Produsul Intern Brut, PIB-ul este masura valorii adaugate produsa intr-o tara. Este urmarit si mentionat cu obstinatie pentru a marca evolutia economica a tarilor. Elitele economice si politice nu doresc altceva decat crestere economica. Orice scadere (crestere negativa in limbajul economistilor) a PIB-ului este privita cu maxima gravitate si sunt suficiente doua scaderi trimestriale consecutive pentru ca diagnosticul sa fie pus imediat: Recesiune.
Intrebarea pe care cred ca poate e timpul sa ne-o punem este: a devenit cresterea PIB un scop in sine? Care mai este adevaratul scop al masurarii unui astfel de indicator? Cat de legata mai este bunastarea reala a populatiei de un astfel de indicator, fie el calculat si per capita?
Pana la urma care este adevaratul motiv al calcularii PIB: aflarea bogatiei tarii sau a bogatiei indivizilor?
O astfel de intrebare este cu atat mai justificata cu cat, in ultimii ani, cresterea economica a tarilor dezvoltate, cresterea avutiei lor, a fost insotita de o polarizare accelerata a societatii .
Din acest motiv chiar si un indicator sintetic precum PIB/capita poate induce mesaje distorsionate. Tari cu un un PIB/capita in crestere au fost confruntate cu situatia in care o buna parte a populatiei si-a vazut avutia stagnand sau chiar scazand. In raportarile statistice lucrurile aratau foarte bine ca medii, ignorandu-se valorile extreme din care erau calculate valorile medii raportate.
Obsesia pentru cresterea economica mai vine la pachet cu o alta obsesie: cresterea populatiei. Si, de aici, apetitul discutabil al unor decidenti din tari dezvoltate de a deschide portile emigratiei la schimb cu cresterea nationalismului si a fortelor de extrema dreapta. Exista convingerea in randul politicienilor, a unor economisti si a mediului de afaceri ca o tara poate fi puternica militar si economic doar cu o populatie in crestere. Sa le luam pe rand.
In ce priveste puterea militara a tarilor viitorului, tendinta evidenta inca de pe acum este crearea unor armate care sa se bazeze din ce in ce mai putin pe factorul uman pe terenul de lupta si din ce in ce mai mult pe drone si alte vehicule comandate de la distanta si dotate cu o autonomie decizionala in crestere.
In viitor, acesti vectori de forta letala vor fi capabili sa se coordoneze intre ei, minimizand interventia factorului uman in procesul decizional si de comanda. Da, o tara va putea fi puternica militar in pofida scaderii populatiei si a imbatranirii ei. La urma urmei chiar si azi, cele mai puternice armate nu sunt cele mai numeroase, ci cele superioare tehnologic.
In ce priveste variabila economica, faptul ca abundenta se poate obtine doar avand grija sa nu scada numarul de oameni intr-o tara este o abordare simplista. Caci, prin prisma schimbarilor tehnologice spectaculoase prezente si viitoare, legarea cresterii economice de marimea populatiei devine din ce in ce mai putin convingatoare.
Este de asteptat ca forta de munca, indiferent de gradul ei de calificare, sa aiba un rol in scadere in ce priveste activitatile economice, automatizarea lanturilor de productie, sistemele-expert si cele dotate cu inteligenta artificiala facand din ce in ce mai putin necesara prezenta factorului uman. Nu cantitatea resursei umane va conta, ci calitatea acesteia.
Asta insa presupune insa o schimbare totala de paradigma: renuntarea la lantul vicios (unii il considera chiar un joc piramidal de tip Caritas) al deficitelor bugetare permanente, care duc la o crestere continua a datoriei externe a tarilor si care necesita o crestere continua a PIB-ului pentru a putea fi sustinuta. Asta mai prespune renuntarea la sistemele publice de pensii care, si ele, s-au bazat de decenii pe faptul ca marimea generatiilor tinere va fi mereu mai mare decat al celor varstnice. Astfel de asteptari nu mai sunt realiste.
O alta obiectie vehiculata de adeptii impiedicarii scaderii populatiei cu orice pret este faptul ca o resursa umana in scadere va influenta negativ potentialul creativ si inovator al tarii respective. O caracteristica favorizata de generatiile tinere si de sansele mai mari de a gasi „genii” in randul unei populatii mai numeroase.
Un astfel de rationament, poate corect in ultimul secol, necesita cred o revizuire in conditiile in care vom ajunge cu siguranta in situatia in care entitati dotate cu inteligenta artificiala vor fi capabile sa preia o buna parte din capacitatile creative umane. Deci capacitatea creativa a unei tari ar putea fi prezervata prin dezvoltarea inteligentei artificiale.
Insa toate solutiile mentionate mai sus poarta un numitor comun: abilitatea tarilor respective de a investi sume semnificative in dezvoltarea tehnologica si educatie. O scadere cantitativa a populatiei va trebui compensata printr-o crestere calitativa a ei. Mai multi oameni cu educatie superioara si mult mai putini cu slaba calificare.
Si totusi in acest scenariu exista exista un risc. Numai ca el nu cred ca este de ordin cantitativ, ci mai degraba etic. Oricat de mult s-ar stradui guvernele, oricat de performante ar fi sistemele educationale, va fi practic imposibil ca toti cetatenii lor sa devina matematicieni, programatori sau inventatori.
Si aici nu as vrea sa intru intr-o discutie legata de masura in care inteligenta umana urmeaza sau nu o distributie normala. Cu siguranta insa ca nu toti cetatenii unei tari se pozitioneaza la maximul curbei. Exista o distributie, oricare ar fi ea. O tara care compenseaza scaderea populatiei prin cresterea entitatilor robotizate si autonome va crea in mod inevitabil o polarizare extrema a societatii intre cei cu capital financiar sau intelectual, adica o minoritate, si restul. Riscul va fi ca clasa de mijloc sa se subtieze pana la disparitie.
Asta inseamna ca in spatele unui PIB/capita in crestere se vor ascunde mari discrepante sociale si o dinamica pe alocuri chiar divergenta a cetatenilor acelei tari.
In final mai trebuie accentuat un lucru. Pentru tarile emergente nu exista alternativa la cresterea economica pozitiva. Procesul de recuperare a decalajelor fata de economiile dezvoltate trebuie sa continue intr-un ritm sustinut. Deoarece pentru a putea compensa tehnologic perspectiva unei scaderi a populatiei, asa cum mentionam mai sus, va fi nevoie de capital financiar si de inteligenta.
Din aceasta perspectiva, riscul major al tarilor emergente este acela ca imbatranesc inainte de a deveni bogate.
Cu alte cuvinte, ca vor fi confruntate cu provocari demografice inainte de a avea capacitatea financiara de a le face fata. Un risc cu care tarile dezvoltate se confrunta intr-o mai mica masura.
In concluzie, tarile bogate cu capital de inteligenta nu ar trebui sa fie atat de obsedate de scaderea populatiei, revolutia tehnologica fiind capabila sa ofere solutii. In ce priveste tarile inca in curs de dezvoltare, acestea risca sa intre in criza de timp in lipsa prezervarii unor tendinte demografice favorabile.
Urmărește-ne pe Google News
