urmare a avansului creditării cu 4,1% la circa 4,3 miliarde de euro (19,7 miliarde de lei).

Profitul băncii a urcat cu 177%, la 49 de milioane de euro (221,1 milioane de lei), a anunțat miercuri UniCredit.

”Veniturile operaționale consolidate s-au plasat la un nivel robust anul trecut, de 1,52 miliarde de lei (342 milioane de euro), în pofida contextului marcat de reducerea continuă a marjelor de dobândă din piață. Cheltuielile operaționale au atins nivelul de 777,5 milioane de lei (174,9 milioane de euro), în condițiile în care banca a continuat să își monitorizeze atent costurile”, transmite banca.


UniCredit se va concentra în 2016 pe creșterea volumului finanțărilor și a cotei de piață, într-un mod ”sustenabil”, a precizat Răsvan Radu, CEO-ul băncii. Instituția de credit va urmări accelerarea activității pe segmentul de retail, precum și consolidarea poziției pe segmentul IMM, a arătat Radu.

”Şi în România marjele s-au prăbuşit. Veniturile din dobânzi au scăzut mult. Profitul a fost influenţat de scăderea dobânzilor şi a marjelor, care a fost compensată de creşterea volumelor prin intensificarea activităţii de creditare”, a declarat Răsvan Radu la conferinţa de prezentare a rezultatelor financiare pentru anul 2015.

Portofoliul de credite brute (inclusiv finanțările acordate prin leasing) s-a plasat la 23,9 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro), evoluția pozitivă a acestuia fiind susținută în principal de o creștere cu 7,3% în zona corporate și cu 11,1% în leasing. Totodată, depozitele clientelei au ajuns la un volum de 17,9 miliarde de lei (3,9 miliarde de euro).

Impactul legii dării în plată

Băncile ar putea fi nevoite să inventeze un nou produs asemănător leasingului în cazul în care legea dării în plată va fi adoptată în forma actuală, consideră directorul executiv al UniCredit Bank.

”Vorbim despre un alt produs. Dacă apare legea dării în plată, băncile trebuie să inventeze, să lanseze un nou produs care este foarte asemănător celui de leasing. Nu fac estimări privind ce vor face alte bănci, însă uitaţi-vă cum arată un produs de leasing imobiliar şi veţi înţelege care vor fi sau în ce zonă se vor plasa următoarele condiţii de a accesa un credit de acest gen”, a spus Răsvan Radu.


El a precizat că banca a făcut simulări pentru a evalua impactul adoptării legii în forma actuală din care reiese că ”vom fi capabili să absorbim şocurile, fără probleme”.

CEO-ul Unicredit a precizat că ar fi deschis la o discuție despre introducerea unei clauze de dare în plată pentru un credit ipotecar special, care să funcționeze în paralel cu produsele oferite la ora actuală de bănci.

”Noi chiar am propune să creăm un produs special, un credit special cu dare în plată şi să funcţioneze pe lângă creditul ipotecar obişnuit, astfel încât clientul să poată să aleagă: vrea un credit de dare în plată sau unul ipotecar obişnuit”, a precizat Radu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: