vineri

3 mai, 2024

10 noiembrie, 2019

Ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, a avertizat, duminică, Franța, cu privire la subminarea NATO, în cel mai dus răspuns dat de Berlin de până acum președintelui francez Emmanuel Macron, transmite Reuters.

Președintele Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru publicația The economist că Alianța Nord-Atlantică este în ”moarte cerebrală” din cauza unei lipse de coordonare și a impredictibilității Statelor Unite, sub administrația Donald Trump.

El și-a exprimat totodată îndoială că în actualul context, un atac asupra unui aliat ar fi tratat ca un atac împotriva alianței, unul dintre principiile esențiale după care funcționează NATO.


”Ar fi o greșeală să subminăm NATO. Fără Statele Unite, nici Germania, nici Europa nu vor fi capabile să se protejeze efectiv”, a scris Mass într-un editorial publicat online de Der Spiegel.

Maas a susținut apelul lui Macron de consolidare a capacității de apărare a Europei. ”De aceea lucrăm din greu împreună cu Franța pentru a construit o Europă care cooperează îndeaproape pe probleme de securitate”, a adăugat ministrul german de externe.

Franța a avut mereu un rol ambivalent în NATO și nu a luat parte, în perioada 1966-2009, la planificarea militară strategică a alianței, cu toate că se numără printre membrii fondatori.

Chiar și așa, declarațiile lui Macron, făcute cu o lună înaintea summit-ului de la Londra (4 decembrie) au surprins comunitatea internațională.


Germania, pe de altă parte, a fost acuzată atât de SUA cât și de statele europene, că nu alocă suficiente fonduri pentru apărare.

Maas a reluat apelul formării unui Consiliu European de Securitate, din care să facă parte și Marea Britanie, indiferent de ieșirea statului din UE.

Germania plănuiește să întocmească un plan cu privire la înființarea acestei structuri în a doua parte a anului viitor, când va prelua președinția rotative a UE.

Cancelarul Angela Merke a declarat recent că NATO este pilonul central al arhitecturii de apărare a Germaniei și că statele europene trebuie să îți asume mai multe responsabilități în cadrul alianței.

Merkel și Macron se vor întâlni duminică, în capitala Germaniei, la cina organizată pentru a marca 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: