vineri

26 aprilie, 2024

9 decembrie, 2019

Marii investitori în companiile lumii îşi fac socoteala cât de mult va suferi valoarea de piaţă a acestora ca urmare a reglementărilor tot mai severe privind emisiile de gaze seră.

Noile reglementări riscă să răstoarne strategiile actuale de investiţii în companiile lumii, de la cele petroliere, până la cele auto dar și cele agricole şi, ca urmare, valoarea de piaţă a acestora ar scădea cu 2,3 trilioane de dolari în următorii ani, potrivit unui raport al Principles of Responsible Investing (PRI), citat luni de Reuters.


PRI este un grup susţinut de ONU, care reprezintă firme de administrare a investițiilor care au în gestiune active de 86 de trilioane de dolari, iar raportul său a apărut în timp ce, la Madrid se desfășoară a 25-a conferință a ONU privind schimbările climatice.

Costuri de mii de miliarde

Întâmplător sau nu, la 2,4 trilioane de dolari se ridică și necesarul de investiții anuale care trebuie făcute numai în sistemele energetice ale lumii, până în anul 2035, pentru a reduce creșterea temperaturii globale cu 1,5  °C sub nivelurile epocii preindustriale, potrivit unui alt raport, din 2018, al Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), susținut de ONU.

Pe de altă parte, peste 200 dintre cele mai mari companii ale lumii au identificat costuri impuse de schimbările climatice de 970 de miliarde de dolari, din materializarea unor riscuri de pagube și costuri de tranziție.

Au fost identificate însă și potențiale câștiguri de peste 2.100 de miliarde de dolari, pe seama unor noi produse și piețe, potrivit studiului Climate Change Report 2019, publicat în iunie de Carbon Disclosure Project, una dintre cele mai reputate organizații non-profit din domeniu.

(Citiți și: „Riscuri și oportunități generate de schimbările climatice – studiu CDP”)


Bugetul UE pe 2020 prevede cheltuieli mai mari pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice (21% din total).

Planurile sunt ca UE să devină neutră din puncte de vedere climatic până în 2050, adică emisiile de gaze să nu fie mai mari decât cele care sunt eliminate prin măsuri de depoluare.

Emisiile de gaze de seră din UE ar urma să fie reduse la jumătate până în 2030, potrivit unui set de propuneri de rglementare care vor fi discutate de noua Comisie Europeană, având în vedere obligaţiile asumate de ţările membre prin Acordul Climatic de la Paris din 2015.

Marea Britanie şi Franţa au deja din iunie reglementări care ar trebui să lea ducă la statutul de neutralitate climatică până în 2015, potrivit Wasshington Post.

Mrile ţări industrializate au emisii de CO2 de 41,3 miliarde de tone numai în acest an, potrivit unui raport citat de The Economist.

Marile pierderi la burse

Raportul marilor investitori grupaţi în PRI estimează că pierderile de valoare ale companiilor pe pieţele finaciare de 2,3 trilioane de euro vor fi înregistrate dacă reglementările de mediu vor fi efective până în 2025.

Cel mai mult vor suferi companiile din domeniul carbonifer, 44%, iar cele din domeniul petrolier – 31%.

Noile presiuni îşi vor găsi, totuşi, câştigătorii printre companiile auto care au investit în vehicule electrice, ca şi producătorii de energie care folosesc tehnologii cu emisii scăzute, valoaera acestora putând chiar să se dubleze.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: