miercuri

24 aprilie, 2024

16 octombrie, 2020

Un proiect legislativ inițiat de un grup de parlamentari PSD și semnat și de liberalul Florin Roman (foto) propune modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public în sensul restrângerii transparenței instituțiilor și a accesului presei și cetățenilor la date publice.

Solicitările pentru informații publice ar putea fi refuzate dacă instituția va considera că cererea a fost făcută cu „rea-credință” sau, în cazul contractelor publice, că datele respective ar pune „în pericol activitatea unor firme”. Fără ca pentru aceste concepte să existe o definire clară și obiectivă.

La fel se poate întâmpla și dacă răspunsul este mai lung de 50 de pagini.


De asemenea, documentul propune taxarea tuturor operațiunilor necesare răspunsului la solicitare:

  • activități de scanare
  • de anonimizare a datelor cu caracter personal
  • de căutare și identificare a documentelor în arhivă precum etc.

Tarifele vor fi stabilite după propria dorință de fiecare instituție și proiectul nu prevede un prag maxim.

Proiectul a fost elaborat de deputata PSD Eliza Mădălina Peța Ștefănescu și a mai fost semnată de alți trei social-democrați și de liderul deputaților PNL, Florin Roman. Cel din urmă a anunțat vineri, după declanșarea criticilor la adresa inițiativei, retragerea semnăturii.

Motivele pentru care deputata PSD consideră necesară reglementarea, așa cum au fost ele notate în Nota de fundamentare:


  • Se efectuează activități de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de căutare și identificare a documentelor în arhivă precum și alte operațiuni necesare, ceea ce implică un volum foarte mare de muncă care corelat cu personalul limitat duce la blocarea tuturor celorlalte activități ale autorității sau după caz instituției publice, ducând într-un final la blocarea întregii activități, personalul existent fiind în imposibilitatea exercitării corespunzătoare și în timp util a întregului amalgam de atribuții.

  • De aceste aspecte profită diverse ONG-uri și diverse persoane fizice sau postaci pe Facebook, care, sub pretextul că ar fi în interesul civic, abuzează de aceste prevederi absurde în mod excesiv, urmărind punerea în dificultate a autorităților și instituțiilor publice, prin zeci de cereri, care implică punerea la dispoziția acestora a mii de pagini de documente, un volum imens de muncă, însă muncă gratis, ceea ce generează o situație excepțională la nivelul instituțiilor publice sau după caz al autorităților publice ducând practic la blocarea lor.

  • Considerăm că acest lucru este inadmisibil într-un stat de drept în care autoritățile administrației publice și instituțiile publice se consideră a fi entități de conducere care asigură exercitarea prerogativelor puterii de stat.

S-au răzgândit

În urma reacției venite din partea presei și a organizațiilor nonguvernamentale, Florin Roman și-a retras vineri semnătura de pe proiect.

„Am depus azi o solicitare în scris de retragere a semnăturii de pe un proiect de lege inițiat de o colegă deputat, care viza reglementări în cazul legii 544, privind liberul acces la informații de interes public. Am primit semnale de la oameni de bună credință, că în forma propusă de inițiator poate naște interpretări abuzive, și din acest motiv nu am dorit să las nici un fel de interpretare”, a anunțat Florin Roman, într-o postare pe Facebook.

Peste câteva ore, și PSD și-a retras sprijinul pentru proiect:

Referitor la propunerea legislativă privind modificarea legii 544 – PSD nu susține această inițiativă.

Semnatarii din partea PSD își vor retrage semnătura. Nu e o prioritate pentru PSD această lege.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: