duminică

14 iulie, 2024

16 ianuarie, 2024

Aproximativ 150 de şoferi ucraineni şi turci ale căror camioane au fost blocate la intrarea în oraşul Siret, din cauza protestelor fermierilor, au organizat, la rândul lor, o acţiune de protest în centrul localităţii Siret, conform șefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Ionel Postelnicu, citat de Agerpres.

„Sunt în centrul oraşului Siret, alături de forţele noastre. Sunt cuminţi. Vor să îşi spună păsul, că nu mai au motorină, nu mai au apă, nu mai au mâncare”, a declarat Ionel Postelnicu.

Aproximativ 250 de camioane aşteptau, marţi la prânz, să intre în Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, însă accesul acestora a fost blocat ca urmare a protestului agricultorilor.


Coloana de camioane de pe sensul de ieşire din România, pe DN2, măsoară aproximativ zece kilometri, de la intrarea în oraşul Siret până în apropiere de localitatea Bălcăuţi.

„Aştept de ieri dimineaţă aici şi nu ştiu când voi trece. E greu să aştepţi ore întregi şi să nu ştii când o să te porneşti”, a spus unul dintre şoferii străini furioși din cauza întreruperii forțate.

Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret din judeţul Suceava este afectat, pentru a doua zi consecutiv, de protestelor fermierilor şi transportatorilor.

Zeci de tractoare şi utilaje agricole continuă să ocupe trei din cele patru benzi de circulaţie de pe DN2, pe porţiunea cuprinsă între oraşul Siret şi punctul de trecere a frontierei, astfel încât accesul camioanelor către şi dinspre Ucraina este blocat.


O singură bandă de circulaţie este deschisă maşinilor mici, traficul rutier pe aceasta desfăşurându-se alternativ.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: