Noi amendamente ale proiectului de lege privind taxa de solidaritate, care a fost retrimis de președintele Iohannis la Parlament pentru reexaminare, redefinesc condițiile de plată a taxei. Amendamentele sunt asumate de parlamentarii coaliției de guvernare.
Primele detalii care sar în ochi în noua tentativă de a legifera taxa de solidaritate: potrivit prevederilor, OMV Petrom ar urma să plătească mai puțin decât în Legea precedentă (și nepromulgată de Președinție), iar unele exploată din Marea Neagră vor fi scutite.
Astfel:
- A fost introdusă prevederea conform căreia, taxa în sumă fixă aplicată pentru țițeiul extras și prelucrat în rafinării, va fi plătită doar de companiile care practică ambele activități. Singura companie din România aflată în această situație este OMV Petrom.
- Petrom va fi eligibilă în noile condiții la plata taxei, însă într-un cuantum semnificativ mai mic decât era inițial în textul de lege.
- Scutește de la plată consorțiul Black Sea Oil&Gas, care exploatează de anul trecut zăcământul de gaze offshore din Marea Neagră. Compania, deținută de fondul american de investiții Carlyle, a solicitat ca taxa să nu i se aplice, tocmai pentru că extracția gazelor a început abia anul trecut.
- Taxa de solidaritate va fi plătită doar de companiile care au avut activitate de producție în perioada 2018 – 2021, ceea ce exclude concesionarii zăcământului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, care a intrat în exploatare în vara lui 2022.
Petrom ar urma să plătească circa 1,5 miliarde de lei, față de peste 3 miliarde în vechea Lege
Pentru OMV Petrom, taxa este pe care trebuie s-o plătească este 350 de lei pe tona de țiței rafinat. În condițiile în care compania a anunțat în raportul său anual că a procesat la Rafinăria Petrobrazi 4,241 milioane de tone de petrol, contribuția sa la fondul de solidaritate ar urma să fie de aproape 1,5 miliarde de lei.
Conform estimărilor făcute după proiectul inițial de lege, care prevedea că plata taxei de solidaritate se datorează dacă cele două activiți (extracție + rafinare) ar fi avut o pondere mai mare de 75% din cifra sa de afaceri, indicau o contribuție suplimenatră la bugetul de stat cuprinsă 1 și 5 miliarde de lei.
Tocmai această prevedere a făcut obiectul cererii de reexaminare a președintelui, Petrom realizând mai puțin de 75% din cifra de afaceri din extracția și rafinarea petrolului.
Din lecturarea amendamentelor, cel puțin cele depuse până acum, reiese că toate celelalte companii vizate, cele mai mari fiind Romgaz și Rompetrol, vor plăti taxa așa cum se știa, pentru că nu se schimbă nimic pentru ele.
Precedenta tentativă (eșuată) a Parlamentului de a obliga OMV-Petrom să plătească taxa
În martie anul acesta, Camera Deputaților a adoptat o modificare la ordonanța de guvern care a impus taxa de solidaritate, obligând și OMV Petrom la plată. Modificarea a fost operată în condițiile în care compania a anunțat, după emiterea OUG, că nu datorează această taxă.
Ce soluție găsise Parlamentul: Un amendament la Proiectul de lege de aprobare a OUG 186/2022, depus de grupurile parlamentare PSD, PNL și UDMR și adoptat de Cameră, a inclus noi activități care vor fi luate în considerare la calcularea cifrei de afaceri a companiilor vizate de taxa de solidaritate.
(Citește și: ”Parlamentul a modificat ”taxa de solidaritate”, ca statul să fie sigur că plătește și OMV Petrom”)
Amendamentul a inclus în cifra de afaceri a companiilor și echivalentul cantităților de mărfuri extrase sau produse anul trecut și în 2023 dar care nu au fost vândute și cele utilizate ca materie primă sau pentru consum propriu, iar prețul luat în calcul nu putea fi mai mic decât media cotațiilor internaționale de referință din 2022, respectiv 2023.
În plus, în cazul vânzărilor către societăți afiliate, parlamentarii au stabilit că prețul de vânzare luat în considerare nu poate fi mai mic decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate.
Dacă nu au existat vânzări către societăți afiliate, urma să fie folosită cotația medie de anul trecut la marfa respectivă de pe bursa internațională de referință. În cazul vânzărilor către societăți neafiliate, era luat în considerare prețul real.
Proiectul Parlamentului aproba ordonanța ce a impus o contribuție de solidaritate de 60% pe „profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, conform cu un regulament european în acest sens.
Această taxă se aplica companiilor care au peste 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului.
O Lege retrimisă înapoi la Parlament
O lună mai târziu, în aprilie, Administrația Prezidențială anunța că președintele Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/2022, prin care a fost impusă taxa de solidaritate.
(Citește și: ”Calculele OMV: de ce susține compania că nu va plăti suprataxa în România”)
Şeful statului considera că legea are unele dispoziţii ce „nu sunt îndeajuns de clare”, astfel încât să ofere siguranţa de a nu genera probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament:
”Potrivit textului nou introdus, este detaliat modul în care se va calcula ponderea în cadrul procentului de 75% din cifra de afaceri a activităţilor din sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor. În acest scop sunt stabilite preţuri de referinţă ce vor fi incluse în calculul ponderii în cifra de afaceri societăţilor ce desfăşoară astfel de activităţi, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursa de la Londra sau Viena, după caz, în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă.
(Citiți și: ”Suprataxare dură a profiturilor OMV Petrom și Romgaz – guvernul le ia aproape 2 mld. de euro. OMV Petrom așteaptă clarificări ca să scoată gazele din Marea Neagră”)
Faţă de conţinutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dispoziţii nu sunt îndeajuns de clare, astfel încât să ofere siguranţa de a nu genera probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament. Astfel, este necesar să fie reanalizat şi clarificat mecanismul de calcul privind contribuţia de solidaritate temporară, pentru evitarea unor situaţii în care aplicarea normelor ar fi îngreunată sau ar genera alte efecte decât cele urmărite de legiuitor – își motiva Președinția decizia.
Controversele taxei de solidaritate
De la anunțul aduptării Ordonanței de Urgență, au apărut controversele privind pragul de 75% activitate de extracție și prelucrare pe care o companie trebuie să-l atingă în activitatea sa de exploatare a hidrocarburilor.
Era limpede că Romgaz se încadrează în acest criteriu, însă calculele OMV Petrom nu erau atât de clare, compania afirmând la acea dată că nu va plăti taxa, întrucât nu atinge acel prag. În replică, ministrul de Finanțe a asigurat în repetate rânduri – fără a se baza la acele momente pe un text legal – că OMV Petrom va plăti această taxă.
(Citește și: ”Adrian Câciu: OMV va plăti taxa de solidaritate”)
Guvernul s-a văzut nevoit să ceară lămuriri la Comisia Europeană, care a reexplicat Directiva, în sensul că a insistat pe procentul de 75%.
Noile încercări le legiuitorului român, de a redefini indicatorii luați în calcul, nu au lămurit fără dubii până acum dacă OMV Petrom se va încadra sau nu.
La sfârșitul lunii aprilie, statul român, care deține 20,7% din acțiunile Petrom, a refuzat să voteze situația financiară prezentată de companie în Adunarea Generală deoarece aceasta nu prevedea taxa pe solidaritate.
Romgaz și OMV Petrom sunt cei doi parteneri care urmază să investescă și să extragă gazele din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep.
***
2 răspunsuri
…. iar unele exploată din Marea Neagră vor fi scutite. Pe lângă argumentarea , uneori , deficitară , am sesizat multe greșeli de redactare precum cea prezentată la începutul comentariului.
De la anunțul aduptării Ordonanței de Urgență,…… alt exemplu.
Noile încercări le legiuitorului român,…. alt exemplu.
In rest numai de bine.
Nu-i mai spune taxa de solidaritate ci taxa de jupuire a OMV-Petrom.