16 ianuarie, 2015

antitero europa Peste 24 de persoane au fost arestate în urma unor raiduri împotriva teroriștilor islamişti în Europa, anunţă presa internaţională. 13 au fost reţinute în Belgia, 12 au fost arestate în Franţa – 10 în legătură cu atentatul de săptămâna trecută, alte două în Germania şi unul în Austria.

Într-o operaţiune de amploare desfăşurată joi seara în Belgia, doi suspecţi de terorism şi-au peirdut viaţa. Raidul a avut drept scop destructurarea unei celule care se pregătea să ucidă poliţişti, a anunţat Parchetul federal belgian. Suspecţii deţineau patru tipuri de armament, au relevat percheziţiile.

La Verviers, au fost descoperite mai multe arme, inclusiv „patru de tip kalașnikov AK47, precum și arme de mână, muniții, uniforme de poliție, telefoane mobile, materiale de comunicare, documente falsificate și mari sume de bani”, au precizat autorităţile belgiene. Arme și muniții au fost descoperite și la Molenbeek.


Poliţia belgiană a mai afirmat că a fost o chestiune de ore de evitare a atacurilor asupra forţelor de ordine. Celula teroristă care opera în Verviers ar fi fost constituită din membri care luptaseră în Siria.

Alte reţineri au avut loc la Bruxelles, în special la Molenbeek, un cartier popular din capitala belgiană.

Forţele antitero din Europa au căutat persoane care au avut legătură cu Ahmedy Coulibaly, unul dintre cei implicaţi în atacul de la Paris, de la săptămânalul Charlie Hebdo.

Arestări, luări de ostatici şi ameninţări cu bomba în Franţa

12 persoane au fost arestate în Franţa, unde a avut loc vineri o ameninţare cu bombă în Paris, care a determinat evacuarea Gării de Est. Într-un alt incident, două persoane au fost luate ostatice vineri de un bărbat înarmat într-un oficiu poștal din localitatea Colombes, în apropiere de Paris, au anunțat surse polițienești.


Importante forțe de poliție au fost trimise la fața locului, printre care și unitățile de elită RAID, iar un elicopter al Securității civile survola zona, unde a fost instituit un important perimetru de securitate.

În final, atacatorul s-a predat, iar ostaticii au fost eliberaţi, fără a li se întâmpla ceva.

Toate aceste incidente au avut loc în timp ce la Paris, secretarul de stat american John Kerry avea o întâlnire cu preşedintele Francois Hollande.

Doi bărbaţi au fost arestaţi şi în Germania vineri dimineaţa şi sunt suspectaţi că recrutau luptători pentru ISIS, pentru Siria.

UE ar putea adopta noi măsuri împotriva terorismului

Uniunea Europeană va face mai mult pentru a-și opri cetățenii să se alăture combatanților jihadiști din Siria și Irak, dar nu va da curs apelurilor de a extinde puterile paneuropene pentru combaterea amenințărilor teroriste, afirmă oficiali comunitari citați vineri de agenția Reuters.

Miniștrii europeni de externe vor încerca să ajungă luni la un consens privind o strategie pentru a gestiona problema tinerilor musulmani care pleacă să lupte în zonele de conflict din Orientul Mijlociu ori se întorc de acolo în Europa radicalizați.

Printre iniţiative se numără:

  • măsuri de combatere a traficului cu arme,
  • îmbunătățirea accesului la datele pasagerilor companiilor aeriene, măsuri de prevenire a plecărilor cetățenilor europeni care ar putea deveni combatanți în zonele de conflict împiedicarea diseminării ideilor islamiste radicale pe internet ce pot influența cetățenii europeni să comită acțiuni violente în spațiul comunitar.
  • posibilitatea de reținere a cărților de identitate și a documentelor de călătorie în cazul cetățenilor europeni suspectați că ar intenționa să se alăture combatanților din Siria sau Irak ori pot reprezenta un pericol public, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană.
  • regulile care stau la baza spațiului de liberă circulație Schengen ar putea fi consolidate, pentru ca ofițerii punctelor vamale de la frontierele externe ale acestei zone să poată desfășura controale sistematice în cazul cetățenilor din statele membre UE pentru a identifica posibilii militanți jihadiști.

După discutarea acestor propuneri la nivelul miniștrilor de externe, șefii de stat și de guvern din statele UE le vor aborda la rândul lor în cadrul summitului ce se va desfășura pe 12-13 februarie la Bruxelles, fiind posibil ca atunci să se ia unele decizii concrete. Totuși, Comisia Europeană a avertizat că nu are în vedere elaborarea unei noi legislații privind securitatea în spațiul comunitar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: