Radu Crăciun / Chef pe muzica de pe Titanic ?

In contextul economic intern actual, prezentul comentariu va veni probabil ca „nuca in perete”. Pana la urma suntem intr-o tara in care motorul economic este turat, iar colegii analisti sunt angrenati intr-o cursa de anticipare a unei cresteri economice pentru anul acesta din ce in ce mai ridicate: 3.8%, 4%, 4,5%, 5%… Salariile cresc cu doua cifre, impozitele scad, vanzarile cu amanuntul cresc si ele cu doua cifre, sectorul imobiliar e in nou avant… Un tablou economic aproape idilic. Ei, in acest tablou imi voi asuma rolul „ciudatului” care sparge cheful.

Motivul pentru care sunt convins ca trebuie sa imi asum acest rol este legat de convingerea mea ca Romania nu s-a confruntat poate niciodata pana acum cu un context care sa o oblige la atat de multe intrebari extrem de importante pentru felul in care va arata viitorul sau. Asta o spune o persoana care are pretentia de a avea abordari mai degraba echilibrate, care nu frizeaza extremele.

Traim intr-o lume cu mult mai riscanta decat a fost vreodata in istoria sa recenta. Graficul alaturat produs de Council on Foreign Relations arata principalele zone de conflict din lume si stadiul in care acestea se afla. Culoarea rosie arata conflictele care sunt in curs de inrautatire, pe cand culoarea portocalie le arata pe cele unde situatia stagneaza. E remarcabila lipsa culorii albastre, care ar trebui sa le arate pe cele in curs de imbunatatire.

In momentul de fata, contextul international este expresia unei combinatii absolut explozive, formata din a) riscurile geopolitice induse de conflicte sau tensiuni regionale, alimentate de reinceperea razboiului rece, dar de data aceasta intr-o lume multipolara, b) tensiunile economice globale produse de incetinirea economica a tarilor emergente, c) slabiciune economica post-criza a tarilor dezvoltate si a UE si d) criza de leadership a principalilor actori economici si geopolitici.

In ce priveste substratul cresterii tensiunilor internationale, exista doua curente de gandire. Un prim model vede tensiunile ca fiind o consecinta a re-pozitionarii centrelor de putere de la nivel global, in urma cresterii puterii economice pe care globalizarea a oferit-o unor tari emergente importante, fie ca a fost vorba de exportatori de materii prime (ex. Rusia), fie ca a fost vorba de exportatori de forta de munca prin relocarea afacerilor de catre marile firme in aceste tari (ex China).

Al doilea model de gandire are ca ipoteza tentatia unora dintre marile tari emergente de a muta atentia opiniei publice interne de la probleme economice in crestere cu care se confrunta, la o agenda externa care catalizeaza sentimentele nationaliste. In acest sens, alimentarea unor situatii de criza poate ajuta la atingerea obiectivelor.

Care dintre cele doua este modelul prevalent este esential pentru ceea ce urmeaza sa se intample, deoarece prima repozitionare duce la mutari strategice graduale, care necesita timp si care scad sansele unui conflict. Pe de alta parte, al doilea model ofera evolutii mult mai impredictibile si rapide, bazate intr-o masura mai mare pe stimularea emotiilor, care sunt mai dificil de anticipat si de gestionat, crescand riscul aparitiei unor noi focare de conflict.

In acest context, mai merita subliniata diversitatea situatiilor in care se gasesc marile puteri ale lumii la ora actuala, ceea ce le face ca adeseori sa urmareasca interese divergente.

SUA, care pana de curand a jucat rolul singurului „jandarm international”, isi vede pozitia contestata mai ales de diverse puteri regionale. In aceste conditii, SUA este interesata de pastrarea superioritatii sale economice si militare intr-o lume multipolara care, spre deosebire de perioada incheiata in 1989, ii ofera concurenti diferiti in zone diferite ale lumii.

Pentru UE, obiectivul in momentul de fata este mult mai simplu de articulat si mult mai dramatic: supravietuirea! Criza economica si financiara careia a trebuit sa ii faca fata si tensiunile interne asociate au reprezentat combustibilul peste care scanteia crizei emigrantilor a venit. Sa nu ne iluzionam, UE arde deja in interior, iar pompierii, dupa ce in sfarsit au gasit robinetul, au constatat ca tevile nu au apa.

Obiectivul Rusiei este auto-imprejmuirea cu o zona „de protectie”, care sa o puna la adapost de orice modele politice si economice pe care le considera neavenite. In plus, vrea sa se repozitioneze dintr-o postura de putere regionala, intr-una de putere globala. Va fi greu, bazandu-se doar pe exporturi de materii prime, care ii vor oferi doar niste picioare de lut.

In sfarsit, China isi propune alinierea fortei sale militare la forta economica pe care a capatat-o si intarirea statutului sau de putere regionala in pofida cresterii tensiunilor economice interne.

Intr-un context international atat de complicat, Romania este confruntata cu o  serie de decizii extrem de importante, care i-ar putea marca destinul. Da, destinul… Temele de decizie sunt de fapt o reflectare a principalelor evolutii si tensiuni deja mentionate. In aceste conditii, scopul meu in continuare va fi sa marchez acele intrebari de o importanta extrema pentru evolutia pe termen mediu si lung a tarii, fara ca sa imi propun sa dau si raspunsuri, deoarece ele pur si simplu nu sunt usor de dat. In final, orice varianta va avea si castiguri si costuri importante asociate, iar ele trebuie evaluate cu grija si din timp, deoarece in majoritatea lor nu prea va mai fi apoi cale de intors .

Astfel, avand in vedere cresterea divergentei dintre UE si SUA pe teme internationale si mai ales a relatiei cu Rusia, cum se va pozitiona Romania? Alaturi de principalul furnizor de securitate sau alaturi de principalul furnizor de fonduri de dezvoltare? Caci, sa nu ne iluzionam, prezenta americana ca investitor, nu doar in Romania, ci si in Europa Centrala si de Est, va ramane in continuare mai degraba timida si extrem de selectiva.

In contextul cresterii tensiunilor regionale dintre SUA si China, cum ne vom pozitiona politic fata de cele doua tari in cazul unui conflict cu unul sau mai multi aliati regionali ai SUA (mai putin probabil direct cu SUA), in conditiile in care aspiram la finantari alternative de dezvoltare furnizate de China?

Cum vom gestiona criza declansata de o eventuala iesire a Marii Britanii din UE din prespectiva fortei de munca ce ar putea fi obligata sa paraseasca Marea Britanie, din perspectiva fluxurilor comerciale si, cel putin la fel de important, din perspectiva volatilitatii extreme la care ar putea fi supuse pietele financiare?

Ce vom prefera, o UE neschimbata, dar slaba si fragmentata, sau o integrare mai profunda, dar in doua viteze? Pana acum am vrut o Europa neschimbata si puternica, dar cred ca e timpul sa nu mai confundam ce ne dorim cu ceea ce este probabil sa se intample.

Este mai bine sa aderam la zona euro sau sa ramanem in afara zonei euro? Ceea ce acum cativa ani parea sa fie un avantaj incontestabil, incepe sa isi arate slabiciunile si dezavantajele, care fac ca nicio tara sa nu mai vorbeasca in momentul de fata despre obiectivul aderarii la zona euro. Cu exceptia Romaniei… Un astfel de proiect merita evaluat si tratat foarte la rece, cu toate optiunile pe masa.

Si ultima intrebare, extrem de importanta, care cred ca necesita mai intai un raspuns si apoi o strategie adecvata este: relatia cu Republica Moldova – o unire rapida sau doar o remorcare economica pe termen lung? Existenta unui stat slab la marginea Romaniei este o vulnerabilitate pentru tara noastra. Cea mai rapida, dar si cea mai dificila rezolvare ar fi reunificarea, cu achitarea diferentei semnificative de dezvoltare economica si cu pretul importului problemelor sociale si minoritare interne ale Moldovei.

O „remorcare” economica ar necesita un interval mai lung si ar tine departe de Romania probleme specifice interne cu care se confrunta Republica Moldova. In aceste conditii insa, exportul de democratie si stat de drept, esential pentru „remorcarea economica” nu ar fi posibil decat in masura in care pe plan local va exista apetit pentru asa ceva.

In ce priveste evolutiile economice, am vorbit de suficient de multe ori despre ele pentru a nu mai fi nevoie sa insist prea mult. UE, Japonia, BRICS, tote sunt intr-un proces de incetinire marcanta sau chiar recesiune. Singura sursa de speranta pe care o reprezenta economia SUA pare sa se stinga si ea incet, daca luam in considerare comentariile din ce in ce mai pesimiste ale membrilor Fed, care sugereaza o incetinire substantiala a ritmului de crestere a dobanzii-cheie a Fed. O analiza mai completa pe aceasta tema si modalitatea de contagiune a Romanie le puteti gasi in analiza „SUA si Romania – o decolare sau doar un salt?” facuta acum cateva saptamani.

Privind in jur, intrebarile care imi revin permanent in minte mie, dar sper din toata inima ca si celor care ar trebui sa si le puna pentru a creiona strategiile prin care Romania sa poata prelua socurile viitoare sunt: Exista vreo preocupare pentru creionarea scenariilor de risc? Ne construim in vreun fel „ziduri”de aparare, financiare si economice? Punem deoparte ca tara bani”albi pentru zile negre? Ne crestem programat competitivitatea economica in vreun fel? Ne diversificam geografic sursele de de finantare a dezvoltarii? Tare mi-e teama ca rapsunsurile la aceste intrebari in momentul de fata este mai degraba „nu”. Si asta este de natura sa ma preocupe in mod serios.

Pentru ca desi economia „duduie”la prima vedere, cat de solide sunt de fapt pe termen lung fundamentele? Cred ca este o intrebare cat se poate de legitima si raspunsul probabil ca nu ne va bucura de loc. Nu are cum, in conditiile in care divergentele inter-regionale de dezvoltare economica sunt in crestere, structura fortei de munca rezultate din sistemul educational este inadecvata raportat la cerintele mediului de afaceri, lipsa infrastructurii va ramane o piatra de moara pentru atractivitatea tarii, capitalul de dezvoltare este insuficient, iar tendintele demografice cu o dinamica negativa accentuata cresc, prin subestimare, probabilitatea sub-dezvoltarii tarii.

***
Radu Crăciun este economist-șef al BCR