România apare pe locul 19 din 27 de țări UE în ceea ce privește ponderea alocărilor pentru dizabilități în totalul sumelor pentru protecția socială, potrivit datelor publicate de Eurostat și referitoare la situația din anul 2018.
Cu o valoare de 6,34%, ne situăm pe o poziție aparent rezonabilă, între Franța (6,47%) și Cehia (6,23%), dar sub media europeană de 7,64%.
Pentru referință în ceea ce privește abordarea la nivel național, menționăm că cele mai mari sume alocate pentru persoanele cu dizabilități se regăsesc în Danemarca (15% din total protecție socială), urmată de Estonia (11,4%), Luxemburg (10,4%), Croația (10,3%) și Suedia (10%). La polul opus, alocările cele mai reduse apar în Malta (3,6%), Grecia (4,1%), Cipru (4,6%) și Slovenia (4,7%).
Statele membre ale Uniunii au cheltuit în 2018 aproximativ 276 miliarde euro pentru persoanele cu dizabilități, respectiv 7,6% din banii alocați pentru protecția socială. Această pondere este similară cu cea alocată pentru beneficiile pentru supraviețuitori (6,2%) și cele pentru sprijinirea familiilor cu venituri reduse (8,3%).
O evoluție puternic descrescătoare în timp
Pe parcursul celor zece ani analizați de Eurostat (2009 – 2018), partea care revine pentru dizabilități în protecția socială a rămas aproape constantă, creșterea de la 7,54% la 7,64% fiind una marginală și cu fluctuații de la un an la altul. În context, România prezintă o particularitate notabilă, datele oferite fiind elocvente.
Astfel, se poate observa o scădere abruptă a alocărilor, de la 9,54% din total protecție socială în 2009 până la doar 6,34% în 2018. Totodată, poziția relativă a Românei în raport cu practica din Uniune s-a modificat radical, de la locul 7 spre locul 19, tendința clară fiind de diminuare a interesului manifestat de finanțele publice pentru acest domeniu al protecției sociale.
Mai mult, ca urmare a ponderii relativ reduse a sumelor alocate pentru protecție socială în general, din încasările cele mai reduse la nivel european ca pondere în PIB ( cu excepția Irlandei, dar acolo avem un caz special, fiind raportate la rezultatul economic sume ale unor multinaționale mutate ca urmare a Brexit-ului), am ajuns deja pe antepenultima poziție în UE la alocările pentru dizabilități raportate la PIB.
Cu doar 0,9% din PIB, ne situăm la mai puțin de jumătate din media UE (2% din PIB), doar peste Malta (0,5% din PIB) și Irlanda (0,8%), sub Slovenia, Ungaria (1% din PIB) și Cehia (1,1%). Statistică la care excelează Suedia, Finlanda ( ambele cu 2,8%), Germania și Olanda (2,5% fiecare).
Iar asta în condițiile în care numărul celor care ar avea nevoie de asistența statului pentru traiul zilnic a crescut continuu, de la sub 700 de mii persoane în 2009 la peste 800 de mii în 2018, pentru a ajunge, potrivit celor mai recente date publicate oficial (centralizate pentru data de 30 iunie 2020 de Autoritatea Națională de profil), la 853.465 persoane (4,4% din populația rezidentă) , dintre care 17.391 adulți instituționalizați.
Astfel, poate ar trebui să medităm la o abordare care nu ține atât de resursele existente (raportarea procentuală se face la PIB-ul fiecărei țări), cât de mentalitatea existentă la nivelul societății.
Cu observația că pare a exista o corelație între dezvoltarea sustenabilă pe termen lung a unui stat și modul în care își tratează cetățenii defavorizați de soartă.
