vineri

29 martie, 2024

15 iulie, 2019

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezentat luni în CEx PSD propunerea de rectificare bugetară care urmează să fie operată și ”câteva măsuri” fiscale pe care le dorește aprobate în guvern înainte de această primă rectificare bugetară.

Exemplele oferite de Eugen Teodorovici: impozitarea pensiilor speciale și reducerea numărului de gratuități acordate studenților la călătoriile CFR, decontate de guvern.

Ministrul Finanțelor a spus că există mai multe propuneri de reducere a cheltuielilor bugetare, fără să le mai exemplifice, și a asigurat: ”Nu o facem din lipsă de bani, ci doar pentru că sunt măsuri normale, care să asigure sustenabilitatea”.

Cartoful fierbinte: pensiilor speciale


Ministrul de Finanțe a anunțat că CEx a ”convenit de principiu” limitarea și impozitarea suplimentară a pensiilor speciale, o „abordare corectă și logică”, susține ministrul.

Eugen Teodorovici a anunțat că, din punctul său de vedere, ” o variantă normală ar fi plafonarea acestor pensii”, propunerea sa de plafon fiind de 10.000 de lei, ”iar la ce depășește să se aplice o taxă de solidaritate”. Ministrul nu a a prezentat cât anume crede că ar trebui să reprezinte această ”taxă”.

Din declarațiile ministrului Teodorovici reiese că guvernul al putea adopta, bineînțeles după discuții ”cu toate structurile asociate, care ar urma să fie organizate peste 2 zile, un proiect de lege. ”Parlamentul va decide forma finală” a spus Eugen Teodorovici.

Gratuitățile pentru studenți – în funcție de vârstă și de note

Un al doilea exemplu de ”bună gospodărire a banului public” oferit de Eugen Teodorovici îl reprezintă gratuitățile CFR acordate studenților. Ministrul a formulat un mix de propuneri, care se referă la:

  • limitarea numărului anual de călătorii gratuite
  • limitarea vârstei până la care se acordă aceste gratuități (propunerea explicită: 26 de ani)
  • corelarea gratuităților cu situația școlară (repetenții sau cei cu restanțe să nu beneficieze de gratuități, spune ministrul)

În finalul declarației sale, Eugen Teodorovici a precizat că, la rectificarea bugetară, ”vom urmări cu prioritate investițiile, atât la nivel local cât și central, cu menținerea în cota de deficit asumată, de 2,76% din PIB”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: