30 septembrie, 2020

Soldul investițiilor directe în străinătate ale României s-au ridicat la 324 de milioane de euro în 2019, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).

Din această sumă, 110 milioane de euro reprezintă aport la capitalurile proprii, 85 de milioane de euro profit reinvestit și 129 de milioane de euro instrumente de natura datoriei.

Soldul investițiilor directe în străinătate la 31 decembrie 2019 a înregistrat valoarea de 2,15 miliarde de, detaliat astfel: capitaluri proprii în valoare de 1,6 miliarde de euro (75,2% din soldul total) și instrumente de natura datoriei în sumă de 534 milioane euro (24,8% din soldul total).


Principala destinație a fost Cipru – 282 de milioane de euro, urmată de Moldova – 299 milioane de euro, Ungaria – 282 de milioane de euro și Republica Serbia – 114 milioane de euro.

Au raportat investiții directe în străinătate atât întreprinderi ISD care au, la rândul lor, investiții directe în străinătate, cât și societăți fără ISD (cu capital autohton) și persoane fizice care au investit în cel puțin 10 la sută din capitalul social al unei societăți nerezidente.

În anul 2019, fluxul net de investiții străine directe atrase de România a fost de 5,2 miliarde de euro, potrivit raportului BNR.


Fluxul net de ISD în anul 2019 s-a orientat preponderent spre domeniile: comerț (1.804 milioane euro), industrie (1.343 milioane euro) și intermedieri financiare și asigurări (1.102 milioane euro).

În cadrul industriei, majoritatea investițiilor străine s-au realizat în industria prelucrătoare (980 milioane euro), principalele activități beneficiare de investiții străine directe fiind sectoarele alimente, băuturi și tutun (309 milioane euro), mijloace de transport (214 milioane euro) și mașini și echipamente (93 milioane euro).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: