Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a anunţat, marţi, că Laura Chiţoiu s-a autosuspendat din funcţia de director al Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu este urmărită penal în Dosarul ASF-Carpatica, fiind acuzată de abuz în serviciu.
Ruşanu: Anul acesta, cel mai mare salariu nu va depăşi 7.000 de euro
La patru zile de la publicarea în presă a salariilor de la ASF, Dan Radu Ruşanu a anunţat, marţi, de la sediul instituţiei, că cel mai mare salariu din instituţie, în 2014, nu va depăşi 7.000 de euro lunar.
„Salariile conducerii ASF au fost deja reduse, în 2013, la jumătate faţă de ce încasa conducerea CSA în 2012. Pentru 2014, vom propune colegilor reducerea cu încă 50% a salariilor, astfel încât cel mai mare să nu depăşească 7.000 de euro”, a afirmat Dan Radu Ruşanu.
PSD şi aliaţii cer anchetă parlamentară
Anunţul preşedintelui ASF a fost făcut la câteva ore după ce PSD, UNPR şi PC au propus realizarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF şi nivelul de salarizare din această instituţie.
„Ţinând cont de dezvăluirile apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea şi nivelul de salarizare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară este subordonată Parlamentului României, Uniunea Social Democrată este de acord cu realizarea unei analize, la nivelul Parlamentului României, referitoare la activitatea acestei autorităţi”, arată un comunicat al USD citat de MEDIAFAX.
“Considerăm că, printr-o astfel de anchetă, se vor putea clarifica aspectele sesizate la nivelul mass-media cu privire la câştigurile salariale ale conducerii ASF”, mai precizează comunicatul USD.
Victor Ponta îşi reproşează că nu a instituit un regim special de taxare al salariilor din ASF
Premierul Victor Ponta declara, luni, că este responsabil pentru situaţia salariilor mari de la ASF.
”Sunt responsabil de ce s-a întâmplat, trebuia să insist mult mai mult ca aceia cu salariile acestea uriaşe să plătească o taxă specială. N-am voie să umblu eu la salariile lor pentru că şi le stabilesc singuri. Nu sunt la Guvern, sunt în subordinea Parlamentului, dar pentru cei cu salarii atât de mari cred că trebuia să insist mai mult pentru o taxare specială”, a afirmat Victor Ponta la Antena3.
Chestiunea salariilor de la ASF a reapărut în discuţia publică la începutul lunii februarue, la scurt timp după ce DNA l-a reţinut pe Ilie Carabulea într-un dosar în care sunt implicate şi persoane din cadrul ASF.
Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, este cel mai bine plătit angajat al instituţiei, el obţinând în ultimele două luni ale anului 2013 un venit brut total în valoare de 72.094 euro.
Următorul în clasamentul veniturilor este prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu, cu 68.043 euro.
Pe lista angajaţilor ASF se regăsesc neveste, foste neveste şi copii ai unor politicieni importanţi.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Radu Soviani, a afirmat, pe 16 februarie, că salariile din ASF sunt în conformitate cu legea şi că nu depăşesc salariile din BNR.
Declaraţia lui Radu Soviani a fost contrazisă de consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, care a spus că cel mai mare salariu din BNR este cel al lui Mugur Isărescu- maximum 14.000 de euro lunar.