Succesul remarcabil de care s-a bucurat materialul „Sectorul IT – o poveste de succes sau doar o poveste”, publicat in premiera ca o discutie cu experti in domeniu ma face ca, dupa 2 luni, sa recidivez. De data aceasta, tema este strategia energetica a Romaniei, iar conversatia pe aceasta tema o voi purta cu un expert in domeniu, care nu este foarte des prezent in spatiul public, dar ale carui interventii sunt intotdeauna de substanta si nu intotdeauna aliniate opiniei majoritare.
Este vorba de Valeriu Binig, Partener la Ernst&Young si expert pe zone sectorului energetic din Romania.
***
Radu Crăciun: Daca ne uitam la sectorul energetic romanesc – si pentru inceput hai sa vorbim de energia electrica – modul in care arata acum ce ne spune: ca Romania a avut o strategie de dezvoltare sau ca este rezultatul unei dezvoltari haotice?
Valeriu Binig: Romania nu a avut o strategie in ultimii 20 de ani, mult din parcul energetic national este mostenit din perioada comunista. Exista investitii in centrale hidroelectrice neterminate, incepute in perioada lui Ceausescu si pe care nu a mai apucat sa le termine. Ceea ce s-a facut acum 40-50 de ani la Stejarul, la Vidraru, astazi Romania nu ar mai fi capabila sa faca.
RC: De ce? De ce ceea ce s-a facut pe vremea aceea azi nu se mai poate face?
VB: Si din motive financiare si din motive de cadru legislativ si de reglementare. La momentul respectiv, sistemul era de asa natura incat se gaseau resurse financiare si umane. Nu trebuie sa uitam ca, din nefericire, multi oameni au murit pe acele santiere, asta s-a intamplat in toata Europa de dupa razboi.
RC: Dar ce vrei sa spui? Ca in momentul de fata in Europa nu se mai construiesc hidrocentrale?
VB: Vei fi surprins. Am vazut de curand o prezentare a unei case de avocatura care sugereaza ca Directiva Cadru a Apei a Consiliului European va face imposibila constructia de microhidrocentrale daca altereaza mediul – statutul cursului de apa – si nu sunt de larg interes public. E posibil sa mai putem construi cel mult hidrocentrale de tip Portile de Fier, care se pot declara de larg interes public, daca se obtin derogari in urma consultarilor publice .
RC: Dar Romania chiar mai are nevoie de capacitate suplimentara de productie a energiei electrice? Si am sa-ti spun de ce intreb. Eficienta energetica a Romaniei este inca net inferioara UE. Economia este aproape de doua ori mai intensiva energetic decat cea a UE. Deci am putea dubla PIB-ul avand acelasi consum de energie electrica. In aceste conditii de ce ne-am propune sa avem noi centrale?
VB: Constatam in industria europeana o importanta tendinta: decarbonarea. Iar aceasta se manifesta prin utilizarea de surse energetice regenerabile, care, in general, produc in regim descentralizat. Mai mult, vorbim de transformarea consumatorilor in “prosumeri” prin care apare microproductia descentralizata. Din acest motiv, toata lumea se intreaba care va fi de fapt mixul de generare a energiei electrice in Romania. Exista o tendinta de a vorbi in continuare de construirea de capacitati mari, centralizate, de tipul extinderii centralei de la Cernavoda, Rovinari, in conditiile in care la usa bat mii de megawati in panouri fotovoltaice instalate pe acoperisurile caselor.
RC: Asa cum se intampla in Germania …
VB: Da! Germania, daca nu ma insel, are peste 80.000 de MW instalati in surse regenerabile. Noi inca nu stim nici care e puterea instalata a sistemului energetic national. Statisticile spun ca am avea 24.000 MW, realitatea este estimata de experti la 14.000 MW. Intr-o zi friguroasa de iarna, Romania produce vreo 10.600 de MW, din care aproximativ 1.000 se duc in Serbia. In aceste conditii, multi specialisti se intreaba daca chiar avem nevoie de toata aceasta capacitate.
RC: Asta ma intreb si eu. Chiar avem nevoie sa extindem Cernavoda? Merg mai departe. Avem nevoie sa construim o termocentrala noua? Mai trebuie sa ne gandim ca in viitor vom mai produce energie electrica pe carbune?
VB: Sunt doua elemente importante. Intreaga UE e orientata pe decarbonare, deci promovarea surselor regenerabile de energie. Temerea este ca incalzirea globala risca sa supuna Europa la presiuni migrationiste imposibil de stavilit. Insa in acest proces de stimulare a surselor regenerabile apare un cuvant cheie: „adecvanta” sistemului energetic. Cu alte cuvinte, capacitatea sistemului de a functiona in pofida fluctuatiilor de consum si de productie regenerabila. Cineva trebuie sa fie acolo sa asigure permanent echilibrarea sistemului. Germanii ne pot oferi un model de abordare. Practic sursele regenerabile nu mai completeaza sistemul de baza, ci invers, sursele conventionale sunt cele care completeaza productia din surse regenerabile.
RC: Si care sunt aceste surse conventionale?
VB: La ora actuala, acestea sunt gandite sa fie pe gaz natural. Pentru ca este sistemul de generare cel mai flexibil. In acest caz, intrebarea este ce vom face cu centralele pe carbune? Aici avem o mare problema in Romania. Noi avem aceasta obisnuinta a subventionarii mineritului. In UE nu mai exista asa ceva. Se dau subventii doar pentru inchiderea minelor. Noi incercam scheme de ajutor pe piata de electricitate pentru capacitatile care functioneaza cu materii prime din minerit. Ceea ce distorsioneaza piata de electricitate si este un nonsens. Se spune: vreau sa mentin in viata o centrala pe carbune, care este prin definitie inelastica, de dragul elasticitatii sistemului. Asta este ce “vindem” Bruxelles-ului pentru ca nu am gasit inca o solutie la probleme sociale.
RC: Sintetizand, tu spui ca ar trebui sa inchidem termocentralele pe carbune si ar trebui mai degraba sa contruim o termocentrala pe gaz. E corect ce spun?
VB: Avem deja centrala pe gaz de la Brazi. Noi trebuie sa gasim solutii pentru incalzirea descentralizata a populatiei. In Romania, o componenta masiva a consumului de energie primara este cea pentru incalzire. Noi nu avem inca niste solutii clare pentru asta. Deci termocentralele existente ar trebui inlocuite cu niste termocentrale dimensionate mai corect si care sa foloseasca gazul si energiile regenerabile pentru caldura si curent.
RC: Sigur, nu se pune problema inchiderii peste noapte a termocentralelor existente, Dar putem sa ne intrebam: in loc sa investim bani in modernizarea termocentralelor existente nu i-am investi mai bine in centrale pe gaz?
VB: Trebuie sa distrugem un mit aici. Noi am ramas cu impresia ca statul este principalul investitor, mai ales in sectorul de generare. Numai ca statul nu mai are bani pentru asa ceva. O astfel de injectie de capital in companiile energetice care ard carbune ar trebui analizata prin prisma legislatiei ajutorului de stat. Nu se pune problema ca statul sa investeasca in CEE Hunedoara sau Oltenia, ci se incearca sa se gaseasca investitori dispusi sa faca asta.
RC: Ajungem astfel intr-o zona a discutiei foarte interesanta. Spui: “Sa gaseasca investitori dispusi sa faca asta”. Au fost investitori care au pus multi bani in energia eoliana si au “luat teapa”?
VB: Da, au “luat teapa”!
RC: Atunci de ce ar veni altii ca sa investeasca in productia de energie?
VB: Corecta intrebarea! Si aici e un paradox. In cazul energiei eoliene nu am mai fost codasi si ne-am indeplinit obiectivul cu 6 ani mai devreme, deci romanii ar fi trebuit sa plateasca 6 ani in plus de ajutor. Dar chiar platesc? Pentru ca noi am facut niste promisiuni in baza carora unii au investit 6-7 miliarde de euro, si apoi nu ne-am mai respectat obligatiile pe care ni le-am asumat prin lege. In ce priveste proiectele de energie conventionala, nu li s-a promis niciodata acestor investitori ca li se va cumpara energie in piata romaneasca. Li s-a spus “va descurcati!”.
RC: Deci atingerea obiectivului pe eolian cu 6 ani mai devreme si taierea abrupta a subventiilor, ce arata? Ca am avut de-a face cu un hei rup, fara o evaluare clara a consecintelor, si in final o totala lipsa de strategie?
VB: Da, s-a pus caruta inaintea cailor. Trebuia facuta o simulare, o strategie si apoi legislatia. La noi s-a facut invers. Mai intai legislatia, si in pofida avizului negativ de la guvern si reglementator, legislativul le-a spus: aveti 90 de zile ca sa transpuneti in practica aceasta lege.
RC: Daca ne uitam la marii producatori de energie din Europa, vom observa ca au surse mixte: nuclear, hidro, termo. Nu e cazul Romaniei. Crezi ca plecand de la actualii producatori specializati vor aparea si in Romania producatori diversificati?
VB: Intrebarea este legitima si s-a formulat de mai multe ori in istorie de la restructurarea RENEL. Concluzia de fiecare data a fost: nu mai poate statul sa decida cum sa reorganizeze acest sector, urmand ca apoi investitorii sa aleaga in ce sa investeasca. Abordarea a fost: scoatem capacitatile la vanzare si sa decida investitorii cum vor sa consolideze capacitatile. Din pacate asta nu a functionat. Ar avea acum sens ca, de exemplu, Hidroelectrica sa investeasca in capacitate de echilibrare pe gaz? Poate ca da. Dar sa nu uitam ca pe piata romaneasca de echilibrare, Hidroelectrica are deja o pozitie dominanta, cam 70% din piata. Ca sa nu mai spun ca Hidroelectrica are un mare necesar de modernizare si reabilitare a ei insasi.
RC: Dar macar acum avem o strategie de dezvoltare pentru sectorul energetic?
VB: Nu.
RC: Dar se lucreaza macar la una?
VB: Se lucreaza… De fapt exista si o strategie din 2007, dar care nu a produs decizii, tocmai pentru ca factorul politic nu a dorit sa arate o orientare sau alta. In strategie s-au mentionat niste optiuni posibile si nu s-au luat deciziile necesare. De exemplu, acolo scria: se va analiza oportunitatea constituirii de grupe mixte, hidro, termo, care sa devina jucatori regionali puternici. Nimeni nu a mai analizat asta…
RC: Crezi ca strategia la care se lucreaza ar trebui sa propuna ca Romania sa devina un exportator regional de energie?
VB: Mi-ai ridicat o minge la fileu, pentru ca eu sunt impotriva exportului de energie electrica. Nu constituie un pilon fundamental de profitabilitate si nu ar trebui sa ne propunem asa ceva. In cazul unui generator autohton, consumatorul roman acopera costurile fixe si variabile, pe cand consumatorului extern i se vinde la un pret care acopera doar costurile variabile. La asta trebuie sa adaugam costurile de mediu pe care le presupune exploatarea resurselor primare pentru productia energiei pentru export. Noi poluam aici in folosul tarilor importatoare de energie. De aceea, o strategie prin care ne propunem sa devenim un exportator mare de energie in regiune cred ca este mai degraba paguboasa. Economia noastra plateste costurile fixe si variabile, iar vecinii platesc doar costurile variabile…
RC: Ramanem tot in zona problemelor energetice, dar schimbam acum sectorul. Conform estimarilor, in aproximativ 15 ani se epuizeaza resursele de hidrocarburi on-shore ale Romaniei. Ce facem apoi?
VB: Asta e o dezbatere pe care o avem si acum, cand elaboram strategia energetica a Romaniei. Pornesc, inca o data, de la peisajul european. Europa trebuie sa decarboneze productia de energie electrica, transporturile si productia de energie termica si frig. Decarbonarea in transporturi consta in eliminarea dependentei de petrol si produse derivate.
RC: Deci e vorba de trecerea la automobile electrice si pe gaz?
VB: Doar electrice, nici macar pe gaz.
RC: Am inteles.
VB: Iar acasa, obiectivul este sa ne incalzim doar cu energia electrica produsa de fotovoltaicele de pe acoperis. Intrebarea este: ce se intampla daca nu bate soarele? Asta face ca un alt obiectiv extrem de important sa fie stocarea energiei. Deci ne asteptam ca tehnologia de stocare a energiei electrice sa se dezvolte.
RC: Dar cred ca suntem inca foarte departe de asa ceva…
VB: Daca ne uitam la ce se intampla cu Tesla, observam ca ne aflam pe o curba exponentiala de progres tehnologic. “Meciul” pentru omenire este sa dezvolte tehnologia de stocare inainte de epuizarea gazului natural. Or, pentru omenire gazul natural nu se termina in 15 ani.
RC: Dar ce face Romania in contextul asta?
VB: La ora actuala Romania a mai importat 5% din consumul de gaz. UE spune: peste 15 ani nu o sa mai ai nevoie nici macar de gaz. Incepi sa reduci carbunele acum, mai inlocuieste-l cu gaz cat se mai poate si, dupa ce stocarea de energie electrica se va dezvolta, inchide si gazul. Deci Europa se pregateste sa renunte si la gaz. Asta este tendinta, dar nu se va intampla peste noapte. In aceste conditii, intrebarea se pune: cat de dependenti energetic vom deveni daca nu vom mai avea gaz? Aici apar doua aspecte: aspectul schimbarii mix-ului de consum si aspectul extern. Apare aceasta conducta BRUA, care are ca obiectiv sa aduca gaz natural lichefiat dintr-un terminal din Grecia, prin Romania, catre Ungaria. Polonia, Lituania si-au facut astfel de terminale, tocmai pentru a reduce dependenta de gazul rusesc.
RC: Va face si Romania un terminal?
VB: Romania nu poate sa isi faca un terminal la Constanta pentru ca acest trafic de hidrocarburi ar trebui sa traverseze Bosforul, ceea ce nu se poate din motive de siguranta. UE finanteaza BRUA pentru ca face parte din politica europeana de a conecta locurile unde se descarca gaz natural lichefiat cu locurile in care se consuma. Pe de alta parte, complexul petrolier/gazier al Rusiei conteaza pentru 50% din veniturile ei bugetare. Europa este de departe cel mai important consumator pentru ei si, din acest motiv, nu isi vor mai permite sa faca jocuri cu Europa, mai ales ca Europa si-a diversificat sursele de aprovizionare. Asta ii va obliga sa fie mult mai culanti in ce priveste relatia comerciala cu vestul. Deci ar trebui sa nu mai vedem vane inchise cand incepe frigul pentru ca Europa are optiuni. In concluzie, faptul ca Romaniei i se termina gazul nu ar trebui sa mai fie o catastrofa. Mai ales ca pretul petrolului va ramane jos in urmatorii ani, iar gazul va urma pretul petrolului.
RC: Plecand de la cele afirmate de tine si de la opinia personala conform careia preturile la petrol sunt condamnate sa ramana la nivel scazut, imi pun atunci intrebarea: vom ajunge vreodata sa extragem gaz din Marea Neagra? Costurile de exploatare off-shore sunt mai mari decat cele on-shore, preturile de vanzare vor ramane in continuare foarte scazute, vom face, dupa cum ai spus, o trecere spre decarbonare, deci pana la urma nu cumva ne entuziasmam degeaba pentru zacamintele acestea din mare?
VB: Nu neaparat. In primul rand, prezenta de exploatare acolo trebuie privita din mai multe unghiuri. Un unghi foarte important este geostrategia. E bine sa fie cine este acolo. E adevarat, am avut discutii cand am descoperit ca acele instalatii sunt in apele de exclusivitate romanesti, care inseamna 200 de mile marine. Ele sunt impartite intre Ucraina si Romania, conform hotararii rezultate la procesul de la Haga. Insa distanta pana la Sevastopol este mai mica de 200 de mile. Si atunci intrebarea este: ce va face Rusia? Lasand la o parte aceste discutii geostrategice, gazul din Marea Neagra poate sa fie folosit in Europa Centrala. Asta este a doua misiune a conductei BRUA.
RC: Dar exploatarea trebuie sa fie viabila economic…
VB: Corect. Acesta este motivul pentru care autoritatile romane au o mare datorie: ele trebuie sa emita cadrul fiscal si de redevente care sa stimuleze exploatarea. Pentru ca daca acesti investitori deja prezenti se retrag, o generatie intreaga nu va veni nimeni sa sape acolo. Daca nu vom scoate gazele acum, mai tarziu nu vom mai avea de ce sa o facem, ca nu o sa le mai vrea nimeni. Asta este si strategia de acum a Arabiei Saudite cu propriile zacaminte de petrol: vrea sa fie sigura ca tot petrolul sau va fi pus pe piata si nu va ramane in pamant. (Nota mea: o analiza pe aceasta tema va ofera postarea „Cand muzica se va opri…”)
RC: Legat de aceste resurse de gaz, hai sa mai discutam un aspect. Exista un curent de opinie care spune ca tot gazul sa ramana in Romania si sa nu exportam nimic si alt curent care spune ca pana la urma gazul este o marfa, important este sa o valorifici la pretul cel mai bun, indiferent daca in tara sau afara.
VB: Noi suntem obligati de Comisia Europeana sa deschidem piata. In acelasi timp, a avut deja loc o aliniere a preturilor interne la cele externe. La ora actuala, pretul gazului din Romania este aproximativ egal cu pretul din Central European Gas Hub din Austria. Deci aceasta discutie de care vorbesti nu prea mai are context. Industria este deja aliniata din punct de vedere costuri.
RC: Ar avea sens ca fostele zacaminte acum golite sa fie folosite pentru depozitarea gazului?
VB: Eu sunt adeptul furnizarii de servicii de stocare de gaz pentru statele vecine.
RC: Si atunci vocatia Romaniei in regiunea asta ar trebui sa fie: sa devina un hub energetic, in sensul unui furnizor de energie pentru vecini, sau pastrarea autosuficientei si atat, sau sa devina un colac de salvare pentru tarile vecine si pentru regiune in caz de criza?
VB: Romania – exportator de energie? Probabil nu. Vom vedea ce se intampla in Marea Neagra… Romania – tara de tranzit pentru marile coridoare energetice? Nu. Suntem ca un bolovan ocolit de marile fluxuri energetice. Energia curge pe la nord si curge pe la sud.
RC: Un scurt comentariu pe tema asta. Motivele sunt obiective sau politice?
VB: Sunt geografice. Noi trebuie sa uitam de acest mit al pozitiei geostrategice favorabile a Romaniei. Suntem in zona in care nu interesam. Balcanii de vest sunt cei care nu au gaz natural. Toata lumea e interesata sa duca gazul acolo, unde va fi cerere.
RC: Noi avem gazul nostru…
VB: Exact, de ce ar veni la noi?
RC: Deci Romania producator regional, nu, tara de tranzit, nu…
VB: Romania furnizor de rezilienta energetica? Da. Daca in regiune pica cea mai mare capacitate energetica, centrala de la Kozlodui, Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria nu au capacitatea sa o inlocuiasca. Deci Romania este pentru regiune o furnizoare de capacitate de echilibrare, de rezilienta.
RC: De siguranta.
VB: Da. Exista o tendinta acum la nivelul UE de a remunera serviciile de echilibrare. Eu zic ca Romania pe linia asta trebuie sa mearga. Nu producator si nu tara de tranzit. Asta este ceea ce geopolitica ne permite.
Urmărește-ne pe Google News
