20 noiembrie, 2019

Una din opt mame aflate la prima naştere este adolescentă, în România, în timp ce în restul Uniunii Europene media este de una din 28 de mame, potrivit raportului ”Child Rights Now!” România, prezentat miercuri.

Raportul face parte din iniţiativa globală „Child Rights Now!”, care are ca scop evidenţierea progresului înregistrat privind drepturile copiilor din lumea întreagă la 30 de ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului.

Raportul pentru România, care face referire la toate problemele majore ale copiilor din țara noastră, a fost pregătit de organizaţiile membre ale iniţiativei globale din România: Fundaţia Terre des hommes – Elveţia, Salvaţi Copiii România, SOS Satele Copiilor România şi World Vision România.


O sarcină la asemenea vârste pune în pericol viața copilului și a mamei, iar pe de altă parte, reduce semnificativ șansele mamei de a continua școala:

Fetele care devin mame la vârsta adolescenţei au o probabilitate mai mică să îşi continue şcoala şi şanse mai mari să rămână sărace.

Sarcinile timpurii sunt de asemenea asociate cu complicaţii de natură medicală, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. (…)

Din totalul bebeluşilor născuţi de mame cu vârsta între 10 şi 14 ani din toată Uniunea Europeană, 37% sunt născuţi de mame din România, deşi, dacă nu am ţine cont de vârsta mamei, doar 4% dintre bebeluşii din UE se nasc anual în România.


Procentul ar fi mult mai ridicat, dacă nu ar exista întreruperile de sarcină – în 2017, precizează Raportul, un sfert din fetele însărcinate cu vârste între 15 şi 19 ani au ales să întrerupă sarcina.

România rămâne recordmenă la mortalitatea infantilă

„În România, unul din fiecare 140 de nou-născuţi nu va ajunge să împlinească vârsta de un an. Rata mortalităţii infantile este dublă faţă de media din Uniunea Europeană, unde rata deceselor în primul an este de doar 1 la fiecare 270 de bebeluşi. Doar în 2017, 1.634 de copii din România au murit înainte să împlinească 5 ani, din care 1.358 aveau mai puţin de 1 an. (…) În 2015, România a înregistrat 7,6 decese la 1.000 de naşteri, (rată – n.r.) mai mare decât a întregului continent european”, mai menționează Raportul, citat de Agerpres.

Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate

Estimările arată că 250.000 de copii „au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate”. Unu din trei copii are ambii părinţi plecaţi.

Îngrijorări privind respectarea dreptului la educație 

Rata copiilor de vârstă şcolară neînscrişi în sistemul de educație este de 6% la nivelul întregii populaţii, dar ajunge la 22% în cazul copiilor de etnie romă şi la 29% pentru copiii cu dizabilităţi, ceea ceconstituie, subliniază Raportul, un motiv important de îngrijorare privind dreptul la educație.

În plus, calitatea sistemul de educație, face ca o treime dintre copiii rămași în școală să fie analfabeți funcțional la 15 ani:

Discrepanţele privind rata participării la educaţie a diferitelor grupe de vârstă, precum şi rezultatele mult mai slabe ale indicatorilor în cazul copiilor de etnie romă şi incidenţa crescută a abandonului şcolar în general reprezintă motive importante de îngrijorare privind respectarea dreptului la educaţie în România.

La nivelul şcolii primare, gimnaziale şi liceale, părăsirea timpurie a şcolii afectează peste 46.000 de copii anual.

În rândul celor care rămân în procesul educaţional rezultatele educaţiei sunt foarte slabe. Doar aproximativ 61% dintre elevii de 15 ani reuşesc să obţină cunoştinţe de bază în ce priveşte citirea şi înţelegerea unui text, precum şi de matematică, rezultat care plasează România pe locul 3 în coada clasamentului între cele 28 de state membre UE”, se arată în raport.

Raportul conține și recomandări, printre care: programe ce vizează cauzele abandonului şcolar şi a performanţei scăzute din educaţie, dotarea materială a şcolilor şi formare adecvată a profesorilor pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă, educaţie parentală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: