Radu Burnete / Luna de business – Februarie 2024: ce se cântă, aia jucăm

(Am acceptat propunerea CursDeGuvernare de a face un rezumat lunar al celor mai importante lucruri care s-au întâmpla în economia românească. Nu-mi propun să fiu macro economist și nici nu voi împacheta în limbaj mai puțin sec opiniile Concordia. Nici istoric nu sunt și nu îmi propun o listă exhaustivă și fără scăpări. În unele luni vom face economie, în altele vorbim de legislație, despre companii, investiții sau politici europene:

ochii mei văd o mulțime de știri și urechile mele aud multe lucruri în discuțiile pe care le am cu politicieni sau companii. Va fi de fiecare dată un sumar cât se poate de subiectiv, dar onest al fiecărei luni, așa cum s-a sedimentat ea în mintea mea.
Radu Burnete)

***

Să începem cu poza:
Pe 15 februarie Comisia Europeană redus prognoza de creștere a României la 2.9% în 2024 și 3.2% în 2025 cu 0.2% în fiecare an față de ce estima toamna trecută.

Neașteptat? Nu. Noi simțeam de la finele anului trecut că economia încetinește (consumul de energie era în scădere, unii producători de bunuri de folosință îndelungată vedeau cererea scăzând etc) și au intrat în vigoare și măsurile din pachetul fiscal adoptat anul trecut. Era previzibil.

Mai neplăcut este că bugetul de stat este construit pe o creștere economică de 3.4% anul acesta, iar dacă ea nu se materializează o să gâfâim pe deficit de ne ies perii albi. Deja am văzut că în ianuarie deficitul a fost de 0.45% din PIB față de 0.25% în ianuarie 2023. Aproape dublu.
Nici aici nu am căzut de pe scaune de uimire. Ca să se încadreze în ținta de anul trecut Guvernul a amânat multe plăți. Cam multe. Le-a venit scadența. Și în 2022/2023 făcuse același lucru deci rămân cu o traiectorie a deficitului bugetar care începe cu becul roșu de avarie aprins. 

Apropo de noile taxe ele au împins inflația ușor în sus în ianuarie, dar inflația la alimente s-a mai temperat ajutată și de plafonările de marje pentru alimentele de bază. Plafonări pe care Guvernul a decis să le prelungească deși pe termen lung vor produce mai mult rău decât bine pentru că duc la creșteri de prețuri la produsele neplafonate.
Este an electoral. Guvernul a început să discute totuși deschis despre renunțarea treptată la plafonările din energie ceea ce este o veste bună. În actuala schemă plafoanele sunt mult prea joase, ne costă enorm și povara financiară este pe spatele marilor furnizori care am vrea să-și folosească banii pentru investiții nu ca să achite dobânzi pentru programe sociale pe care nu ei le-au decis. Deși un pas necesar, ieșirea din plafonarea energiei va fi cu cântec.

La categoria vești bune am aflat la finalul lunii ianuarie de la Ministerul Muncii că numărul de contracte înregistrare în Revisal este la cote istorice (6.7 milioane) și numărul mediu de salariați din economia privată a trecut de 5.7 milioane. Lor li se adaugă toți cei care muncesc la stat, antreprenorii, liber profesioniștii și evazioniștii care muncesc la negru (da, produc și ei PIB chit că nu e frumos că nu-și plătesc taxele).

Creșterea acestor numere e bună fiindcă România are, din regiune, cea mai scăzută rată de participare a populației apte de muncă la activitate economică. În România lucrează cam 65% dintre cei apți de, în timp ce în aproape toate țările OECD rata de participare este de peste 70% și ajunge chiar la 89% în cazul Suediei cum a arătat economistul Ionuț Dumitru chiar pentru Curs de Guvernare.

La capitolul culoare, Teraplast – o companie românească de renume – a preluat operațiunile din Ungaria ale grupului Wolfgang Freiler din Austria. Deci putem să cumpărăm și noi de la Viena, nu doar Viena de la noi chit că mai e mult până departe.
O veste care vine în marginea altor mișcări, poate încă prea puțin cunoscute, ale unor companii românești în regiune.
Și Medlife e în Ungaria. Și eMAG. eMAG a numit-o în decembrie CEO pentru Ungaria pe Kinga Daradics pe care unii poate v-o mai amintiți pentru că a fost CEO Mol România. Îi urăm succes să cucerească piața din Ungaria.

Luna februarie ne-am început-o de fapt pe fondul discuțiilor dintre guvern și Fondul Monetar Internațional (FMI) care a sugerat să ne gândim la impozitarea progresivă după ce a concluzionat că pe actuala traiectorie deficitul bugetar este lipsit de sustenabilitate pe termen lung. Sigur, doar o recomandare, dar una care vine în an electoral și una căreia PSD i-a tot dat târcoale.
Premierul a tot spus-o în întâlniri, a început să o spună și public: din punctul lui de vedere fie trecem la impozitare progresivă, fie revenim la o cotă unică fără niciun fel de excepții și facilități.
Nicolae Ciucă a preluat rapid ștafeta și a declarat la finele zilei de ieri că PNL, sub bagheta sa, susține cota unică și se opune impozitării progresive.

Eu cred că România mai are încă nevoie de impozitare mai redusă decât economiile din Vest ca să ne putem apropia de viteză cu ele și de o cotă unică și nebirocratică, pe de altă parte războiul de la graniță nu se oprește și avem nevoie și de investiții semnificative în apărare cum avem nevoie de cercetare și dezvoltare.
E o dezbatere pe care nu o putem purta pe genunchi.

Deficitul bugetar și ce facem cu el se va întinde ca o umbră peste acest an și este în mintea tuturor companiilor și antreprenorilor. Ministrul Boloș a spus-o recent cu subiect și predicat: la 1 iulie 2025 e nevoie să fim cu sistemul fiscal revizuit. Cum? Vedem după alegeri.
Premierul promite că anul acesta nu mai umblăm la fiscalitate și ne dorim să-l credem. A spus-o unui for de investitori americani, ne-a spus-o și nouă în repetatele discuții pe care le-a avut cu Concordia. Își reafirmă constant și sprijinul pentru aderarea României la OECD cum o face și Nicolae Ciucă. Marcel Ciolacu a avansat și un termen: finalul lui 2026.

Cred că cei care coordonează acest proces au transpirat puțin, dar dacă ne ținem de treabă e realizabil și ar fi nemaipomenit pentru economia românească. Taman când trebuie să începem să ne dezobișnuim de fondurile europene vom putea genera un nou influx de investiții străine.

Parlamentul a fost mai silențios decât mă așteptam într-un început de an electoral. Zac pe acolo o grămadă de monștri populiști pe care sângele înfierbântat al campaniei îi va scoate de la naftalină.
În campanie apar toate ideile năstrușnice și toată lumea ridică din umeri: ce să vă facem, e campanie. Spre deosebire de alți ani cred că nu va fi concurs pe resurse bugetare, coaliția își va ține parlamentarii din scurt însă mă tem că asta va deschide apetitul pentru idei ”gratis”.

Deocamdată partidele au fost preocupate de comasare, măcar s-au lămurit. Ne promit o lungă perioadă de liniște, stabilitate și creștere economică. Stabilitate și creștere să fie, după liniște nu mă omor. Sigur, nu radicalism imberb de genul ”nu ne vindem țara”, dar nicio democrație nu a sucombat de prea multă opoziție inteligentă și atentă. Puterea îi orbește chiar și pe cei mai buni dintre noi.

Am fost neinteresați în luna februarie 2024, ca și în celelalte 200 de luni care au precedat-o, de marile dezbateri internaționale:
la Antwerp industriașii europeni au tras un semnal de alarmă: pierdem și pierdem repede și rău competiția economică cu America și China și rămânem fără industrie în Europa.
În Abu Dhabi chiar în aceste zile se încearcă resuscitarea Organizației Mondiale a Comerțului.
În materie de pescuit înțeleg că se fac progrese, în dosarele cele mai grele nu și multilateralismul și comerțul global sunt în defensivă.

România are însă vocație de dansator, nu de compozitor. Ce se cântă, aia jucăm.

În concluzie? Economia este așa și așa, sperăm că ține.

Nu avem motive de panică, dar deficitul bugetar ne dă fiori ca și războiul de la graniță. Lumea se schimbă cu repeziciune în jurul nostru, dar până nu se termină cu alegerile nu avem ochi de văzut.

În martie OCDE lansează și ea un studiu economic despre România. Sunt curios ce văd alți ochi care se uită proaspăt la țara noastră.

*

(Radu Burnete este Director executiv al Confederației Patronale Concordia)

***

(Citiți și: ””#populism” – Au apărut CRONICILE NR. 79. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

***