3 mai, 2022

Randamentul obligațiunilor germane pe zece ani, probabil cel mai important instrument financiar din Europa deoarece reprezintă o referință pentru costurile de împrumut de pe întregul continent, a sărit marți de 1%, pentru prima dată în aproape șapte ani, transmite MarketWatch.

Randamentul bondurilor germane a urcat la 1,002%, după ce la începutul lunii martie dobânzile erau negative, investitorii fiind dispuși să plătească pentru a-și ține banii în titlurile de stat sigure ale celei mai mari economii din zona euro. Ultima dată când a depășit 1% a fost pe 4 iunie 2015.

Schimbarea de macaz s-a produs în condițiile în care investitorii se așteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să opereze prima creștere de dobândă de politică monetară în iulie, așa încât ratele de referință să revină în teritoriul pozitiv până la sfârșitul anului.


La fel ca SUA, zona euro a cunoscut o creștere a inflației pe măsură ce economia s-a redeschis. Agenția de statistică Eurostat estimează că inflația a atins 7,5% an la an în aprilie, cu mult peste ținta de 2% a BCE.

BCE este supusă unor presiuni suplimentare de a acționa deoarece atât Rezerva Federală a SUA, cât și Banca Angliei și-au început deja ciclurile de majorare a dobânzilor. Acest lucru pune presiune asupra euro, ceea ce face ca energia importată să fie cu atât mai scumpă pentru consumatorii europeni.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: