fbpx Modifica setari cookieuri

La obiect

Ce se anunță pe piața muncii după creșterea numărului de șomeri ai crizei: domeniile cele mai afectate și problemele statului

Numărul șomerilor indemnizați a crescut în trei luni, de la sfârșitul lunii februarie și până la 1 iunie, cu 20.260 persoane,  până la 77.096, conform… Mai mult

14.07.2020

La obiect

Producția industrială – în revenire, dar la -28% față de aceeași lună a anului precedent

Potrivit datelor publicate de INS, producția industrială și-a mai revenit în luna mai față de luna precedentă (+22,2% în serie brută dar numai +15,1% ajustat… Mai mult

14.07.2020

Chestiunea

Rata dobânzii pe termen lung a scăzut sub 4%. Totuși, s-ar impune o schimbare curajoasă de viziune economică

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a scăzut cu aproape un punct procentual în doar două luni, potrivit datelor publicate de Eurostat. După ce… Mai mult

13.07.2020

Chestiunea

Trista poveste a diplomației economice românești: doar o treime din posturi ocupate, dublă comandă, rupere de economie, sinecuriști

În timp ce statele din jur creionează politici de promovare a exporturilor și de atragere de investiții străine și își extind rețeaua de promovare externă,… Mai mult

12.07.2020

Promisiuni ”totale” ale premierului Tudose pentru calmarea primăriilor: Impozitul pe venit rămâne integral la administrațiile locale și 750 de lei asigurat primăriilor pentru fiecare locuitor

de Mariana Bechir 23.11.2017

Premierul Mihai Tudose a anunțat joi, în discursul rostit în plenul Parlamentului, că suma colectată din impozitul pe venit va rămâne integral la administrațiile locale, începând de anul viitor.

O promisiune surprinzătoare, pentru că în urmă cu numai două săptămâni, el rezista presiunii primarilor de municipii și le spunea că nu poate crește decât până la 43% cota ce le revine autorităților locale din sumele colectate din impozitul pe venituri.

Majorarea de la 41,75% la 43% nu acoperea însă nici 30% din pierderile provocate bugetelor locale de diminuarea impozitului pe venit de la 16 la 10%.

Cotă de 100% a spus însă joi premierul Tudose, măsură ce va fi prevăzută în bugetul pe 2018:

“Susțineți că le-am promis primarilor că 100% din impozitul pe venit va reni autorităților locale. Este adevărat. Și ne vom ține de cuvânt. Acest lucru îl vom face prin legea bugetului de stat.

Mai mult, tot prin legea bugetului de stat, fiecare primărie, fiecare consiliu județean, va avea avea și câte un buget minim de funcționare asigurat, la nivel de 750 de lei pe locuitor pentru fiecare primărie și 250 de lei pe locuitor pentru consiliile județene. Totodată, ne vom asigura că nicio primărie nu va avea un buget mai mic decât cel de anul trecut”.

Decizia este una luată de coaliție în ultimele zile, întrucât cu numai o zi înainte de aprobarea OUG 79 de modificare a Codului fiscal, premierul le-a explicat primarilor de municipii că nu există resurse pentru respectarea acestei promisiuni (cotă 100% din fondurile strnse din impozitul pe venit), ce figura în programul de guvernare.

Dacă ar fi fost planificată această msăură, ea ar fi trebuit să figureze printre modificările aduse Codului fiscal.

Primarii ceruseră la întâlnirea respectivă, de acum două săptămâni, o cotă de 60%, dar premierul a acceptat o majorare insignifiantă, de la 41,75% la 43%. A promis că, în funcție de evoluțiile economice din 2018, va mai încerca pe parcursul anului o compensare parțială a pierderilor suferite prin diminuarea impozitului pe venit de la 16 la 10%.

Bugetul de stat păstrează acum 30% din impozitele pe venit, iar 70% din acestea sunt restituite către administrațiile locale, potrivit  Legii 273 a finanțelor publice locale, după cum urmează:

  • 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
  • 11,25% la bugetul local al judeţului;
  • 18,5% într-un cont distinct, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.

Mihai Tudose le-a promis atunci primarilor că situația va fi discutată din nou în prima jumătate a anului 2018, când vor fi cunoscute efectele exacte ale diminuării impozitului pe venit.

De altfel, Mihai Chirică, primar (PSD) la Iași, a anunțat pe 14 noiembrie atacarea în instanță a OUG 79 exact din cauza acestei scăderi a impozitului pe venit și deoarece nu considera suficiente compensațiile promise de Executiv.

Și a doua promisiune, cea legată de asigurarea de la bugetul de stat a diferenței dintre veniturile unei administrații locale și 750 de lei pe cap de locuitor, era scoasă complet din discuții acum două săptămâni.

Iată, însă, că ambele măsuri sunt luate în mod neașteptat, cu câteva zile înaintea protestelor de amploare anunțate de ONG-uri și sindicate.

OUG pentru salariile din IT

De asemenea, a mai spus Mihai Tudose în discursul ținut după citirea moțiunii de cenzură, Guvernul va aproba săptămâna viitoare o ordonanță, astfel încât niciunui salariat din domeniul IT să nu îi scadă venitul din cauza transferului de contribuții la angajat.

“Singura problemă care este reală, încă, în curs de rezolvare, săptămâna viitoare, este cea cu angajații din IT, care sunt scutiți de impozit. Pentru această categorie vom da o ordonanță, care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciunui salariat din mediul IT (…) să nu îi scadă venitul”, a declarat Tudose.

Potrivit șefului Executivului, sectorul IT va fi “o prioritate strategică” în continuare pentru România. “Ne dorim (…) să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda și cu veniturile persoanelor cu dizabilități”, a adăugat premierul.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 23.11.2017

Lăsați un comentariu


Europa

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, pleacă în exil după scandalul de corupție în care este implicat

Iulian Soare

Fostul rege spaniol, Juan Carlos, bănuit de fapte de corupţie, a decis să părăsească Spania, a anunţat luni Casa Regală de la Madrid. Regele emerit… Mai mult

Stiri

APIA: Vânzările auto au scăzut cu 44% în iulie 2020 față de iulie 2019

Adrian N Ionescu

În luna iulie au fost înmatriculate în Romania 14.241 autovehicule noi (autoturisme și vehicule comerciale), cu 44,0% mai puține decât în luna similară a lui… Mai mult

Stiri

”O catastrofă generațională” – secretarul general ONU despre închiderea școlilor în pandemie

Razvan Diaconu

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marți că lumea ce confruntă cu o ”catastrofă generațională” din cauza închiderii școlilor în timpul pandemiei. Aducerea… Mai mult

Europa

Întârzierea exploatării gazelor din Marea Neagră provoacă dezinteresul clienţilor gazoductului BRUA: câștigă Ungaria

Adrian N Ionescu

Compania FGSZ, operatorul sistemului național maghiar de transport de gaze naturale, a luat decizia finală de a nu investi în construcția secțiunii maghiare spre Austria… Mai mult

Stiri

Experți OMS: Rata de mortalitate în cazurile Covid-19 este de 0,6%

Razvan Diaconu

Procentul persoanelor care mor după contractarea coronavirusului ce provoacă boala COVID-19 este, potrivit unor studii ştiinţifice, de 0,6 la sută, o cifră “încă foarte mare”,… Mai mult

Europa

România primește peste 25.000 de flacoane de Remdesivir din achiziția făcută la nivel UE

Vladimir Ionescu

România va primi 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir) pentru tratarea pacienților cu Covis -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania… Mai mult

Stiri

Peste 150.000 de elevi germani au început luni școala, alte milioane o încep săptămâna viitoare

Iulian Soare

Peste 152.000 de elevi au revenit luni la şcoală în nordul Germaniei, în landul Mecklenburg-Pomerania de vest, primul din cele 16 landuri unde se încheie… Mai mult