(Am acceptat propunerea CursDeGuvernare de a face un rezumat lunar al celor mai importante lucruri care s-au întâmpla în economia românească. Nu-mi propun să fiu macro economist și nici nu voi împacheta în limbaj mai puțin sec opiniile Concordia. Nici istoric nu sunt și nu îmi propun o listă exhaustivă și fără scăpări. În unele luni vom face economie, în altele vorbim de legislație, despre companii, investiții sau politici europene:
ochii mei văd o mulțime de știri și urechile mele aud multe lucruri în discuțiile pe care le am cu politicieni sau companii. Va fi de fiecare dată un sumar cât se poate de subiectiv, dar onest al fiecărei luni, așa cum s-a sedimentat ea în mintea mea.
Radu Burnete)
***
La formă stăm bine. E plin inbox-ul de invitații la dezbateri, conferințe și forumuri despre sustebabilitate, economie circulară și tranziția verde. Sunt bune și acestea dacă nu rămânem doar cu ele însă din această discuție lipsesc aproape cu desăvârșire politicienii, cifrele și realismul. Ne mai trebuie și fond dacă avem forme frumoase?
Clasa noastră politică a ratat cu grație aproape orice dezbatere serioasă despre Europa. Acum era momentul. Sunt mai vocali cei care vor să-i pună bețe în roate. Când vor veni facturile și consecințele unei schimbări de direcție în UE, căci vine o schimbare, ne vom lamenta din nou că pe noi nu ne-a întrebat nimeni. Ne-au întrebat, dar tocmai cei care trebuiau să faciliteze publicului această întrebare și să sintetize niște răspunsuri au fost ocupați cu localele unde arde miza internă a acestui prim ciclu electoral de vară. Nu-i nimic, dacă ajung rușii la Prut ne vom apăra cu primarii.
Dar să revenim la ale noastre. Au mai crescut niște salarii în sectorul bugetar. Cu 10% și unde erau oricum foarte mici, ne spune premierul. Așa o fi, dar deficitul public este imens și în creștere și nu văd niciun plan serios de a-l aduce în limite normale dincolo de vedem noi ce taxe punem la anul. Nu zice nimeni să nu crească nimic în sectorul public care este și el un organism viu, dar să mai și scadă. A fost vorba că facem pe jumătate consolidare fiscală: jumătate în plus din mediul privat, jumătate economii din sectorul public. Prima jumătate a fost servită înainte de aperitiv, a doua nu se vede pe nicăieri nici măcar ca intenție și am cam terminat petrecerea, vine nota de plată.
Crește și salariul minim din iulie la 3700 de lei. Orice spun eu despre asta nu este bine. Unii îmi sar în cap că vor patronatele să lucreze cu salarii ca în Bangladesh deși e evident de pe stradă că oamenii din Bangladesh vin să lucreze în România. O fi ceva diferență ca să bați jumătate de planetă. Din partea cealaltă companiile care sunt puternic afectate arată cu degetul spre patronate că fac jocul Guvernului. Mi-a scris cineva că salariul minim nici nu ar trebui să existe. O teză de filozofie economică pe care aș avea o mare plăcere să o dezbat și înclin să cred că voi fi de acord cu ea, dar nu poți să mergi cu această poziție de negociere la guvern în România 2024, Europa 2024. Realitatea este că avem un an electoral și puteau patronatele să se lege cu lanțuri de mesele Guvernului și salariul minim tot creștea în iulie deși am stricat unul dintre puținele mecanisme predictibile din această economie: negociam toamna și intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a promis că este ultima dată când Guvernul intervine în acest fel, în acest mecanism. S-o vedem și pe asta.
Să rămânem la guvern și la teoria economică pentru că Ministerul Agriculturii și ANPC vor să ia premiul Nobel și să oprească inflația prin măsuri administrative. ANPC luptă cu ”shrinkflation”. Producătorii mari și răi, confruntați cu inflație, reduc gramajul ca să păstreze prețul. Șoc și groază. Soluția ANPC? Etichetare suplimentară care să explice ce a scăzut, ce a crescut eventual poate dăm și niște detalii suplimentare despre lanțurile globale de aprovizionare, cursul de schimb al principalelor monede și dacă eticheta e suficient de mare cred că încap și două bancuri și o reclamă. Vom cumpăra curând etichete și vedem noi acasă la despachetare ce se afla sub ele. Consumatorul are totuși creier. Încă. Să-l folosim.
Ministerul Agriculturii are altă bătălie: adaosul comercial la produsele românești. Ministerul vrea să plafoneze tot ce prinde și într-un final va plafona industria alimentară românească de nu mai rămâne nimic din ea. N-ai cum să încurajezi o industrie competitivă plafonându-i marjele comerciale. Nu suntem la 1848. De la fermă și până în stomacul nostru este un ecosistem extraordinar de complex în care se învârt mii și mii de companii și milioane de produse. Dacă vrei produse românești competitive te asiguri că au acces la materii prime de calitate și ieftine, la energie competitivă, la tehnologie, că se asociază și își cresc puterea de negociere, că se întăresc într-un mediu competitiv care le permite să ajungă pe alte piețe, că învață să facă marketing și branding și că în timp se pot bate de la egal la egal cu alte companii de talia lor din alte țări. Dacă-i ținem doar din plafoane, subvenții și proptele administrative la primul vânt rămânem fără ei și tot din import vom mânca.
În sectorul energetic sunt câteva lucruri care ar trebui să ne dea de gândit. Industria spune pe toate vocile că avem nevoie de investiții masive în rețelele de energie eletrică altfel nu facem nimic cu toată producția de energie care va veni în următorii ani și tot prețuri prea mari vom avea. Noi însă parcă facem tot posibilul ca marii furnizori și distribuitori să nu-și poată îndeplini cum trebuie misiunea. Schema de plafonare este o invenție unică în Europa și datoriile către furnizori sunt de miliarde. În distribuție nu permitem niște profituri rezonabile, nu recunoaștem costuri rezonabile deci de unde să vină companiile cu zecile de miliarde necesare în următorii ani? Parcă cineva își dorește să nu mai investească aici marile companii europene sau americane, ba să mai și plece. Ar fi o greșeală pe care o vom regreta două decenii de acum înainte. Visăm la tot felul de industrii ale viitorului, dar să nu ne imaginăm că vor veni dacă nu punem pe masă un sistem energetic solid, competitiv și cu companii care au anvergură și reputație.
Bine, bine veți spune, Dr Doom, dar ceva mai optimist nu ne puteți spune? Vă pot repeta același lucru. România merge pe o margine foarte îngustă în direcția corectă. În stânga și dreapta sunt hăuri mari de naționalism economic absurd, declin demografic, criză bugetară și altele pe care le știți. Drumul este însă presărat cu oportunități și la capăt se întrevede o schimbare fundamentală: România să nu mai fie o țară emergentă, să evite capcana venitului mediu și să intre în rândul țărilor dezvoltate. E bine să știm direcția și obiectivul, dar atenție mare din ce parte bate vântul.
*
(Radu Burnete este Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia)
***
