Brexit-ul a fost atat de mult analizat in ultimele zile incat interesul public pentru acest subiect este pe punctul sa se epuizeze. Cu toate acestea, opiniile pe care le-am vazut pana acum esueaza in a furniza o solutie reala, care sa duca la o renastere a Europei: economica, sociala, culturala, mentala.
Cu toate ca focalizarea in aceste zile este pe Brexit, ar fi naiv sa nu realizam ca Brexit-ul este doar un simptom al unei boli profunde care a cuprins intreaga Europa. Britanicii, intr-adevar, nu au fost niciodata mari fani ai Uniunii Europene. Asta i-a facut intotdeauna sa fie veriga slaba a UE si, de aceea, cupa rabdarii lor a fost suficient de mica pentru a se goli prima.
Dar daca s-ar organiza azi referendum-uri in fiecare tara a UE, ar fi Marea Britanie singura care ar alege sa plece? De ce aceasta situatie? Manipuleaza partidele populiste alegatorii? Este presa de vina? Sunt oamenii din ce in ce mai ignoranti?
Cred ca raul originar a fost facut de fapt de principalele partide europene. Ele au fost cele care au creat contextul, oportunitatea de care au profitat populistii. Cum? Prin schimbarea prioritatilor intr-o directie gresita.
Povestea de succes a UE este strans legata de nasterea in perioada post-belica a unei clase de mijloc puternice. Europa a fost o familie fericita atata timp cat a oferit o prosperitate in crestere propriilor cetateni. In aceasta perioada, disfunctionalitatile UE au fost mai degraba un subiect de glume decat o sursa de ingrijorare si frustrare.
Situatia a inceput sa se deterioreze pe masura ce consecintele globalizarii au inceput sa devina manifeste in Europa. Globalizarea a transformat europenii in principalii perdanti in fata elitelor globale si a tarilor emergente. A ingustat decalajul de bogatie dintre tari si a marit acelasi decalaj din interiorul tarilor. Cei bogati au devenit mai bogati, iar clasa de mijloc a inceput sa se subtieze, in timp ce salariile din jumatatea inferioara au stagnat. Relocarea afacerilor in cautare de forta de munca ieftina a oprit cresterea prosperitatii europenilor. Criza nu a facut decat sa mareasca discrepantele.
UE nu mai produce prosperitate, asa ca procesul decizional din Uniune a devenit tinta frustrarii. Analizele pe care le vedem azi si care mentioneaza la nesfarsit problema birocratiei din UE si nevoia de a rezolva aceasta problema rateaza de fapt adevarata tema. Nu birocratia este perceputa ca fiind o problema, ci cat de adecvate au fost deciziile UE pentru proprii cetateni. I-ar pasa cuiva de birocratie daca deciziile luate la Bruxelles ar fi percepute ca fiind excelente de catre europeni? Deoarece deciziile birocratice nu sunt proaste prin definitie. Poate sunt mai lente, poate necesita mai multe resurse decat ar trebui, dar pana la urma pot fi decizii bune.
Din pacate, aceste decizii au fost percepute ca favorizand din ce in ce mai mult cercurile de afaceri in dauna cetatenilor de rand. Politicile de imigrare au fost o dovada clara in acest sens, portile fiind deschise la solicitarea sectorului corporatist, care cerea forta de munca ieftina si proaspata pentru a tine sub capac cresterile salariale.
Dar nu doar lipsa de calitate a deciziei a devenit o problema, ci si procesul decizional, care a facut ca un numar extrem de restrans de tari sa ia decizii pe care ceilalti au fost obligati sa le urmeze. Aceasta a facut ca, o data in plus, cetatenii UE sa simta ca majoritatea nu are de fapt un cuvant de spus. Intrebarea legitima era: ce mai inseamna democratia in Europa? Cine conduce de fapt Europa? Bruxelles-ul sau Berlin-ul? Si ce le califica pentru asta?
Avand in vedere toate acestea, asa numitele solutii precum anularea referendum-ului Brexit, un nou referendum, mai multa integrare europeana sau mai putina integrare, reforma institutiilor europene etc etc. sunt absolut inutile, atata vreme cat cauza fundamentala nu va fi rezolvata: cum sa refacem si sa pastram prosperitatea europenilor. Asta este singura cheie a succesului!
Problema este ca, atat timp cat politicienii vor continua pe aceeasi linie de gandire ca pana acum, servind cu prioritate elitele economice si nu cetatenii de rand, venind cu “solutii” in haina stramta a modelului economic existent, disolutia finala a UE va fi inevitabila. Din acest motiv, este o nevoie stringenta de o resetare totala a modalitatii in care sistemul politico-economic al UE functioneaza.
Da, este profund, da, este fara precedent, da, este dramatic, dar la fel de dramatic precum situatia cu care se confrunta UE zilele acestea. Miza este imensa si, de aceea, nu ar trebui sa economisim nicio farama din creativitatea noastra, iesind din sabloanele de gandire in care suntem blocati. Europa trebuie sa renunte la modelul de gandire traditional si sa fie promotoarea unui nou model de dezvoltare. Ar trebui sa fie un model in care costurile cu forta de munca vor fi minimizate prin utilizarea intr-o masura din ce in ce mai mica a oamenilor.
Principalul argument servit de politicieni si mediul de afaceri, ingrijorati de stagnarea puterii lor de cumparare si de fluxul de imigranti, este: “Europa imbatraneste rapid. De aceea scaderea fortei de munca trebuie sa fie compensata prin acceptarea imigrantilor sau prin relocarea afacerilor”. Deci ni se spune, in secolul 21, contemporani fiind cu revolutia digitala, ca singura cale prin care ne putem dezvolta economic este aceea de a continua sa ne inmultim pe o planeta deja suprapopulata? Serios?
Dar ce sa mai credem atunci despre afirmatiilor expertilor care avertizeaza ca procesul de robotizare va pune in pericol slujbele multor oameni, ducand inclusiv la readucerea unor activitati in tarile de origine. Parca ceva nu se leaga, nu-i asa?
La prima vedere, in pofida faptului ca apar solutii tehnologice, companiile prefera sa vaneze forta de munca ieftina, ignorand pagubele culturale si sociale pe care le produce UE. Mediul de afaceri pare sa fie suficient de miop si lacom ca sa nu realizeze ca printr-o astfel de abordare distruge insasi tesatura propriului succes: existenta unei UE cu toate trasaturile sale favorabile mediului de afaceri, libera circulatie a bunurilor, serviciilor si capitalului, moneda unica si lipsa granitelor.
Aceasta abordare trebuie sa inceteze. Acesta este momentul in care politicienii europeni trebuie sa puna piciorul in prag si sa opreasca comportamentul suicidal ale elitelor economice. Ce ar fi daca Germania, unul dintre liderii in tehnologie ai Europei, o tara in mare nevoie de a recastiga increderea europenilor, ar lua initiativa unui proiect pan-european in care ar implica elitele economice si politice in scopul identificarii unui model prin care din ce in ce mai putini oameni activi ar putea sa sustina din ce in ce mai multi oameni in varsta? Progresul tehnologic este capabil sa furnizeze un astfel de rezultat. Nu mai este un scenariu SF acela al fabricilor robotizate, in care prezenta umana a fost minimizata.
Nu va fi usor, nu va fi ieftin. Companiile vor trebui sa investeasca la greu intr-o astfel de solutie. Mult mai mult decat intr-un emigrant din Orientul Mijlociu. Asa ca prima provocare va fi aceea de a motiva mediul de afaceri din Europa sa investeasca in fabrici care folosesc din ce in ce mai putini oameni.
A doua provocare este insa si mai importanta, dar si delicata. Cum vor fi transformate castigurile de productivitate in sprijin financiar pentru o populatie din ce in ce mai batrana? Cum sa evitam ca in loc ca avutia creata astfel sa se concentreze din nou in mainile catorva, sa o repartizam in intreaga societate? Aceasta ar presupune ca atat salariile, cat si profiturile sa fie taxate mai mult, pentru a crea resursele bugetare pentru asistenta sociala a celor varstnici.
Decizii foarte dificile, nu-i asa? Un model economic total diferit. Dar care, daca este realizat in Europa, ar rezolva cea mai importanta problema cu care se va confrunta omenirea in urmatoarele secole: imbatranirea si scaderea populatiei.
Din acest motiv suntem condamnati la gasirea, mai devreme sau mai tarziu, a unei solutii. De ce sa nu o facem mai devreme? Europa are traditia de a fi o deschizatoare de drumuri in diverse domenii. Atata vreme cat Europa a indraznit sa fie un leader in domeniul limitarii emisiilor de carbon si al energiei verzi, nu vad de ce nu ar fi capabila sa produca, prin consensul politicienilor si al oamenilor de afaceri, un model economic capabil sa faca fata provocarilor unei populatii in curs de imbatranire.
Mediul de afaceri european are nevoie de acest model inainte sa fie martor la disparitia contextului geopolitic care i-a adus succes, marile partide europene au nevoie de el pentru a castiga credibilitatea pierduta si pentru a prelua initiativa care acum apartine populistilor, euopenii au nevoie de el pentru a vedea prosperitatea lor renascuta, Germania are nevoie de el pentru a demonstra ca este totusi capabila de un leadership de inalta calitate in secolul 21. In final, Europa are nevoie de el pentru a supravietui.
***
Radu Crăciun este președinte și director general al BCR Pensii – mai multe analize pot fi citite pe blogul personal
Un răspuns
1.UE a fost uniune economica NUMAI pina la caderea comunismului, pina cind POLITICIENII au condus-o pentru a face fata amenintarii acestuia, iar capitalul s-a supus acestor deciziil politice fortuite.Dupa caderea comunismului, UE a revenit la starea normala de Capital Financiar-Bancar si Industrial cu propriile cerinte, incontrolabil – avind o singura functie:autoreproducerea si profitul!Pentru el nu conteaza ca Romania a ramas fara economie si industrie nationala, ca a emigrat un sfert din populatia tarii, ca bugetul nu mai poate acoperi minimal invatamintul sau sanatatea…
2.Banul-ca munca (trecuta) materializata in (forma de) Capital, este asemanator unei forte a naturii, care nu poate fi controlabil.El se supune numai legilor economiei.De aceea nu natiunile comanda „porti deschise” imigratiei, fiindca altfel Capitalul s-ar sufoca din lipsa fortei de munca.Prin natura sa, Capitalul este intotdeauna opus ca actiune si interese natiunii, afectata de imigratie si miscarea extrema a fortei de munca de azi.Dar beneficiara de dezvoltare si progres.In momentul in care libertatea Capitalului este ingradita prin orice mijloace, dezvoltarea economica stagneaza fie regreseaza – capitalul avind nevoie de libertate absoluta.Cercurile de afaceri, conducerea UE sint exponentul intereselor capitalului, astfel ca d-na Merkel NU poate spune NU contra cerintelor si rigorilor acestuia.In concluzie, acesta este Capitalul si cerintele lui firesti – asupra carora nimeni si nimic nu poate pune bariere de vreun fel.El este Cezarul caruia trebuie sa i se dea neconditionat, tot ceea ce cere!
3.Zona in care Capitalul poate fi „domesticit”, este cea a REPARTITIEI produselor sale, adica un echilibru economic intre miliardar si muncitorul salariat, plus ceea de tine de protectia sociala.Ori in UE, exista o spaima istorica fata de aceasta tema, catalogata imediat ca de sorginte comunista, desi ea este de natura SOCIAL-DEMOCRATA.Cercetarile stiintifice economice in aceasta directie sint inexistente, odata cu spaima economistilor/sociologilor de a propune solutii concrete si fezabile.
4.Politicienii NU pot iesi din „linia de servire” a Capitalului, deoarece ei sint „alesii” si exponentii lui, iar pe de alta parte, stiinta politica si economica n-a propus o alternativa concreta asupra unui NOU raport „capital/politicieni/populatie productiva” in epoca blocului economic.In concluzie, schimbarea UE in care Capitalul s-a concentrat in mod absolut si tinde sa rastoarne raporturile politice/sociale traditionale – golind de continut si efecte sociale liberalismul si social-democratia, trebuie analizate si stabilte stiintific noi masuri.Ceeace era valabil in societatile traditionale „nationale”, ca relatii si raporturi politice/economice/sociale,nu mai este valabil si functional intr-un BLOC ECONOMIC, in care Capitalul a „incalecat” in mod TOTAL conducerea/clasa politica care traditional conducea/decidea intr-o tara!Odata ce acest echilibru a fost elimnat, este nevoie de a se gasi un altul, pentru un „modus vivendi” intre un Capital Global, (format din suma celui european si componentele sale straine) si natiunile europene.Re-organizarea politica/sociala europeana este solutia la pacea economica europeana.
5.Migrantul economic ramine solutia UE pina cind a 4-a „revolutie industriala” il va inlocui cu roboti si masini automate.Revolutia industriala este abia la inceput, incit schimbarile/efectele cerute de autor se vor produce benefic, eventual in urmatorii 5 – 10 ani, cit a evaluat consfatuirea de la Davos, aceasta evolutie.
6.Uniunea economica este imposibila azi, iar declinul economic al flancului Sudic este in curs.Prin integrare tarile au pierdut modelul economic European traditional – pe care Anglia il revendicase si obtinuse anterior Brexitului.Unica solutie,ramine PROIECTUL NATIONAL de dezvoltare al tarilor inapoiate ca Romania, care insa este inexistent sau neinteles si neacceptat de guverne.Acestea – inclusiv cel tehnocrat ROMAN , mai traiesc in trecut, cind modelul economic bugetar mai producea ceve bani pentru dezvoltare.In lipsa unui „proiect national”, lipseste orice directie pentru dezvoltare si industrializare, orice logistica si constructie programatica industriala, pe care sa se articuleze investitorii romani sau straini.Numai un astfel de proiect este de natura sa salveze tarile esuate ca Romania, alaturi de un nou PROIECT EUROPEAN, care sa cuprinda in litera si spiritul sau, schimbarile majore ale raporturilor politice si economice dintre natiuni si BLOCUL ECONOMIC European.In lipsa lui, totul este nefunctional, de la directive si strategii teoretice, la politicile economice de bloc, lipsite de proiecte concrete care sa le materializeze.
In caz contrar, fara un „proiect UE” ca suma a proiectelor de dezvoltare industriala a natiunilor componente, fara institutii „dezvoltatoare economic” care sa le realizeze efectiv, fara o maniera tehnocrata de lucru si responsabiltati concrete ale functionarilor UE, birocratismul va produce dezintegrarea UE.